Linkuri accesibilitate

30 de români blocați în Liban și Iordania din cauza pandemiei, repatriați


Douăzeci de român blocați în Liban și alți zece în Iordania, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost repatriați joi de autorități.

„(...) în cursul dimineții de astăzi a fost facilitată revenirea în țară a 20 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Liban și a 10 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Hașemit al Iordaniei, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Demersurile autorităților române au permis, de asemenea, facilitarea repatrierii a trei cetățeni bulgari și a trei cetățeni sârbi care și-au continuat ruta către țările de destinație, cât și revenirea în țara de reședință a nouă cetățeni libanezi, cinci cetățeni iordanieni și a unui cetățean etiopian, rezidenți în România.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Beirut-Amman-București.

De asemenea, cu aceeași cursă aeriană, pe ruta București – Beirut, a fost facilitată repatrierea și pentru 91 de cetățeni ai Republicii Liban, care se aflau pe teritoriul României.

MAE reia apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară, transmite sursa citată.

De asemenea, MAE face apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniază că deplasările către România trebuie complet evitate în această perioadă. „Toate aceste deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, din ce în ce mai mult, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor români în cauză și a celor de acasă”, notează sursa citată.

XS
SM
MD
LG