Linkuri accesibilitate

Tot ce trebuie să știi despre deblocarea Casa Verde 2023. Vicepreședinte AFM: În 25 de zile vom avea totul gata


90.000 de români au fost admiși la sesiunile din vară ale programului Casa Verde. Programul a fost însă suspendat, după ce una dintre companiile care nu a fost admisă pe lista instalatorilor a dat în judecată AFM.
90.000 de români au fost admiși la sesiunile din vară ale programului Casa Verde. Programul a fost însă suspendat, după ce una dintre companiile care nu a fost admisă pe lista instalatorilor a dat în judecată AFM.

Vicepreședintele Administrației Fondului de Mediu (AFM), Adrian Corbu, dezvăluie la #10întrebări că firma care a obținut în instanță blocarea programului Casa Verde 2023 a anunțat că va renunța la proces. Decizia vine după ce AFM a redeschis sesiunea de validare a instalatorilor.

O informație esențială: cei 90.000 de români care au fost deja declarați admiși în sesiunile din vară nu trebuie să facă nimic în această nouă sesiune deschisă de Administrația Fondului pentru Mediu.

Sesiunea este dedicată strict firmelor care au fost respinse în vară și care sunt încă interesate să devină instalatori în program.

Adică să apară pe o listă a AFM de pe care persoanele beneficiare le pot alege pentru a-și monta sisteme fotovoltaice cu o finanțare de până la 20.000 de lei din bani publici.

Miercuri, 22 noiembrie, la două zile după ce AFM a anunțat că deschide o nouă sesiune pentru instalatori, firma care a obținut în instanță acum două luni suspendarea programului Casa Verde a anunțat Fondul de Mediu că renunță la proces, dezvăluie la #10întrebări Adrian Corbu.

El se așteaptă ca, de la începutul anului, să înceapă primele montaje de sisteme fotovoltaice prin acest program.

Vicepreședintele AFM mai vorbește în interviul acordat pentru Europa Liberă și despre programul Rabla Plus – dedicat achiziției de mașini hibride sau electrice – dar și despre ce alte programe de îmbunătățire a eficienței energetice ar putea apărea în anii următori.

1. Europa Liberă: AFM a anunțat săptămâna aceasta o nouă sesiune de validare pentru instalatori prin Programul „Casa Verde”. Ne puteți explica ce înseamnă asta, mai exact, pentru persoanele fizice și companiile interesate de acest program?

Adrian Corbu: Pentru persoanele fizice nu se schimbă nimic.

Toți cei care s-au înscris în program rămân înscriși. Această sesiune este strict pentru instalatori, adică pentru persoanele juridice care sunt instalatori și care vor să se înscrie în program.

Adrian Corbu, vicepreședinte AFM.
Adrian Corbu, vicepreședinte AFM.

După cum știți deja, ediția de anul acesta a programului a fost suspendată printr-o decizie a Curții de Apel de la Oradea în urma acțiunii unui agent economic, care a contestat respingerea din lista listatorilor validați.

În urma acestei acțiuni, instanța a decis suspendarea programului până la soluționarea pe fond a cauzei. Decizia de suspendare a fost atacată de noi cu recurs și urmează să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Problema este una de ordin tehnic, cum spunem noi. S-a contestat faptul că instalatorul a trimis sau nu a trimis niște documente și că nu a primit clarificări din AFM. Noi avem expertiză care spune că am trimis documentele. Dânsul la fel are și el o expertiză.

Problema în esență este a celor aproape 90.000 de persoane care stau și așteaptă instalarea panourilor fotovoltaice [...] În cursul săptămânii trecute, am avut mai multe întâlniri în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru a debloca situația și am stabilit să lansăm o nouă sesiune, în care se vor putea înscrie toți instalatorii care au fost respinși în prima sesiune a programului.

2. Europa Liberă: Ca să fie foarte clar, pentru că sunt 90.000 de beneficiari, cum ați spus și dvs., toți cei care s-au înscris pe acele platforme informatice nu trebuie să facă nimic în plus?

Adrian Corbu: Nu avem nicio modificare pentru persoanele care s-au înscris în program. Sesiunea deschisă ieri (n.r.miercuri, 22 noiembrie) este strict pentru instalatori.

3. Europa Liberă: După ce se va termina această sesiune, ce se va întâmpla concret? Care este calendarul?

Adrian Corbu: Noi ne-am stabilit un calendar de maximum 25 de zile pentru analizarea sesiunii, adică avem depunerea, evaluarea solicitărilor depuse.

În cursul zilei de ieri (n.r., miercuri, 22 noiembrie) am primit solicitarea de la operatorul economic care a contestat programul – a și transmis deja către instanță și către noi o solicitare de renunțare la procesul pe care îl are cu noi.

Doar că, din punct de vedere juridic, așa cum știm cu toții, această renunțare se va constata la primul termen pe care îl vom avea în instanță.

După ce am primit solicitarea dânsului de a renunța și dovada că s-a transmis și către Înalta Curte, am făcut și noi o solicitare de acordare a unui termen cât mai rapid, unde se va constata că beneficiarul și-a retras acțiunea în instanță și de atunci vom debloca programul.

Noi sperăm să se întâmple cât mai repede. Din punct de vedere al Ministerului Mediului și al Administrației Fondului pentru Mediu, am făcut toate demersurile și vom face și în continuare, în evaluarea acestor cereri depuse, tot ce ține de noi să ne mișcăm cât mai repede.

4. Europa Liberă: Putem avea o estimare a momentului în care vor începe instalările propriu-zise prin programul Casa Verde 2023?

Adrian Corbu: Eu pot să vă spun ce ține strict de AFM.

AFM-ul - în maximum 25 de zile - va avea totul gata în ceea ce privește acest program, acum depinde doar de termenul pe care îl va acorda instanța și noi sperăm că va fi unul foarte rapid, având în vedere că acțiunea nu mai are sens.

Teoretic, la începutul anului ar trebui deja să înceapă să se instaleze.

Deja avem aproape 70.000 de beneficiari care și-au ales instalatorul.

Aceștia, din secunda în care se publică decizia instanței în care se ia act de renunțarea la proces, deja pot să instaleze, să înceapă instalarea panourilor.

5. Europa Liberă: Persoanele care au încheiat contracte cu o anumită companie, acum, având o paletă mai largă de posibile companii la care să apeleze, vor putea denunța contractele, vor putea opta pentru alt instalator. Se schimbă ceva din acest punct de vedere?

Adrian Corbu: Persoanele au timp de 90 de zile după ce se reia programul să își modifice instalatorul la care s-au înscris (dacă doresc acest lucru, n.r.).

6. Europa Liberă: Care va fi poziția AFM dacă unele firme cu care beneficiarii au încheiat contracte vor cere modificarea prețurilor, invocând motive economice, creșterea prețurilor ș.a.m.d. Puteți interveni în cazul în care vor cere o sumă mai mare decât cea stabilită în contractul inițial?

Adrian Corbu: Noi nu putem să intervenim în relația comercială dintre instalator și beneficiar.

În schimb, pe lângă cele aproape 600 de firme care au fost înscrise în sesiunea inițială, probabil vor mai fi alte zeci, sute de firme care se înscriu în acest program. Cu siguranță competiția va ține prețul acolo unde este locul.

7. Europa Liberă: Care este stadiul celorlalte programe implementate în 2023 de AFM ?

Adrian Corbu: În afară de acesta care a fost blocat, toate sunt în curs.

Cred că ar trebui să anunțăm în primul rând că am deschis o nouă sesiune pentru Rabla Plus, care a început astăzi dimineață (joi, 23 noiembrie) la ora 10:00 și deja din bugetul alocat de 70 de milioane mai avem undeva la 29 de milioane.

Am redeschis acest program pentru Rabla Plus deoarece am avut foarte, foarte multe solicitări de la persoane fizice care nu au reușit să se încadreze în bugetul primei sesiuni.

Mai lansăm pe data de 11 decembrie eficientizarea energetică în clădiri publice, unde pot aplica atât primăriile, cât și consilii județene pentru toate clădirile publice.

Asta înseamnă că aici avem școli, grădinițe, ne referim la clădirile publice care nu sunt generatoare de venit, dispensare, școli, clinici, spitale etc.

8. Europa Liberă: Vom avea un program Casa Verde și în 2024? Și dacă da, știți dacă va fi ceva diferit la el?

Adrian Corbu: Cu siguranță va exista și în 2024 un program Casa Verde.

Noi, în general, la începutul fiecărui an, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, analizăm cum s-au derulat și ce defecte am avut în derularea programelor și dacă este ceva de îmbunătățit, cu siguranță se va îmbunătăți.

9. Europa Liberă: În ceea ce privește programul Rabla Plus, au fost discuții, generate mai degrabă la nivel politic, despre o posibilă schimbare a acestui program în privința achiziției de mașini electrice. Ia în calcul AFM modificarea acestui program în 2024 sau va merge pe aceleași reguli ca în 2023?

Adrian Corbu: Momentan, nu am avut niciun fel de discuții pe subiectul Rabla Plus.

Bănuiesc că vă referiți la pragul valoric (valoarea maximă a unei mașini electrice ce poate fi cumpărată prin acest program, n.r.).

Probabil că, în ianuarie, când se vor discuta toate programele din AFM, vom discuta și despre acesta și dacă vor interveni modificări, le vom publica pe site-ul nostru.

Oricum, dacă se modifică ceva, va fi un nou ghid, care va sta în dezbatere și, atât timp cât e în dezbatere publică, fiecare persoană care e interesată de acest program poate să vină și să propună modificări în cadrul ghidului.

10. Europa Liberă: Și o ultimă întrebare. Ce alte programe privind eficiența energetică ar mai putea derula AFM în următorii ani pentru persoanele fizice? Există un plan multianual privind aceste posibile finanțări? Mulți se așteaptă, de pildă, la pompe de căldură, la izolarea locuințelor ș.a.m.d.

Adrian Corbu: Au existat discuții, dar la momentul ăsta nu pot să vă spun nimic concret despre asta.

Au și fost programe în cadrul AFM pentru izolarea locuințelor. Avem în vedere un astfel de program. Dar la fel, noi, ca instituție, venim cu propuneri la minister.

Ministerul la fel și el vine cu propuneri și le stabilim la început de an. Nu pot să vă spun acum ceva cert.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG