Linkuri accesibilitate

Decizie fără precedent. Curtea de Apel București suspendă un ordin al Vioricăi Dăncilă prin care a demis un secretar de stat din MAI


Adrian Petcu a contestat în instanță decizia semnată de premier de a-l demite din funcția de secretar de stat la Ministerul de Interne. Susține că plecarea lui „ar perturba alegerile prezidențiale”

Sentința nu este definitivă, dar este executorie, astfel că secretarul de stat Adrian Petcu, apropiat de Carmen Dan, rămâne pe post în Ministerul de Interne, deși a fost dat afară de primul-ministru. Decizia poate fi atacată la instanța supremă

În timpul procesului, Adrian Petcu a susținut că, dacă ar fi schimbat din funcție „s-ar perturba alegerile din toamnă”.

În urmă cu două zile, CAB a luat în discuţie contestaţia lui Adrian Petcu, fost secretar de stat în Ministerul de Interne care a atacat concedierea sa. Petcu fusese numit în funcţie de fostul ministru de interne Carmen Dan. Când aceasta şi-a dat demisia, pe 15 iulie 2019, Petcu nu a plecat odată cu ea, astfel încât a fost demis de Dăncilă o lună mai târziu.

Încă de la primul termen de judecată, cel din 30 august, judecătoarea Nicoleta Nolden i-a dat dreptate lui Petcu şi a decis suspendarea decretului de schimbare din funcţie semnat de Dăncilă.

Doi consilieri juridici au încercat să convingă o judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti că schimbarea din funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne a lui Adrian Petcu de către premier este cât se poate de legală şi că decizia nu trebuie motivată.

Cei doi au arătat că hotărârea premierului Dăncilă este o schimbare politică, postul de secretar de stat fiind unul de demnitate publică, nu de funcţionar public. Consilierii juridici trimişi de Guvern şi de Ministerul de Interne au cerut instanţei să-şi explice decizia de suspendare a ordinului prin care Petcu a fost demis, având în vedere că acesta a fost schimbat imediat cu altcineva, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial şi produce deja efecte juridice.

Omul lui Carmen Dan vrea postul cu orice preţ

Reprezentantul MAI a arătat că Petcu ar fi venit la minister fluturând hotărârea instanţei de suspendare a ordinului de demitere semnat de Viorica Dăncilă şi a cerut să-şi reia postul, însă acesta era ocupat de altcineva. „Nu poate fi aplicată încheierea instanţei. Postul este ocupat de altcineva. Petcu este acum consilier, el face o confuzie între o funcţie publică şi o demnitate publică. Demnitarii nu se supun rigorilor Legii funcţionarilor publici. Decizia de înlocuire din funcţie a fost a primului ministru. La numire, Petcu nu a dat un concurs. A fost numit politic. Acum el susţine că prin înlocuirea sa s-ar perturba alegerile prezidenţiale din toamnă. Demnitarii nu sunt funcţionari publici, o spune şi jurisprudenţa Înaltei Curţi”, a declarat consilierul juridic al MAI.

Interesul lui Petcu

În replică, avocatul lui Petcu a arătat că „reclamantul a fost eliberat din funcţie şi are interesul să revină pe post. La o analiză a probelor, rezultă că gestul premierul a fost un exces de putere. Primul ministru poate elibera din funcţie subordonaţii, dar trebuie să motiveze decizia”, a declarat apărătorul în faţa judecătoarei Nicoleta Nolden de la Curtea de Apel Bucureşti.

Instanța a respins cererea de lămurire a hotărării și a decis suspendarea efectelor ordinului dat de Dăncilă. Hotărârea nu este definitivă, dar este executorie. Ea poate fi atacată la instanța supremă.

În paralel, Petcu a depus o cerere de anulare a actului administrativ emis de Viorica Dăncilă, proces care nu a primit încă termen la Curtea de Apel București.

Legături de durată

Nolden este colegă de complet de judecată cu Alina Ghica, vicepreşedinta Curţii de Apel Bucureşti şi prietena Liei Savonea, preşedinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit unor surse judiciare, Nolden locuieşte mai mult în Germania, fiind căsătorită cu un cetăţean german. Ea nu este la prima decizie controversată. Recent, a obligat Secţia pentru procurori din cadrul CSM să acorde procurorului Zarafina Puiu, de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), avizul anual pentru menţinerea în funcţie după împlinirea vârstei de 65 de ani, fără ca la dosar să existe motivarea procurorilor din CSM care au luat această decizie.

Reclamant cu relații la Inspecţia Judiciară

La rândul său, Adrian Petcu este soţul judecătoarei Roxana Ioana Petcu, fostă angajată a serviciului de resurse umane din CSM. Conform declaraţiei de avere a fostului secretar de stat, în prezent, soţia sa este inspector în cadrul Inspecţiei judiciare. A încasat anul trecut 107.000 de lei diurnă de detaşare la sediul CSM din Bucureşti, în condiţiile în care soţii Petcu locuiesc în Mogoşoaia, unde au o casă în proprietate.

Pe 14 august 2019, premierul Viorica Dăncilă l-a demis pe secretarul de stat MAI Adrian Petcu, hotărârea fiind luată la propunerea lui Mihai Fifor, ministru de Interne interimar la data respectivă.

Petcu a fost numit secretar de stat în 26 octombrie 2018. Potrivit CV-ului, din 2015, până să fie numit secretar de stat în MAI, Petcu a fost prefect de Bucureşti, apoi prefectul judeţului Ilfov, de fiecare data fiind numit în funcţie de guvernele PSD.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG