Linkuri accesibilitate

Decizie istorică la nivel UE: Statele vor plăti 20.000 de euro pentru fiecare refugiat pe care refuză să îl primească


Polonia a primit, în ultimul an și jumătate, cel mai mare val de refugiați din acest secol. În acest an, migrația pe Marea Mediterană crește la niveluri nevăzute de după criza din 2016.
Polonia a primit, în ultimul an și jumătate, cel mai mare val de refugiați din acest secol. În acest an, migrația pe Marea Mediterană crește la niveluri nevăzute de după criza din 2016.

Miniștrii de Interne din Uniunea Europeană au căzut de acord asupra unei noi legi pentru migranți. Acordul statelor europene este considerat „un pas istoric” pentru gestionarea migrației în UE.

Țările care spun că nu pot primi noi refugiați vor acorda un ajutor de 20.000 de euro pentru fiecare persoană pe care o refuză.

Banii, echivalenți cu costul întreținerii unui refugiat timp de doi ani și procesarea sa birocratică, se vor duce într-un fond comun care va finanța proiecte pentru migranți și care să reducă fenomenul migrației.

Practic, statele europene care nu vor să primească refugiați ar fi nevoite să plătească o amendă. Acest lucru ar ajuta, spun miniștrii din UE, la distribuirea mai echitabilă a refugiaților, care nu ar rămâne blocați în țara europeană prin care au intrat.

Italia, Grecia și Malta au cerut relocarea obligatorie a migranților de pe teritoriul lor, către alte țări, însă ceilalți miniștri europeni au preferat opțiunea amenzii.

De asemenea, statele ar trebui să proceseze solicitările de azil ale refugiaților în 6 luni.

Negocierile pentru noile legi ale gestionării migranților sunt, de luni întregi, tensionate.

„Nu credeam că voi ajunge să spun acest lucru… dar am adoptat abordările generale pentru regula de gestionare a azilului și migrației și regula procedurală pentru azil”, a anunțat ministrul migrației din Suedia, Maria Malmer Stenergard, care a condus discuțiile.

Odată cu clarificarea opiniei politice la nivel european, proiectul va ajunge în Parlamentul European. Parcursul rămâne dificil, pentru că mulți europarlamentari susțin relocarea migranților. Ar fi vorba de 30-120.000 de migranți pe an.

Peste 80.000 de refugiați au ajuns ilegal în UE în primele patru luni ale anului, cu 30% mai mulți decât în 2022. Este cea mai mare creștere în migrație de după 2016.

XS
SM
MD
LG