Linkuri accesibilitate

750 de milioane de euro de la UE pentru Balcanii de Vest și asistență BEI de 1,7 mld euro


Președintele Klaus Iohannis a participat miercuri la reuniunea, în format de videoconferință, a liderilor din statele membre UE cu reprezentații partenerilor din Balcanii de Vest, la care a fost adoptată o Declarație comună prin care se reafirmă perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest și se reflectă angajamentul Uniunii Europene pentru o cooperare mai strânsă cu această regiune.

În Declarație se face referire la pachetul economic care a fost mobilizat de Uniunea Europeană pentru sprijinirea Balcanilor de Vest în combaterea epidemiei COVID-19 și recuperarea după pandemie, transmite Administrația Prezidențială.

Acest pachet include un sprijin imediat pentru sectorul sănătății, în special prin furnizarea de materiale esențiale pentru a salva vieți și sprijin semnificativ pentru nevoile de recuperare socială și economică ale partenerilor din Balcanii de Vest, precum și un pachet de asistență macrofinanciară de 750 milioane de euro și 1,7 miliarde de euro pachet de asistență din partea Băncii Europene de Investiții.

În ceea ce privește gestionarea provocărilor de securitate, Declarația menționează că Uniunea Europeană și Balcanii de Vest împărtășesc o serie de provocări care solicită o acțiune individuală și colectivă coordonată. În acest sens, se pune accentul pe avansarea cooperării în problemele de securitate cu mai multă determinare și într-un mod mai sistematic, inclusiv la nivel operațional.

De asemenea, Declarația face referire la combaterea terorismului și a extremismului, a criminalității organizate și a corupției, gestionarea migrației ilegale, aprofundarea cooperării în domeniul Politicii Externe și de Securitate Comune și reiterează apelul către toți partenerii să progreseze către alinierea deplină la pozițiile Uniunii în materie de politică externă, în special în aspectele în care există interese comune majore.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat faptul că, deși Uniunea Europeană traversează un moment de criză, aceasta nu își abandonează obiectivele strategice și partenerii cei mai apropiați și a ​salutat deciziile strategice adoptate la nivelul Uniunii Europene în luna martie 2020 privind continuarea procesului de extindere, prin deschiderea negocierilor de aderare cu Albania și Republica Macedonia de Nord.

XS
SM
MD
LG