Linkuri accesibilitate

Depozit de muniții incendiat în Rusia după un atac cu drone


Incendiul a fost provocat de un atac cu drone. Imagine generică.
Incendiul a fost provocat de un atac cu drone. Imagine generică.

Un depozit de muniții din districtul Ostrogozhsk/ regiunea rusă Voronej a izbucnit în flăcări sâmbătă dimineață, 24 august, în urma unui atac cu drone.

Anunțul a fost făcut de guvernatorul regional Aleksandr Gusev, pe Telegram, scrie serviciul rus al Europa Liberă.

Oficialiul a spus că focul a izbucnit în urma căderii resturilor de drone și a provocat explozia muniției.

În urma detonării muniției, două femei au fost rănite, a precizat ulterior Gusev. Una a fost internată în stare gravă.

Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din zona incendiului. A fost declarată stare de urgență în trei sate din districtul Ostrogozhsky.

Linia electrică a fost și ea avariată, ceea ce poate provoca întreruperi de energie într-unul din satele raionului, au mai spus oficialii din zonă.

Ostrogozhsk găzduiește și un centru de instruire pentru operatorii de vehicule blindate.

Și regiunea rusă Belgorod a fost atacată cu drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, a informat guvernatorul Viacheslav Gladkov. El a spus că două persoane au fost rănite.

Ministerul rus al Apărării a declarat că cinci drone au fost doborâte deasupra regiunii Voronezh și câte una în regiunile Belgorod și Briansk, înainte de a-și atinge țintele.

De la începutul invaziei pe scară largă de către Rusia a Ucrainei, regiunile rusești au fost bombardate în mod regulat și atacate de drone.

Ministerul rus al Apărării raportează des că „suprimă” atacurilor ucrainene și oferă informații despre rachetele și dronele doborâte de pe teritoriul Rusiei.

În cele mai multe cazuri, Kievul nu comentează aceste informații.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG