Linkuri accesibilitate

Despre decăderea Victoria's Secret și sfârșitul lumii așa cum o știm. Revista presei europene


Flashmob în Ucraina: "Underwear in the subway".
Flashmob în Ucraina: "Underwear in the subway".

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cere omenirii să se pregătească pentru o pandemie, anunță mare în Spania El Pais, în vreme ce peste tot pe continentul european angajații magazinelor de lenjerie Victoria's Secret se pregătesc să facă față apocalipsei declanșate de cei care nu mai cumpără chiloți din dantelă și pe care pandemia o să-i facă și mai frugali.

Spaima de coronavirus a făcut de altfel că prețul aurului a trecut de 50.000 euro/kg, cum o semnalează sumbru, la Bruxelles, cotidianul financiar flamand De Tijd. La Paris, Libération scrie de asemenea că Franța este acum în stare de alertă (sur les dents).

În Italia, La Repubblica anunță deja șapte morți în peninsulă, însă Italia rămâne deocamdată un caz izolat în Europa. În Grecia, Kathimerini enumeră toate măsurile naționale de prevenție, subliniiind că nu e nevoie de panică, în vreme ce în Portugalia, Diário de Notícias constată că țara nu are încă nici un singur caz de infecție.

Secreturi de alcov la tribunal

Pe fundal de cvazi-faliment al Victoria's Secret, la Hollywood, în Los Angeles, fostul mare producător de cinema și creatorul lui Tarantino, Harvey Weinstein a fost declarat vinovat de violuri, de către juriul popular, însă nu și de violuri în serie, distincție importantă pentru justiția americană. Weinstein nu mai este astfel acum, potrivit acuzației și sistemului judiciar american, un « prédateur » sexual, care riscă închisoarea pe viață, ci un simplu violator. El riscă doar, cum explică Le Monde, în Franța, maximum 25 de ani închisoare!

Cu toate astea, Le Soir, la Bruxelles, estimează că procesul lui Weinstein se încheie în coadă de pește. La München, Süddeutsche Zeitung exhibă la rândul său titlul: Vinovat în fața legii (Schuldig auch vor dem Gericht), care pare a face ecou celebrei povestiri a lui Kafka: În fața legii (Vor dem Gesetz).

Cine are urechi să audă…

Tot Le Monde descrie în detaliu și procesul lui Julian Assange la Londra. Fondatorul WikiLeaks riscă, dacă va fi extrădat în SUA, 175 de ani închisoare pentru spionaj. De la început, cum relatează Le Monde, avocatul acuzării a insistat că « Julian Assange nu este un jurnalist» și că el nu merită, așadar, toate acele impuse precauțiuni deontologice.

Julian Assange a apărut la proces cu pumnul ridicat și a anunțat că el sprijină mișcarea de protest a acelor « gilets jaunes », « vestele galbene », din Franța, ceea ce pare azi mai degrabă anacronic, dar se vede că Assange nu mai are acces la internet și nu știe că protestele în Franța s-au cam ofilit sau au murit de moarte bună.

Assange, cu Wikileaks, anunțase o eră a transparenței totale, dar această eră, așa cum pretind că o vor Assange și Snowden, e pe cale de a deveni o eră a bănuielii. O societate in care fiecare se simte obligat să pretindă că nu disimuleaza nimic ar ajunge sa semene cu acele sate olandeze din zonele calviniste ultrareligioase, unde o sufocantă idologie a transparenței îi împiedică pe oameni sa pună perdele la ferestre. Toti vecinii trebuie sa-ti vadă in permanență interiorul casei, pentru că altfel înseamnă ca ai avea ceva de ascuns. Iar ceva ascuns nu poate fi decât ceva vinovat.

Omul care controlează Transnistria are cetățenie ucraineană

Continuând pe panta transparenței și a investigațiilor jurnalistice în apele tulburi ale corupției, aflăm azi că cel mai mare mogul din Transnistria, multimilionarul Viktor Gusan, deține cetățenie ucraineană și mari proprietăți în Kiev și Odesa, potrivit revelațiilor făcute de programul Shemî.

Shemî (Skhemy) este un program TV realizat în comun de Europa Liberă (Svoboda) și UA:Pershy television, cu difuzare, printre altele, pe rețelele media, Facebook, Twitter, Instagram și YouTube.

Jurnaliștii de la Shemî relatează că Viktor Gusan dispune de vaste terenuri în Ucraina și călătorește cu un pașaport ucrainean. Conform revistei din SUA Foreign Affairs, holdingul lui Gusan, Sheriff, “monopolizează și controlează aproape toate aspectele vieții din Transnistria.”

Sheriff e bănuit că ar controla traficul ilegal cu țigări, alcool și produse alimentare de primă necesitate, din care bună parte tranzitează prin portul Odesa, situat la 80 km de Tiraspol.

Sheriff este și cel mai mare patron din zonă, oferind locuri de muncă în supermarketuri, în stațiile de benzină din Transnistria și altele, precum o fabrică de coniac, săli de fitness, o rețea de telefonie mobile și unul din cele două canale de televiziune locale.

Proprietаrul Sheriff, Viktor Gusan mai este și patronul echipei locale de fotbal FC Sherrif, care joacă în numele Tiraspolului.

Franța, coruptă precum Transnistria

La un alt nivel de corupție, în Franța a început procesul fostului candidat la alegerile prezidențiale François Fillon.

Le Figaro, cotidian conservator, scrie sobru despre asta. Cadourile l-au făcut să cadă, în 2017, pe Fillon, în plină campanie prezidențială. In mod amuzant, afacerea a fost atunci revelată de săptămânalul de investigație Le Canard enchaîné. Fillon primise de-a lungul anilor nenumărate costume extrem de scumpe, pe care el nu le declarase și al căror preț cumulat s-ar fi ridicat la sute de mii de euro.

Dar tot un cadou ilegal poate fi considerat si faptul că soția sa fusese ani de zile angajata editurii unui prieten milionar, care îi plătea un salariu fără ca ea să facă ceva pentru asta. Fillon a trebuit sa se retragă atunci din cursa pentru președinție și se află acum și el într-o sală de tribunal.

Victoria's Secret

În sfârșit, tot Le Figaro anunță, la rubrica economică, ceva ce ar fi trecut neobservat în alte circumstanțe, dar care se anunță un autentic semnal al modificării paradigmei epocii: firma de lenjerie intimă Victoria's Secret a fost vândută (pentru un miliard de dolari) unui fond de investiții american.

Acum, știrea n-ar merita mare atenție în afara paginilor economice ale ziarelor, dacă respectiva tranzacție nu ar anunța o modificare a paradigmei culturale occidentale. Iată, ca un punct de plecare: vreme de două decenii, fostul șef al Rezervei Federale americane, Allan Greenspan, un autentic guru al finanțelor, a tot spus că pentru el curba vânzărilor de lenjerie bărbătească indică direcția pe care o ia economia.

Cam toți bărbații își cumpără același tip de chiloți (cf. foto), spunea Allan Greenspan, însă când bărbații nu-și mai cumpără deloc lenjerie intimă, asta e un semn alarmant al declinului economiei.

Că Victoria's Secret, care funcționează doar pe partea feminină, ar putea să o ducă rău financiar, asta însă nu și-ar fi imaginat nimeni. În Marea Britanie, The Guardian scrie că marca Victoria's Secret încerca de mulți ani să-și modifice brandul și imaginea sub asaltul noilor ideologii și paradigme.

Victoria's Secret s-a văzut forțată să-și schimbe imaginea de frumusețe feminină; să promoveze diversitatea; să se obișnuiască cu frugalitatea noilor generații pentru care dantela nu înseamnă nimic.

E vorba de tinerii obsedați de apocalipsa climatului, care trăiesc doar prin avataruri virtuale și fac yoga, fiind în stare să muște de treizeci de ori dintr-un măr ca masă de prânz.

Ei sunt cei care, după ce au rupt și mușcat repetat cu dinții din față carnea mărului, care crapă sfâșiată umed-crocant, molfăie tacticos și cotorul, după care preț de vreo oră se holbează în gol, cu codița verde între buze. Aceștia și acestea nu cumpără lenjerie de la Victoria's Secret, ba chiar găsesc că apocalipsa e meritată.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG