Ce spun susținătorii candidaților despre fiecare dintre ei
„Mă aflu aici pentru că Elena Lasconi este un om harnic, modest. Vreau să fie la fel de deschisă către oameni, sinceră. Este omul potrivit ca să fie președinte” - Simona Spătaru, parlamentar USR.
„Îl cunosc altfel, îl cunosc drept Crin. Eram în școala generală și căutam un exemplu. Ceva m-a înclinat să am încredere în dânsul. A devenit un model de urmat în viață, un model de tată, un mentor și un prieten adevărat. Nu și-a schimbat niciodată atitudinea în funcție de ce loc a ocupat. Îmi doresc să fie președintele nostru, al tuturor românilor” - fost elev al lui Crin Antonescu.
„Acum câteva zile am auzit o discuție între Nicușor și fata noastră. L-a întrebat dacă va face din România o țară mai bună. Răspunsul lui a fost: «Îți promit că voi face tot ce stă în putere». Acesta este Nicușor. Nu i-a promis o Românie mai bună, însă i-a promis că va face tot ce ține de el, așa cum a făcut în ultimii 20 de ani” - Mirabela, soția lui Nicușor Dan.
Elena Lasconi, deranjată că nu a fost menționată de Nicușor Dan
„Am anticipat în decembrie că clasa politica din România nu va genera candidați mai buni decât Simion, Ponta, Antonescu. De la Cotroceni pot să ajut românii mai mult decât de la primărie”, a spus Nicușor Dan.
După câteva minute, Elena Lasconi a cerut un drept la replică, tocmai pentru că nu a fost menționată de contracandidatul său.
„Nicușor Dan spunea adineauri că în decembrie ați realizat că nu există alți politicieni în afară de Ponta, Simion și Antonescu, dar cum vi se pare că nu m-ați menționat pe mine, deși am intrat în turul doi?”, a spus ea.
„Realitatea, așa cum o văd eu, este că Orban s-a retras în favoarea domniei sale și pentru că Ciolacu a dat sute de mii de voturi lui Simion. Este un sondaj pe care l-au făcut și cei de la USR, este altul pe care l-am făcut și eu. Concluzia este că în niciunul din scenarii nu intrați în turul doi”, a spus Nicușor Dan.
„Iar dumneavoastră nu câștigați în turul doi în nicio situație”, i-a răspuns Lasconi.
Întrebările lui Antonescu pentru cei doi contracandidați
Crin Antonescu l-a întrebat pe Nicușor Dan de ce blochează modernizarea a șapte spitale din București.
Nicușor Dan: „Antonescu continuă să spună că negrul e alb și albul e negru. Pentru fiecare din spitale, să-mi spuneți pentru ce mă acuzați. Am avut alegeri locale, bucureștenii m-au votat. Îi invit să vorbească cu oameni din provincie, să le spună realitatea din București.”
Candidatul coaliției de guvernare l-a acuzat apoi pe primarul general al Capitalei de traficul din București. „Acest trafic e făcut de o dezvoltare haotică, de blocuri aruncate fără dumuri, fără școli, fără grădinițe. Acest lucru e făcut de colegii domnului Antonescu”, a răspuns Dan, moment în care Antonescu a răspuns că nu știe la cine face Dan referire.
Crin Antonescu a întrebat-o pe Elena Lasconi de ce crede ea că Nicușor Dan a fost mai preocupat să o înlăture pe ea din cursă.
„Nicușor e un viclean copil de casă. Domnul Nicușor Dan are sondajele și știe că, dacă intră în turul doi, pierde cu oricine. A intrat doar ca să mă scoată pe mine din joc pentru că încurcam sistemul”, a răspuns candidata USR.
În acest moment, Nicușor Dan a spus că este un „consens” între Lasconi și Antonescu.
„Când o doamnă e atacată tâlhărește simți nevoia să intervii”, a răspuns candidatul coaliției de guvernare.
„Domnule Antonescu, ați pierdut deja, pentru că vă susțin niște partide care au 50% în Parlament și dumneavoastră aveți 20%. Poate intrați în turul doi, dar ați pierdut deja”, a spus Dan.
Nicușor Dan îl acuză pe Crin Antonescu că ar fi „devalizat” 34 de hectare de teren
Nicușor Dan l-a acuzat pe Crin Antonescu că, atunci când a fost ministrul al Tineretului și Sportului (1997 – 2000), ar fi scos din domeniul public aproximativ 34 de hectare de teren în mai multe zone ale Bucureștiului și le-ar fi cedat unor dezvoltatori imobiliari, motiv pentru care unul dintre subordonații săi a fost condamnat la șase ani de închisoare.
„Șeful de atunci al Biroului pentru Turism și Tineret a fost condamnat la închisoare. (...) Instanța a decis că s-a încălcat legea. Responsabilitatea BTT aparținea Ministerului Tineretului și Sportului, Crin Antonescu era ministru.”
„Niciodată nu am fost informat că un procuror îmi cercetează activitatea, niciodată nu am fost acuzat. Domnul Nicușor Dan are referatul procurorilor. Vă rog, contractul cu semnătura mea. Trebuie să aveți probe”, i-a răspuns Crin Antonescu, adăugând că ia în calcul să-l dea în judecată pe primarul general.
„Devalizare”, a continuat Dan, precizând ulterior că ar fi fost vorba de subordonații lui Crin Antonescu.
„Semnăturile și contractele. Ori domnul Nicușor Dan este manipulat, ori este un calomniator”, a mai spus candidatul PSD-PNL-UDMR.