Linkuri accesibilitate

Patru medici de la spitalul „Marius Nasta” din București au fost reținuți pentru luare de mită


Cel puțin nouă angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt cercetați pentru luare de mită.
Cel puțin nouă angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt cercetați pentru luare de mită.

Patru medici, doi chirurgi cunoscuți și doi medici rezidenți au fost reținuți în dosarul în care 31 de oameni, printre care și medici și angajați ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, sunt anchetați pentru dare și luare de mită.

Update

Doi medici chirurgi și doi medici rezidenți, de la spitalul Marius Nasta din București, au fost reținute pentru 24 de ore.

Audierile s-au desfășurat miercuri, până după miezul nopții, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, potrivit Digi24.

La ora 10.30 conducerea spitalului Marius Nasta va organiza o conferință de presă cu privire la acest caz.

Știrea inițială

Mai mulți medici de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt acuzați că au luat diverse sume de bani de la pacienți pentru a le acorda îngrijiri medicale.

Faptele anchetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti și Direcția Generală Anticorupție s-ar fi petrecut în 2022 și 2023, potrivit unui comunicat.

Patru percheziții au fost efectuate miercuri în două dosare penale, de luare și de dare de mită. Două dintre descinderi au fost la spitalul bucureștean.

Anchetatorii suspectează că „mai mulţi medici au primit, în mod repetat, diverse sume de bani şi bunuri de la diferiți pacienți ai acestui spital, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Șpăgile ar fi fost cerute pentru efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervențiilor chirurgicale.

Ancheta îi vizează pe doi chirurgi care ar fi pretins sume de bani pentru intervenții chirurgicale toracice, trei medici anesteziști, trei medici rezidenți si un medic specialist, scrie G4Media conform unor surse judiciare. Sumele pretinse și primite ar fi fost împărțite între aceștia.

Procurorii mai spun că, în urma investigațiilor financiare, au descoperit „diferențe semnificative dintre veniturile licite şi averea unora dintre medicii vizați de cercetări”.

Anchetatorii au găsit 50.000 de euro acasă la unul dintre doctorii suspectați că cereau mită, menționează G4Media.

31 de persoane, printre care și suspecți pentru dare de mită, urmează să fie audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București şi la 12 sedii ale Direcției Generale Anticoruptie din țară.

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, spunea la începutul acestui an pentru Europa Liberă că „a trebuit să fac nu o dată, ci de mai multe ori, adrese către poliție în care am avut plângeri de la pacienți pentru că s-a condiționat actul medical în Marius Nasta”.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG