„Nu poți să pui piciorul nicăieri, fără să fie bucăți de tanc sau cartușe, cioburi peste tot, nu există un geam care să nu fi fost spart”, descrie tânărul deputat român ceea ce a văzut în Bucea, orășelul de lângă Kiev unde militarii ruși au comis atrocități catalogate de comunitatea internațională în categoria crimelor de război.
Filip Hăvârneanu a călătorit în Ucraina în perioada 7-9 aprilie, alături de doi dintre colegii săi din USR, europarlamentarul Vlad Gheorghe și deputata Diana Stoica.
Parlamentar de Iași, Hăvârneanu povestește în interviul acordat Europei Libere că a ajuns în zonele distruse de bombardamente din Ucraina cu trenul, după o călătorie totală de 30 de ore și beneficiind de protecția militarilor NATO.
Cele mai dure imagini descrise de deputatul român sunt cele din Bucea, acolo unde locuitorii i-au povestit că militarii ruși ar fi violat și ucis până și copii de 5-6 ani.
„Nu ne dăm seama de scara la care se întâmplă lucrurile acestea. Din păcate, cred că nu o să aflăm niciodată numărul exact al persoanelor care au decedat”, spune Filip Hăvârneanu.
Hăvârneanu și cei doi colegi ai săi sunt primii oficiali români de rang înalt care au călătorit în Ucraina.
Europa Liberă: Pentru a ajunge în Ucraina, ați parcurs câteva zeci de ore, în mare parte cu trenul. Cum a fost călătoria?
Filip Hăvârneanu: Am avut mai multe zboruri; de la Iași la București, de la București la Varșovia, de la Varșovia în alt oraș din Polonia, iar de acolo am luat trenul spre Kiev. Din Kiev a venit un alt microbuz, deci a fost un drum de peste 30 de ore.
Numai cu trenul din Polonia, de la graniță, până în Kiev, am făcut 13 ore. Deci doar un singur drum a fost de 13 ore. Au fost și mai multe măsuri de siguranță, pentru că nu se știa sigur cum vom putea ajunge, au fost și sirenele în Kiev în dimineața în care noi am ajuns acolo, deci era posibil să fie un bombardament și de aceea, trenul a mers în zig-zag, pentru a mai trage cumva de timp, să treacă perioada asta de amenințare cu posibile rachete.
Cu trenul am călătorit noaptea, și la dus, și la întors. Am stat cu luminile stinse, nu am avut voie să aprindem deloc niciun bec, tocmai pentru a nu deveni o țintă. Acolo, ei sunt foarte serioși cu restricțiile. Depinde de oraș, de exemplu în Kiev, după ora 21.00 nu se mai poate ieși din casă.
Europa Liberă: Despre Irpin și Bucea am aflat din relatările oficialilor ucraineni, dar și din imaginile îngrozitoare realizate la fața locului, că au fost locuri unde au fost comise atrocități, crime de război. Cum este atmosfera acolo, ce ați descoperit?
Filip Hăvârneanu: La Bucea și la Irpin, din păcate, nu a mai rămas nimic. Ceea ce am văzut a fost oribil. Deci una este să vedem niște poze, niște videoclipuri, dar când ești acolo, când vezi ce văd acei oameni și când simți lucrurile acelea, este inexplicabil.
În primul rând, nu poți să pui piciorul nicăieri, fără să fie bucăți de tanc sau cartușe, cioburi peste tot, nu există un geam care să nu fi fost spart, deci imaginați-vă zeci, sute de blocuri, toate împușcate.
Erau blocuri pe care scria „aici locuiesc copii”, tocmai pentru a nu fi bombardate și culmea, acele au devenit cele mai mari ținte pentru ruși. Asta arată lipsa lor de umanitate și până la urmă nesimțirea de care dau dovadă, pentru că nu mai este vorba de nimic altceva, decât de o bătaie de joc la adresa umanității. Am văzut cadavre, am văzut bucăți de oameni care stăteau pe jos.
Europa Liberă: Ați stat de vorbă cu ucrainenii rămași?
Filip Hăvârneanu: Da, am vorbit și cu locuitorii. Sentimentul pe care l-am avut a fost inexplicabil; auzindu-le relatările, te sperii complet.
Femei, copii violați – deci copii de 5-6 ani violați, cu mâinile legate la spate. Au murit prin tortură. Nu ne dăm seama de scara la care se întâmplă lucrurile acestea. Din păcate, cred că nu o să aflăm niciodată numărul exact al persoanelor care au decedat.
Am vorbit cu primarul din Iripin, am vorbit cu președintele Parlamentului din Ucraina și este incredibil prin ce trec acești oameni. Am văzut doamne consilieri locali din Harkov, din Irpin, din Bucea, care stăteau cu arma în mână.
Femei la 30 de ani, foarte slabe, pe care dacă le-am vedea pe stradă, nu ne-am fi imaginat că ele ar putea să stea să omoare ruși, tocmai pentru a nu fi ele omorâte. Acolo toată lumea a pus mâna pe arme și luptă, luptă pentru supraviețuire și luptă pentru dreptul lor de a trăi, până la urmă.
Europa Liberă: Conform oficialilor din țară, care sunt nevoile?
Cea mai mare nevoie pe care o au este clar de arme, pentru că aceștia, acum, au ajuns să lupte doar cu ce a rămas. Nu mai au muniție și luptă cu arme pe care le iau de la ruși.
După aceea, pe locul doi, și la fel de important, este ajutorul umanitar – este vorba despre medicamente și despre alimente. Am discutat cu un parlamentar și cu un comandat de batalion, care acum, are mare, mare nevoie de truse de prim-ajutor. Ei nu mai fac față și trebuie să îi ajutăm.
Europa Liberă: Credeți că ar fi necesar ca și alti oficiali români să meargă în Ucraina? Mai mulți lideri europeni au făcut-o deja.
Este obligatoriu. Deja a trecut mult prea mult timp. Nu se mai poate așa, vedem deja că merg oameni din toate țările.
Eu și cu colegii mei deputați și eurodeputați, cei doi cu care am fost, am avut veste anti-glonț și căști de la lituanieni. Toată lumea dă tot ce are, mai puțin România.
Noi, românii, suntem singurii care nu se implică la nivel politic.
Europa Liberă: Credeti ca România a făcut suficient de mult pentru a spriini Ucraina în acest război?
Românii fac o treabă extraordinară și voluntarii care merg în toate colțurile țării pentru a-i ajuta pe cei de acolo, pe ucraineni, sunt incredibili. Dar, din păcate, vedem că s-a format un stat paralel.
Acești voluntari, ei sunt cei care coordonează totul – și statul, din păcate, stă degeaba, e statul degeaba. Noi trebuie să vedem de la Guvernul României, de la reprezentanți, că se implică.
Nu putem să ne bazăm doar pe această modalitate de a face voluntariat. Până la urmă, românii au preluat atribuțiile guvernului și au făcut o treabă incredibilă. Dar putem să înțelegem asta câteva zile, nu este normal ca guvernul României să stea impasibil la tot ce se întâmplă, trebuie să vedem mai multă implicare, cu siguranță.
Europa Liberă: V-a fost teamă?
Filip Hăvârneanu: A fost un sentiment foarte ciudat să stai în compartimentul din tren, eram și în stânga, și în dreapta cu militari – o parte ucraineni, o parte de la NATO – care asigurau protecția noastră.
Când am coborât din tren vedeam militarii cu lansatoare de grenade, cu diferite arme care asigurau perimetrul, iar partea cea mai ciudată este că te obișnuiești. După foarte puțin timp, după câteva ore, mi se părea normal să fim înconjurați de acești oameni, mi se părea normal să vedem bucăți de tancuri peste tot prin orașe și cumva ne dăm seama cât de repede se adaptează omul la astfel de situații.
În schimb, cred că ce am văzut ar trebui să fie văzut de cât mai mulți români, pentru ca aceștia să poată lua atitudine, să poată să-și dea seama – vedem că există multe știri false, în care se spune că până la urmă nu e război, că se bombardează singuri (n.r. ucrainenii) sau că nu e există nicio atrocitate.
Ei bine, am văzut bucăți de oameni pe jos și asta doare.
