Linkuri accesibilitate

Directoarea demisă a Tarom spune că ministrul PSD i-a cerut să țină avioanele la sol în ziua moțiunii. Replica ministrului


Ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, acuzat că a cerut ca în ziua moțiunii avioanele de pe cursele intene să stea la sol, pentru ca parlamentarii opoziției să nu ajungă la vot
Ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, acuzat că a cerut ca în ziua moțiunii avioanele de pe cursele intene să stea la sol, pentru ca parlamentarii opoziției să nu ajungă la vot

Mădălina Mezei, directorul TAROM până în urmă cu două zile, susține că Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să țină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moțiunii de cenzură.

Mezei a declarat pentru Hotnews că Răzvan Cuc i-ar fi cerut să țină la sol aeronavele care făceau curse interne spre București, astfel încât unii deputați și senatori să nu mai ajungă la Parlament în ziua moțiunii de cenzură.
„Este adevărat. Mi-a cerut să țin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moțiune, să inventez probleme tehnice”, a spus Mădălina Mezei.

„Dumnealui n-a înțeles că prin mandatul meu nu puteam să fac așa ceva. Oamenii noștri, piloții, sunt oameni liberi, care nu stau să răspundă comenzilor unui CEO. I-am spus că nu voi face niciodată așa ceva”, a spus Mezei.

„Eu nu-s implicată politic. Am avut încrederea unor oameni care m-au verificat profesional, cariera mea de 22 de ani este cartea mea de vizită. Am fost chemată să fac un proiect, să salvez compania”, a declarat Mezei.

Consiliul de Administrație al TAROM a decis marți seara revocarea Mădălinei Mezei din funcția de CEO al TAROM, după ce aceasta a fost numită în funcție în luna iunie.
Inițial, liderul PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că mai mulți angajați Tarom vorbesc despre demiterea directoarei Mezei în urma refuzului său de a ține avioanele de pe cursele interne la sol în ziua moțiunii de cenzură. Orban a precizat că 20 de parlamentari ai opoziției riscau să nu ajungă la votul care a demis Guvernul Dăncilă.

Replica ministrului Răzvan Cuc a venit pe facebook, unde s-a exprimat într-un limbaj ofensator la adresa fostei directoare Tarom, negând acuzațiile pe care i le-a adus.

”Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume. Or, doamna a așteptat până acum momentul oportun pentru ea, crezând că va deveni o victimă a cuiva și va reuși să rămână în funcție cu sprijinul știut numai de ea”, a scris Cuc, care i s-a adresat directoarei pe care el o numise în luna iunie în termenii „întoarceți-vă acolo unde știți cel mai bine activitatea: la ticketing și protocol.”

Moțiunea de cenzură care a fost adoptată săptămâna trecută a avut susținerea a 238 de parlamentari ai tuturor forțelor de opoziție. În cazul în care 20 dintre ei ar fi lipsit, nu s-ar fi întrunit numărul necesar pentru adoptare - 233.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG