„Bună ziua, doamnelor și domnilor!
Este o plăcere să vă văd. Zsolt Németh m-a rugat să vin aici în această dimineață cu avertismentul că voi vorbi exact jumătate din timpul pe care îl voi dori. „Jumătate” este un cuvânt bun în limba maghiară. Papa a fost întrebat odată câți oameni lucrează la Vatican, iar el a răspuns „jumătate”.
Ei bine, voi încerca să-mi expun punctul de vedere în mod coerent. Nu va fi ușor de ascultat, pentru că am multe de spus și mă aștept să fie fierbinte. Dar până la urmă un miel sănătos trebuie să fie în stare să-și îndure blana și, la urma urmei, ultima dată când ne-am întâlnit a fost în 2019, adică acum trei ani. E bine să fim din nou împreună, liberi, cu prietenii, stând pe terasă și să bem un șpriț. Există un motiv bun pentru a bea șprit Fidesz, două treimi la o treime, și arată că există ceva care este etern.
De când ne-am întâlnit ultima dată, lumea s-a schimbat. În 2019 am făcut parte dintr-o tabără foarte optimistă și plină de speranță. Dar deceniul care se deschide acum în fața noastră va fi în mod clar un deceniu de pericol, incertitudine și război, după cum ilustrează scenele de aici (în public apare o pancartă cu „Transilvania, pământ românesc” n.n.). Doar la fel de politicos cum poliția din Budapesta se ocupă de drogații de pe poduri . Astfel, am intrat într-o epocă a pericolului, iar pilonii civilizației occidentale, considerați cândva de neclintit, se clatină.
Voi vorbi aici despre trei din aceste cutremure. Obișnuiam să credem că trăim în carapacea protectoare a științei și ne-am pricopsit cu COVID. Am crezut că Europa nu poate intra din nou în război și acum există un război în vecinătatea Ungariei. Și am crezut că Războiul Rece nu se va mai putea întoarce niciodată, iar acum mulți lideri mondiali lucrează pentru a ne reorganiza viața într-o lume în blocuri.
Tocmai fiindcă acestea sunt evoluții pe care nu le-am menționat deloc în 2019, ele ne învață să fim modești: există limite serioase în ceea ce privește capacitatea noastră de previziune. În 2019, nu am vorbit nici despre vreo pandemie, nici despre vreun război european, nici despre o nouă victorie cu două treimi, nici despre revenirea stângii germane, nici despre faptul că îi vom bate pe englezi de la un capăt la altul, 0-4 acasă (la fotbal n.n.).
Așadar, dacă priviți spre viitor, cel mai important sfat este modestia. Nu poți lua pâinea de la gura Doamnei Istorie. Vă rog să priviți ceea ce urmează să vă spun în acest fel. Voi începe de departe, înainte de a ajunge aici, în Ținutul Secuiesc.
Dragi prieteni!
Ceea ce te frapează cel mai mult atunci când observi lumea este că, în lumina datelor, lumea pare a fi un loc mai bun, în timp ce noi simțim contrariul. Speranța de viață a ajuns la 70 de ani, iar în Europa la 80 de ani. Mortalitatea infantilă a scăzut cu o treime în 30 de ani, iar malnutriția în lume, care era de 50% în 1950, este acum de 15%. Proporția persoanelor care trăiesc în sărăcie, care era de 70% din populația lumii în 1950, este acum de 15% în 2020. Rata de alfabetizare la nivel mondial a crescut la 90%, numărul de ore lucrate pe săptămână a scăzut de la 52 de ore în 1950 la 40 de ore în prezent, iar timpul liber a crescut de la 30 la 40 de ore. Aș putea continua, dar sentimentul general este că lumea se înrăutățește.
Știrile – tonul știrilor devine din ce în ce mai întunecat și există un fel de așteptare apocaliptică care devine din ce în ce mai puternică. Întrebarea este dacă este posibil ca milioane de oameni să înțeleagă greșit ceea ce li se întâmplă? Explicația mea pentru acest fenomen este că starea noastră de rău este un sentiment de viață fundamental occidental. El provine din faptul că civilizația occidentală își pierde forța, puterea, autoritatea și capacitatea de acțiune. Este faptul de viață pe care occidentalii get-beget tind să îl ia în derâdere, spunând că totul a devenit plictisitor. Spengler a scris Declinul Occidentului dar, iată că este încă aici, și iată că ne trimitem copiii în Occident, nu în Est, dacă putem, la universitate. Așadar, nu există o mare problemă aici.
Dar realitatea este că, atunci când oamenii vorbeau despre declinul Occidentului acum o sută de ani, vorbeau despre un declin spiritual și demografic; ceea ce vedem astăzi este declinul Occidentului din punct de vedere material și al puterii.
Trebuie să spun câteva cuvinte despre acest lucru pentru a înțelege exact situația în care ne aflăm. Este important să înțelegem că și alte civilizații s-au modernizat. Chinezii, indienii, rușii pe care îi numim ortodocși, chiar și Islamul însuși. Ceea ce vedem acum este că civilizațiile rivale au adoptat tehnologia occidentală și-au înstăpânit sistemul financiar occidental, dar nu au adoptat valorile occidentale și nici nu au intenția de a le adopta.
Cu toate acestea, Occidentul dorește să își răspândească propriile valori, de care alții se simt umiliți. Fapt pe care noi îl înțelegem și, uneori, și noi ne simțim umiliți.
Îmi amintesc aventura ministrului nostru de externe, Péter Szijjártó, din jurul anului 2014, în timpul administrației americane anterioare, când un oficial guvernamental american în vizită i-a pus în față o foaie de hârtie și i-a spus că ar trebui modificată constituția ungară „doar” în aceste puncte ca prietenia să fie restabilită.
Noi înțelegem deci această rezistență din partea restului lumii față de răspândirea valorilor occidentale și față de exportul de democrație. De fapt, bănuiesc că restul lumii și-a dat seama că trebuie să se modernizeze tocmai pentru că numai așa poate rezista exportului de valori occidentale care îi sunt străine.
Or, cel mai frapant lucru în legătură cu această pierdere de spațiu, această pierdere de putere și de spațiu material, este că noi, Occidentul, am pierdut controlul asupra resurselor energetice. În 1900, Statele Unite și Europa controlau 90% din petrol, gaze și cărbune. Acest procent a scăzut la 75% în 1950, iar astăzi situația este următoarea: SUA și Europa împreună – SUA au 25%, noi avem 10%, deci 35%, rușii au 20%, iar Orientul Mijlociu 30%.
Același lucru este valabil și pentru materiile prime. La începutul anilor 1900, SUA, Marea Britanie și Germania dețineau o parte substanțială din materiile prime pentru industria modernă, după cel de-al Doilea Război Mondial au intervenit sovieticii, iar astăzi vedem că aceste materii prime sunt deținute de Australia, Brazilia și China, 50% din totalul exporturilor de materii prime din Africa mergând către China.
Dar dacă privim spre viitor, ceea ce vedem nu arată prea bine din cauza distribuției pământurilor cu resurse rare, cele care sunt materiile prime pentru industriile moderne bazate pe tehnologie. În 1980, părea că SUA și Uniunea Sovietică dominau cea mai mare parte a acesteia, iar astăzi chinezii produc de cinci ori mai mult decât SUA și de 60 de ori mai mult decât rușii. Acest lucru înseamnă că Occidentul pierde bătălia pentru materii prime.
Punctul nostru de plecare, dacă vrem să înțelegem starea lumii, dacă vrem să înțelegem starea omului occidental în lume, este că o mare parte din energia și resursele lumii se află în afara civilizației occidentale. Acestea sunt fapte concrete. Situația noastră, a Europei în special, este de două ori mai dificilă.
Motivul este că Statele Unite au strategia pe care o au. 2013 este un an pe care nimeni nu l-a notat și nu l-a consemnat nicăieri, deși a fost anul în care americanii au lansat noi tehnologii de extragere a materiilor prime și a energiei. De dragul simplității, să o numim metoda de extracție crack (a gazelor de șist n.n.) și au anunțat imediat o nouă doctrină a politicii de securitate a SUA. Și citez din el: „această nouă tehnologie”, spun ei, „ne pune într-o poziție mai puternică pentru a urmări și a ne atinge obiectivele de securitate internațională”. Așadar, americanii nu au făcut un secret din faptul că vor folosi energia ca armă de politică externă.
Faptul că alții sunt acuzați de acest lucru nu ar trebui să ne înșele. Implicația este că americanii urmăresc o politică de sancțiuni mai îndrăzneață, pe care o vedem în umbra actualului război dintre Rusia și Ucraina, și au început să își încurajeze puternic aliații – adică pe noi – să se aprovizioneze din SUA. Și funcționează, americanii sunt capabili să-și impună voința pentru că nu depind de energia altora. Ei pot exercita presiuni ostile deoarece controlează rețelele financiare pentru politica de sancțiuni – să le numim SWIFT pentru simplificare – și pot exercita, de asemenea, presiuni prietenoase, adică își pot convinge aliații să cumpere de la ei.
La început, această politică s-a manifestat mai discret. Când președintele Trump a vizitat prima dată Polonia, a vorbit doar despre „gazul liber” (din țările libere n.n.). Cu alte cuvinte, pentru a cumpăra benzină gratis. Abia acum, în 2022, politica de sancțiuni a completat această strategie americană. Iată unde ne aflăm acum și nu m-ar surprinde dacă uraniul, energia nucleară, va fi inclusă în curând în această categorie.
Europenii au reacționat la acest lucru, noi, europenii, am reacționat la acest lucru: nu am vrut să ne facem dependenți de americani. Nu este frumos, dar politicienii europeni spun între ei că „i-am prins pe yankei, dar nu ne vor lăsa să plecăm” (să renunțăm la contracte n.n.).
Ei nu au dorit cu adevărat să mențină această stare de lucruri, așa că au încercat să protejeze axa energetică germano-rusă cât mai mult timp posibil, astfel încât să putem importa energie din Rusia în Europa. Aceasta este distrusă de politica internațională.
Am dat apoi un alt răspuns, conduși de germani: să trecem la surse de energie regenerabilă, dar până acum aceasta nu a funcționat deoarece tehnologia este scumpă și, în consecință, la fel este și energia care provine din ea. În plus, trecerea la această tehnologie nouă, modernă, nu se face de la sine, ci doar sub presiune de sus.
Această presiune este exercitată asupra statelor membre de către Comisia de la Bruxelles, chiar dacă altfel ar dăuna grav intereselor statelor membre.
Voi încheia cu un cuvânt despre valorile europene. Iată, de exemplu, cea mai recentă propunere a Comisiei Uniunii Europene, care spune că toată lumea ar trebui să fie obligată să își reducă consumul de gaz cu 15%. Nu văd cum se poate forța, deși există un know-how german – din trecut, vreau să spun.
Și, în plus, dacă nu funcționează și cineva nu are suficient gaz, acesta va fi luat de la cei care îl au. Așadar, ceea ce face Comisia Europeană nu este să le ceară germanilor să nu închidă ultimele două sau trei centrale nucleare care mai funcționează, pentru că acestea produc energie ieftină, ci să le lase să le închidă, iar dacă rămân fără energie, vor lua gazul de la noi, care îl avem, pentru că îl avem înmagazinat.
Acest lucru se numește Einstand în limba maghiară, după cum am aflat de la băieții de pe strada Paul (confiscare, furt n.n.). Ne putem pregăti pentru asta.
Summa summarum, doamnelor și domnilor,
Ceea ce vreau să spun este că sentimentele negative în circulație în Occident provin din faptul că energia și materiile prime decisive necesare pentru dezvoltarea economică nu mai sunt în mâinile Occidentului. Ceea ce are Occidentul este puterea militară și capitalul. Întrebarea este ce se poate face cu ea în circumstanțele actuale.
Acestea fiind spuse, permiteți-mi să spun câteva cuvinte despre noi, maghiarii. La ce întrebări, în ce ordine și prin ce mijloace trebuie să răspundă astăzi Ungaria și națiunea maghiară?
Întrebările sunt așezate unele peste altele, ca și plăcile unui castel făcut din bețe de tobă. Cele mai importante în partea de jos, cele mai ușoare și cele mai bune în partea de sus. Voi proceda în această ordine.
Prima și cea mai importantă provocare, dragi prieteni, rămâne populația, demografia. Adevărul este că încă sunt mult mai multe înmormântări decât botezuri. Și, fie că ne place sau nu, popoarele lumii pot fi împărțite în două grupuri. Există cele care sunt capabile să se întrețină biologic.
Noi aparținem celuilalt grup, cel care nu poate. Chiar dacă situația noastră s-a îmbunătățit, nu există o schimbare de direcție, care este alfa și omega tuturor lucrurilor. Dacă nu există o schimbare aici, mai devreme sau mai târziu, Ungaria ne va fi luată. Bazinul Carpatic ne va fi luat.
A doua provocare este migrația. Am putea spune că este vorba de un schimb de populație sau de fluxuri de populații. Recent, în Ungaria a apărut o carte extraordinară, o carte franceză scrisă în 1973, care tratează această problemă, intitulată „Tabăra sfinților” (de Jean Raspall, n.n.). O recomand tuturor dacă vrem să înțelegem procesele spirituale care stau la baza incapacității occidentalilor de a se apăra.
Migrația a divizat Europa. Aș putea spune că Occidentul a fost divizat. O jumătate este o lume în care popoarele europene și cele non-europene trăiesc împreună. Aceste țări nu mai sunt națiuni. Aceste țări nu sunt altceva decât niște conglomerate de popoare.
Aș spune chiar că nu mai este vorba de Occident, ci de post-Occident, iar în jurul anului 2050, conform legilor matematicii, va avea loc ultima schimbare demografică: proporția persoanelor de origine non-europeană va crește la peste 50% în orașele din această parte a continentului. Și aici avem Europa, sau cealaltă jumătate a Occidentului, aceasta este Europa Centrală, aceștia suntem noi. Aș spune, dacă nu ar fi un pic confuz, că Occidentul s-a mutat, să spunem, din punct de vedere intelectual în Europa Centrală.
Occidentul este aici și (în Vest n.n.) a rămas doar post-Occidentul. Și se duce o bătălie între cele două jumătăți ale Europei. Deși am făcut o ofertă de toleranță post-Vestului, că ar trebui să ne lăsăm în pace, că fiecare dintre noi ar trebui să decidă singur cu cine vrea să trăiască, ei au refuzat, și încă luptă împotriva Europei Centrale cu scopul de a ne face ca ei.
Să punem deocamdată între paranteze comentariul moral, este o dimineață atât de frumoasă, până la urmă. Acum se vorbește mai puțin despre migrație, dar, credeți-mă, nimic nu s-a schimbat.
Bruxelles-ul, cu trupele sale Soros, vrea pur și simplu să ne impună imigranții. Am fost trimiși în judecată din cauza sistemului maghiar de protecție a frontierelor și am fost condamnați în instanță. Vorbim mai puțin despre acest lucru acum din mai multe motive, dar suntem condamnați. Dacă nu ar fi fost criza ucraineană a refugiaților, această hotărâre ar fi început să ne fie aplicată, ceea ce reprezintă o întrebare interesantă cu privire la modul în care se va putea desfășura.
Dar acum că a izbucnit războiul și primim refugiați din Ucraina, această problemă a imigranților a fost lăsată deoparte; nu a fost scoasă de pe ordinea de zi, ci doar pusă deoparte. Este important să înțelegem.
Este important să înțelegem că acești oameni buni de acolo, din Occident, din post-Occident, nu se pot trezi în fiecare dimineață și să-și otrăvească zilele, și chiar întreaga viață, cu gândul că totul este pierdut. Așa că nu vrem să-i confruntăm cu asta zi și noapte, ci doar le cerem să nu încerce să ne impună ceea ce noi vedem nu ca pe o soartă, ci ca pe un destin pentru o națiune. Asta este tot ce cerem și nimic mai mult.
Există aici un șiretlic ideologic despre care merită să vorbim și să acordăm atenție într-un astfel de mediu multi-etnic. Stânga internaționalistă are un șiretlic, un șiretlic ideologic: pretenția, pretenția lor, că Europa este în mod inerent o Europă de rasă mixtă. Este o orbire istorică și semantică deoarece confundă lucruri diferite.
Există o lume în care popoarele europene sunt amestecate cu oameni din afara Europei. Aceasta este o lume de rasă mixtă. Iar noi suntem noi, adică oamenii din Europa se amestecă unii cu alții: se mută, își iau locuri de muncă, se mută. Astfel, de exemplu, în Bazinul Carpatic, nu suntem de rasă mixtă, ci pur și simplu suntem un amestec de popoare care trăiesc în propriile noastre patrii europene. Iar atunci când stelele sunt potrivite și vremurile sunt bune, aceste popoare se contopesc într-un fel de sos ungaro-panonimic, creând o nouă cultură europeană proprie. Pentru asta am luptat întotdeauna.
Suntem dispuși să ne amestecăm unii cu alții, dar nu vrem să devenim o rasă mixtă, motiv pentru care am luptat la Nándorfehérvár (sec. XVI) de aceea i-am oprit pe turci la Viena și, dacă nu mă înșel, de aceea francezii i-au oprit pe arabi la Poitiers în trecut.
Situația de astăzi este că civilizația islamică, care se îndreaptă în mod constant spre Europa, și-a dat seama că ruta prin Ungaria nu este potrivită pentru a-și trimite oamenii în Europa, tocmai din cauza tradițiilor cu rădăcinile la Nándorfehérvár. Astfel, Poitiers a fost reluat, nu dinspre est, ci dinspre sud. De acolo, vor ocupa și inunda Occidentul.
Iar aceasta poate că nu este încă o moștenire pentru noi, dar va fi o sarcină foarte importantă pentru copiii noștri. Va trebui să ne apărăm nu numai dinspre sud, ci și dinspre vest, și va veni vremea când va trebui să-i acceptăm cumva pe creștinii care vin la noi de acolo și să-i integrăm în viața noastră. S-a mai întâmplat și înainte, iar cei pe care nu vrem să-i lăsăm să intre – Schengen aici, Schengen acolo – vor trebui să fie opriți la granițele noastre vestice.
Dar nu aceasta este sarcina de acum, nu aceasta este sarcina vieții noastre. Datoria noastră este să ne pregătim copiii pentru a fi capabili să își îndeplinească această misiune. După cum a spus László Kövér într-un interviu: trebuie să ne asigurăm că vremurile bune nu nasc oameni slabi și că oamenii slabi nu aduc vremuri rele asupra poporului nostru.
Doamnelor și domnilor!
Demografia, migrația, iar următorul nivel este genul, ceea ce noi numim Legea privind Protecția Copilului. Amintiți-vă că se vorbește mai puțin despre acest lucru acum, dar și în acest caz am fost trimiși în judecată și așteptăm verdictul.
Singurul rezultat pe care l-am obținut aici se datorează parțial, sau poate în întregime, ministrului Justiției, Judit Varga. Am reușit să separăm marea noastră dezbatere privind întreaga problemă de gen de dezbaterea privind banii UE, iar cele două sunt acum pe piste separate.
Poziția noastră este simplă și aici: le cerem o altă ofertă de toleranță, nu vrem să le spunem cum ar trebui să trăiască, le cerem doar să accepte că în țara noastră tatăl este bărbat și mama este femeie și să ne lase copiii în pace, și să accepte acest lucru cu armata lui George Soros cu tot.
Ar fi important ca ei să înțeleagă în Occident că aceasta nu este o simplă problemă ideologică în Ungaria și în această parte a lumii, ci pur și simplu cea mai importantă problemă din viață. Nu va exista niciodată o majoritate în acest colț de lume pentru nebunia occidentală – îmi cer scuze față de toată lumea – care se întâmplă acolo. Pur și simplu, nu intră sub părul poporului maghiar și al fiilor altor câteva națiuni.
Există toate aceste lucruri de gen aici: transnațional și transgender, dar cel mai departe putem merge este că putem spune Transilvania (numele românesc, latin, n.n.), deși în maghiară se numește Erdély (numele maghiar, românizat Ardeal n.n.). Nu putem merge mai departe.
Așa că vă rog să nu vă lăsați înșelați: există un război, o criză energetică, o criză economică și o inflație provocată de război, iar toate acestea ne pun un ecran în fața ochilor, un ecran între noi și problema de gen și migrație.
Dar, de fapt, viitorul depinde de aceste aspecte. Aceasta este marea bătălie istorică pe care o ducem: demografie, migrație, gen. Și aceasta este miza bătăliei dintre stânga și dreapta. Nu menționez o țară prietenă, ci doar mă refer la ea. Există o țară în care stânga a învins, unde una dintre primele măsuri a fost desființarea gardului, iar a doua măsură a fost recunoașterea tuturor regulilor de gen, nu numai a căsătoriilor între persoane de același sex, ci și a dreptului de a adopta copii.
Să nu ne lăsăm păcăliți de conflictele recente, viitorul nostru depinde de aceste probleme. În primul rând, prin determinare. Apoi căutăm aliați. Acesta este motivul pentru care V4 (Grupul de la Vișegrad – Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria, n.n.) a căpătat importanță. Așadar, marele semn al celor Patru de la Vișegrád din ultima vreme a fost faptul că am reușit să vorbim pe o singură voce în aceste probleme.
Adevărul este că post-occidentalii au făcut tot posibilul să desființeze grupul celor Patru de la Visegrád cu un motiv. În plus, a izbucnit războiul, ceea ce a zdruncinat cooperarea polono-ungară, care era axa cooperării V4.
Interesele strategice ale polonezilor și ale maghiarilor în acest război coincid: ei vor ca rușii să nu se amestece, vor ca suveranitatea Ucrainei să fie păstrată și vor democrație în Ucraina. Amândouă popoarele ne dorim exact același lucru și, cu toate acestea, acest război ne îngreunează relațiile cu prietenii noștri polonezi (n.n.), pentru că, atunci când vine vorba de rațiune, interesele despre care am vorbit sunt aliniate în mod identificabil. Problema este cu inima.
Există o problemă de fond în relațiile dintre Ungaria și Polonia. Pentru că noi vedem acest război ca pe un război între două popoare slave de care vrem să ne ținem departe, iar polonezii îl văd ca pe un război între două popoare slave și sunt implicați (polonezii sunt și ei slavi n.n.), este războiul lor și aproape că luptă în el.
Or, în această chestiune, fiind o chestiune de inimă, nu putem ajunge la un acord unul cu celălalt, așa că trebuie să ne folosim inteligența pentru a salva tot ce putem din prietenia și alianța strategică polono-ungară pentru perioada care va urma acestui război.
Acum, bineînțeles, îi avem încă pe prietenii noștri slovaci și cehi, dar au avut loc schimbări de guvern, iar acum preferă lumea post-occidentală, nu vor să intre în conflicte cu Bruxelles-ul și marchează puncte bune. În opinia mea, este ca și cum ți-ai lega caii într-un grajd în flăcări. Mult noroc cu asta!
A patra problemă la care mă refer este cea a războiului. Există multe moduri de a privi toate războaiele, dar aspectul principal al tuturor războaielor este faptul că mamele își plâng copiii și copiii își pierd părinții. Această abordare ar trebui să prevaleze asupra tuturor celorlalte, chiar și în politică.
Pentru guvernul maghiar, acest lucru înseamnă că este datoria noastră principală să ne asigurăm că părinții și copiii maghiari nu se află într-o astfel de situație. Aici aș dori să menționez că există țări care ne critică deoarece cred că nu ne angajăm suficient de mult față de ucraineni, dar ele sunt departe și oferă cel mult sprijin financiar sau armament, dar noi, ungurii, suntem singurii, în afară de ucraineni, care murim astăzi în acest război.
Conform datelor noastre, 86 de maghiari au murit în acest război până în prezent. Și aceasta este o perspectivă complet diferită. Noi, ungurii, am fost singurii care am dat sânge în acel război, iar cei care ne critică nu au dat niciunul. De aceea, Ungaria, în calitate de țară vecină, are dreptul să spună că pacea este singura soluție pentru a salva vieți omenești, singurul antidot la inflația de război și singurul antidot la criza economică de război.
Cum ne vom gândi la acest război în viitor? Vom susține că acesta nu este războiul nostru. Ungaria este membră a NATO și punctul nostru de plecare este că NATO este mult mai puternică decât Rusia, așa că Rusia nu va ataca niciodată NATO. Fraza că nu se vor opri la Ucraina este o frază de propagandă ucraineană slabă, dar de înțeles, îi înțeleg, pentru că scopul lor este să ne implice, să implice cât mai multe țări de partea lor în acest război, dar afirmația este lipsită de orice bază realistă.
În același timp, întrucât suntem membri NATO și dorim să nu ne implicăm în acest război, ne aflăm într-o situație delicată, deoarece NATO și Uniunea Europeană au decis că, deși nu vor deveni combatanți, vor furniza arme și vor impune sancțiuni economice grele, și, fie că ne place sau nu, acest lucru înseamnă că sunt părți de facto – nu de jure, ci de facto – în acest conflict.
Acum ne aflăm în poziția periculoasă de a trebui să îi ajutăm cumva pe ucraineni ca parte de facto, astfel încât autoritățile de la Moscova să nu perceapă această situație ca fiind una în care noi, NATO și Uniunea Europeană, devenim beligeranți oficiali.
Aici este spațiul în care Uniunea Europeană și NATO fac echilibristică în fiecare zi, asumându-și riscuri uriașe. Pentru că sunt multe de citit despre acest război, dacă mai aveți atenție, aș vrea să spun câteva cuvinte despre cum s-a ajuns la acest război și care sunt motivele.
Desigur, toată lumea știe că Rusia a atacat Ucraina. Asta s-a întâmplat. Acum să vedem, care a fost motivul? Menționând problema că, odată ce înțelegi ceva, de acolo până la acceptarea lui, este doar un pas. Este însă foarte important să facem o distincție morală între a înțelege ceva și a accepta ceva.
În termeni concreți, acest lucru înseamnă că este important să înțelegem de ce au făcut rușii ceea ce au făcut, dar nu înseamnă că, dacă înțelegi ce au făcut, accepți ceea ce au făcut.
Rușii au formulat o cerere de securitate foarte clară, chiar au scris-o într-un mod rar întâlnit în diplomație, și au trimis-o americanilor și NATO. Unde au scris că cer ca Ucraina să nu fie niciodată membră a NATO, Ucraina spune acest lucru, iar NATO însuși asigură Rusia de acest lucru și ne angajăm să nu plasăm niciodată arme pe teritoriul Ucrainei care ar putea ajunge pe teritoriul rusesc.
Occidentul a respins această ofertă și a refuzat să o negocieze, spunând că NATO are o „politică a ușilor deschise”, adică ușa este deschisă, oricine poate să se înscrie și noi vom decide dacă vrem să îl primim sau nu. Iar consecința acestui refuz a fost că astăzi rușii încearcă să impună prin forța armelor cerințele de securitate pe care anterior au încercat să le obțină prin negocieri.
Trebuie să spun că, dacă am fi fost puțin mai norocoși și dacă președintele Statelor Unite ale Americii ar fi fost Donald Trump în acest moment crucial și dacă am fi reușit să o convingem pe Angela Merkel să nu plece mai devreme, dacă Donald Trump ar fi fost președintele SUA și Angela Merkel cancelarul german, acest război nu ar fi izbucnit niciodată. Dar nu am fost norocoși, așa că acum ne aflăm în acest război.
În acest război, strategia occidentală se bazează pe patru piloni. Este o strategie rezonabilă pe hârtie, poate chiar și cu cifre în spate. Primul este că Ucraina nu poate câștiga un război împotriva Rusiei pe cont propriu, ci cu instructori anglo-saxoni și arme NATO. Aceasta a fost prima afirmație. A doua afirmație strategică este că sancțiunile vor slăbi Rusia și vor destabiliza conducerea de la Moscova. Cel de-al treilea element strategic a fost că vom fi capabili să facem față consecințelor economice ale sancțiunilor, care ne-ar afecta și pe noi, astfel încât ei să fie mai afectați, iar noi mai puțin. Iar al patrulea considerent strategic a fost că lumea se va alinia în spatele nostru pentru că aveam dreptate.
Cu toate acestea, ca urmare a acestei strategii excelente (ironic n.n.), situația este că astăzi ne aflăm într-o mașină în pană la toate cele patru roți. Este destul de clar că războiul nu poate fi câștigat în acest fel. Ucrainenii nu vor câștiga niciodată un război împotriva Rusiei cu instructori și arme anglo-saxone. Pur și simplu pentru că armata rusă are o superioritate asimetrică.
Al doilea fapt cu care trebuie să ne confruntăm este că sancțiunile nu înclină balanța în defavoarea Moscovei. În al treilea rând, Europa are probleme, probleme economice, dar și politice, iar guvernele cad ca piesele de domino. Abia după izbucnirea războiului, au căzut britanicii, italienii, bulgarii și estonienii (premierii, respectiv majoritățile parlamentare din țările respective n.n.).
Și unde este toamna? Cea mai mare creștere a prețurilor a avut loc în luna iunie, când prețurile energiei s-au dublat. Efectele acestei situații în viața oamenilor, care creează nemulțumire, abia acum încep să apară, iar noi am pierdut deja (în Europa n.n.) patru guverne. Și în cele din urmă, lumea nu numai că nu este cu noi, dar este evident că nu este pentru noi.
Astfel, capacitatea americanilor de a-și alege imperiul răului, așa cum spun ei, și de a îndemna lumea să treacă de partea bună a istoriei – suntem puțin stânjeniți de faptul că și comuniștii au spus mereu acest lucru – de a-i aduce pe toți de partea bună a lumii și a istoriei, iar apoi lumea se va supune, ceea ce americanii obișnuiau să facă, a fost anihilată.
Cea mai mare parte a lumii, în mod evident, nu o face: chinezii, indienii, brazilienii, Africa de Sud, lumea arabă, Africa. O mare parte din planetă refuză pur și simplu să ia parte la acest război, nu pentru că nu crede că acolo unde se află Occidentul se află dreptatea, ci pentru că lumea nu se rezumă doar la acest război, ci are propriile sale probleme, cu care se luptă și pe care vrea să le rezolve.
S-ar putea ca acest război să fie cel care va pune capăt, în mod demonstrativ, supremației occidentale, cea care a reușit prin diverse mijloace să creeze o unitate mondială împotriva altcuiva pe o anumită problemă. Această epocă se apropie de sfârșit. Așa cum se spune în limbajul politic cu limbă de lemn, o epocă definită de o ordine mondială multipolară bate acum la ușa noastră.
Și dacă vorbim despre război, dacă e să mergem la retorică, atunci există o întrebare importantă: Ce e de făcut? Există problema că armata Ungariei nu pare a fi foarte mare în comparație cu celelalte. Există și problema că, în comparație cu PIB-ul marilor țări europene și al SUA, de exemplu, PIB-ul Ungariei pare modest.
Așadar, putem avea o viziune clară asupra situației, putem avea considerații excelente despre război, putem avea o viziune clară, putem avea o propunere strategică, dar, știți, în materie de război, contează foarte puțin, pentru că războiul este un preludiu (doar prima parte a piesei n.n.).
Cuvântul celui mai puternic este cel care decide. Ungaria nu ar trebui să nutrească iluzia că vom putea influența evenimentele războiului și strategia Occidentului cu sfaturile noastre excelente. Cu toate acestea, consider că este o chestiune de onoare și o chestiune morală în orice dezbatere: trebuie să încercăm să ne expunem poziția și să încercăm să convingem Occidentul să dezvolte o nouă strategie în loc de rapoarte de victorie cu vorbe goale.
Dacă toate cele patru roți ale mașinii sunt înțepate, trebuie să schimbați roțile, pe toate patru. Este nevoie de o nouă strategie, iar accentul, ținta sa, nu ar trebui să fie câștigarea războiului, ci negocierea păcii și prezentarea unei bune oferte de pace. Trebuie să spun că sarcina Uniunii Europene nu este acum de a putea vorbi, de a lua partea rușilor sau a ucrainenilor, ci de a lua partea Rusiei și a Ucrainei. Aceasta ar trebui să fie esența unei noi strategii.
Ce se va întâmpla? Rușii vorbesc o limbă veche. Așa că, atunci când le ascultăm, parcă auzim sunetele trecutului: limbajul gestual, categoriile, cuvintele. Când îl ascult pe dl Lavrov, seamănă cu ceea ce am auzit acum treizeci sau patruzeci de ani, dar asta nu înseamnă că ceea ce spun nu are sens. Are sens și merită luată în serios.
În urmă cu două zile, de exemplu, un oficial rus a declarat că vor avansa în Ucraina până când linia frontului va fi atât de departe încât nu va putea fi penetrată de armele aflate în mâinile ucrainenilor. Cu alte cuvinte, cu cât mai multe arme moderne pe care NATO le furnizează ucrainenilor, cu atât mai mult rușii vor avansa linia frontului, pentru că sunt o națiune militară care gândește doar în termeni de securitate și este interesată doar să se asigure că Rusia nu este atacată din interiorul Ucrainei.
Deci, în acest moment, ceea ce facem este să prelungim războiul, fie că ne place sau nu. Iar acest lucru înseamnă, și ar trebui să ne împăcăm cu această idee, că nu vor exista discuții de pace ruso-ucrainene. Oricine așteaptă acest lucru așteaptă în zadar. Deoarece Rusia dorește garanții de securitate, doar negocierile ruso-americane pot pune capăt războiului. Până când nu vor avea loc negocieri ruso-americane, nu va exista pace.
Aș putea spune, iată-ne pe noi, europenii, prieteni. Dar din păcate, trebuie să spun că noi, europenii, am pierdut șansa de a influența lucrurile. Am pierdut șansa de a ne juca jocul, după 2014, când i-am lăsat pe americani în afara primului conflict, primul acord de la Minsk în războiul din Crimeea (anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia n.n.), și în schimb, cu o garanție germano-franceză, am ajuns la un acord de la Minsk care ar fi trebuit să fie pus în aplicare.
Dar, din păcate, noi, europenii, sau cei care ne reprezintă, germanii și francezii, nu am reușit să forțăm acest lucru, și de aceea rușii vor acum să negocieze nu cu noi, ci cu oricine poate impune Ucrainei ceea ce au convenit.
Așadar, (pentru prima dată n.n.) după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa se află din nou în situația de a nu avea un cuvânt de spus în cea mai importantă problemă de securitate, în a decide care este cea mai importantă problemă de securitate, ci vor avea din nou un cuvânt de spus americanii și rușii.
Aș dori să deschid un comentariu la acest punct, deoarece din această perspectivă putem vedea ce pericol reprezintă propunerea Uniunii Europene, și anume că ar trebui să schimbăm sistemul de luare a deciziilor de politică externă între statele membre - în sistemul actual, toate deciziile de politică externă pot fi luate doar în unanimitate - astfel încât să fie posibilă crearea unei politici externe europene comune cu o majoritate simplă.
Conform experienței istorice maghiare, dacă o țară este forțată să adopte o politică externă pe care nu și-o dorește, chiar dacă aceasta trebuie să fie votată de o majoritate de două treimi în UE, aceasta este pur și simplu imperialism. Iar argumentul conform căruia Europa nu poate deveni altfel un actor politic mondial este, încă o dată, o impostură. Europa nu poate deveni un actor politic mondial pentru că nu-și poate face ordine în propria casă, în propria curte. Cel mai bun exemplu este războiul ruso-ucrainean.
Acest lucru ar trebui să fie rezolvat, dar vă pot da și alte exemple. Croații sunt înșelați în Bosnia. Este o problemă complicată, dar aș dori să știți că croații care trăiesc în Bosnia și care ar putea să-și aleagă liderul în mod legal sunt înșelați de către bosniaci și că, de fapt, bosniacii sunt cei care îi aleg pe croați, folosindu-se de lacunele din legea electorală. Croații vorbesc despre această problemă la toate reuniunile Consiliului, iar noi, maghiarii, îi sprijinim cu toate armele noastre, dar UE nu poate rezolva această problemă.
Sau există problema protecției propriilor noastre frontiere. Noi nu ar trebui să fim un factor în politica mondială. Ar fi în concordanță cu nivelul de ambiție dacă Uniunea și-ar putea apăra propriile granițe, dar nu poate, iar bietul Salvini (Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului/Italia n.n..), care a încercat să facă acest lucru, este dat în judecată și se urmărește să ajungă la închisoare.
Sau este vorba de extinderea Uniunii Europene în Balcani: Grecia este membră a UE, Ungaria este membră a UE, iar între ele există o mare gaură neagră, Balcanii. O țară pe care UE ar trebui să o aducă în lumea sa, din motive geopolitice și economice, dar nu o poate face.
Așadar, Europa nu ar trebui să aspire la un rol în politica mondială, ci ar trebui să își stabilească și să atingă obiectivul modest de a fi capabilă să rezolve problemele de politică externă în propria curte.
Demografie, migrație, gen, război. Al cincilea set de provocări cu care ne confruntăm este cel legat de energie și economie. Este o problemă complexă. Cel mai bun lucru este să te întorci la propria ta sobă, așa cum faci după un pas de dans care a mers prost, și să o iei de la capăt, să înțelegi situația și să îți pui cele mai simple întrebări.
Cea mai simplă întrebare este: cine câștigă de pe urma acestui război? Răspunsul este că cel care câștigă este cel care are propria sa sursă de energie. Rușii se descurcă bine; noi am calculat greșit acolo, gândindu-ne că dacă nu le cumpărăm resursele energetice, adică de la ruși, vor avea venituri mai mici, ceea ce este o greșeală.
Veniturile sunt determinate nu numai de cantitatea vândută, ci și de prețul energiei. Iar situația de astăzi este că rușii vând mai puțină energie, dar au venituri mult mai mari. Așadar, rușii se descurcă bine. Importurile Uniunii Europene din Rusia au scăzut cu 23%, dar veniturile Gazprom s-au dublat în aceeași perioadă.
Chinezii s-au descurcat bine. Chinezii erau la mila arabilor în ceea ce privește sursele de energie, ei își luau toată energia din acea zonă a lumii. Dar acum că nu mai cumpărăm de la ruși, am transferat sursele de energie rusești către China, astfel încât China și-a eliminat dependența energetică (de lumea arabă n.n.).
Și, bineînțeles, beneficiază marile companii americane. Am pus cap la cap: profiturile Exxon s-au dublat în 2022, cele ale Chevron s-au cvadruplat, iar cele ale ConocoPhillips au crescut de șase ori. Știm cine se descurcă bine din punct de vedere economic.
Cine se descurcă prost? Uniunea Europeană se descurcă prost, deoarece deficitul său energetic, diferența dintre exporturile și importurile sale și valoarea acestora, s-a triplat, ajungând acum la un deficit de 189 de miliarde de euro. Cum se protejează Ungaria de creșterile de prețuri la energie? Cum ne afectează acest lucru?
Cea mai importantă problemă sau set de probleme este ceea ce numim reducerea tarifelor. Care este viitorul reducerilor în Ungaria? Ieri, l-am ascultat pe șeful UDMR (Kelemen Hunor, n.n.) și am înțeles cum se procedează aici în România, adică cum statul încearcă să ajute oamenii să poată supraviețui cu astfel de prețuri la energie.
În Ungaria, procedăm diferit. În Ungaria, am introdus un sistem la începutul anilor 2010, ceea ce cred că este o realizare politică uriașă și o realizare foarte serioasă în materie de politică socială. Era deja evident în 2010 că prețul energiei este foarte ridicat în comparație cu venitul pe care îl au familiile, dacă acesta este calculat pe baza pieței, și, prin urmare, o mare parte din venitul lor este absorbită de costul vieții zilnice, cu alte cuvinte, de cheltuielile generale.
Așa că am introdus un sistem prin care, indiferent de cât de mult costa energia pe piață, am garantat tuturor gazele, electricitatea și încălzirea urbană la un preț fix. Iar dacă prețul pieței era mai mare decât prețul stabilit, diferența era plătită de guvern din buget. Acesta era sistemul maghiar. A funcționat bine timp de zece ani. Problema acum este că războiul a dat peste cap acest sistem, pentru că există prețuri de război la energie.
Sarcina este de a apăra cumva reducerea prețului energiei electrice. Acum văd că vom reuși acest lucru, în sensul că toată lumea va continua să plătească același preț până la punctul de consum mediu. Nu este cazul în România. În Ungaria, toată lumea va continua să plătească prețul redus anterior până la nivelul consumului mediu, dar dacă va consuma mai mult decât atât, va trebui să plătească un preț de piață, al cărui nivel tocmai l-am publicat. Dacă reușim să păstrăm acest lucru și, astfel, să îl protejăm, vom putea, de asemenea, să îl considerăm o realizare politică majoră și un succes al politicii sociale.
Pentru a vă face o idee despre amploare, ce s-a schimbat? Dacă mă uit la anul 2021, trebuie să spun că suma pe care statul maghiar a plătit-o pentru că nivelul reducerilor din factura de electricitate a fost mai mic decât prețul pieței: 296 de miliarde de forinți în total. În 2022, dacă prețurile actuale se mențin la sfârșitul anului, nu va mai trebui să plătim 296 de miliarde de forinți, ci 2.051 de miliarde de forinți, ceea ce înseamnă de șapte ori mai mult decât suma pe care economia maghiară pur și simplu o poate suporta. Acest lucru trebuie să fie rezolvat.
De aceea am decis să protejăm consumul mediu, dar peste acesta există un preț de piață și de aceea am reprogramat toate investițiile non-energetice de toate tipurile. Ceea ce nu a fost început nu va mai fi început, ceea ce a fost început ca investiție publică va fi finalizat, pentru că nimic nu poate rămâne neterminat. Aici, dincolo de graniță, vom finaliza totul.
Vom garanta menținerea a ceea ce are nevoie de bani aici și acasă, dar nu putem lansa noi investiții, pentru că nu pot garanta nici aici, nici acasă, că ceea ce lansăm acum va fi finalizat. Și asta ar fi iresponsabil, așa că va trebui să așteptăm.
Și, în sfârșit, mai există o sarcină: trebuie să renunțăm la gaz, iar electricitatea este o povară mult mai mică pentru Ungaria, deoarece avem centrale nucleare și energie solară. Dacă putem transfera consumul de la gaz la alte surse, cum ar fi electricitatea sau biomasa – denumirea modernă a lemnului – atunci povara care ne apasă va fi redusă. Aceasta este o sarcină fezabilă și realizabilă în cadrul planurilor bugetare actuale.
Următoarea problemă cu care ne confruntăm aici în domeniul economic este recesiunea. Acesta este un mod elegant de a spune, dacă vrem să arătăm că performanța economiei anul viitor va fi mai mică decât în anul precedent. Întreaga Europă este cuprinsă de groaza recesiunii.
În Ungaria, acest lucru este agravat de faptul că, din moment ce avem forintul, atunci când cursul de schimb dolar-euro se schimbă, adică atunci când dolarul se întărește, acest lucru duce automat la o slăbire imediată a forintului. Iar dacă ne aflăm într-o perioadă în care dolarul se întărește constant în raport cu euro, sau cel puțin își menține nivelul ridicat pe care l-a atins, acest lucru duce automat la o slăbire a forintului.
În plus, există întrebarea dacă economia va fi mai puțin performantă anul viitor decât anul acesta? Iar prognoza din bugetul adoptat este că nu va fi așa, dimpotrivă, că vom crește. Problema este că, între timp, peste tot în Europa, sau cel puțin în majoritatea țărilor europene, va exista cu siguranță o încetinire a creșterii economice, iar acest lucru va cauza destabilizare politică.
Știți, grecii antici spuneau că lumea are două stări: la un moment dat, lumea este ordonată, numită cosmos, iar la un moment dat este dezordonată, numită haos. Și în această direcție se îndreaptă astăzi economia europeană. Dilema cu care trebuie să ne confruntăm noi, maghiarii, și trebuie să găsim cheia pentru a o rezolva, este următoarea: există o recesiune globală, este oare posibilă o excepție locală?
Iar obiectivul nostru pentru următorii doi ani este de a face din Ungaria o excepție locală într-o criză globală. Un obiectiv ambițios! Acest lucru înseamnă, de asemenea, că, dacă am dori să vedem cei patru ani care ne așteaptă ca fiind numai unul singur, adică mandatul de după câștigarea alegerilor, acest lucru nu este posibil, deoarece acești patru ani sunt compuși din doi ori doi ani. Sunt primii doi ani: între 2022 și 2024. În 2024 sunt alegeri prezidențiale în America, și atunci cred că va apărea prima perspectivă cu adevărat serioasă de pace, și apoi cei doi ani între 2024 și 2026.
Avem nevoie de un plan diferit pentru primii doi ani și de un plan diferit pentru al doilea segment. Poate fi Ungaria o excepție locală? Se poate face, cuvântul cheie fiind „opting out” (a rămâne în afară n.n.).
Cu alte cuvinte, Ungaria va reuși să își mențină succesul în termeni economici doar dacă nu vom intra în război, dacă nu vom intra în migrație, dacă nu vom intra în nebunia de gen, dacă nu vom intra în impozitul global – nu voi vorbi pe larg despre asta din lipsă de timp, dar vor să ne impună acest lucru – și dacă nu vom intra în recesiunea generală din Europa.
Vestea bună este că, în 2010, am făcut acest lucru. Este vestea bună repetată în 2020, în timpul epidemiei de COVID. Am ieșit din fiecare criză mai puternici decât am intrat. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 este că am fost în fața curbei, am fost înaintea Greciei și Portugaliei în ceea ce privește producția economică pe cap de locuitor în timpul crizei.
Problema este că, în timp ce depășeam în curbă, a căzut o ploaie frumoasă de zăpadă și acum trebuie să ne ținem în continuare mașina pe pistă.
Cred că este important pentru noi să putem ajunge la noi acorduri cu toți actorii importanți, nu doar din punct de vedere politic, ci și economic, pentru a reuși, pentru a ne adapta la noua situație. Trebuie încheiat un nou acord cu Uniunea Europeană. Aceste negocieri financiare sunt în curs de desfășurare, vom ajunge la un acord.
Acum vom merge împreună la perete (pentru fotografiile de grup n.n.), ținându-ne de mână, oprindu-ne, întorcându-ne unul spre celălalt, îmbrățișându-ne, ajungând la un acord. Trebuie să se ajungă la un nou acord cu rușii. Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu rușii, Ungaria trebuie să încheie un nou acord cu chinezii, iar apoi trebuie să încheiem un nou acord cu Statele Unite, cu republicanii ar putea fi mai ușor decât cu actualii democrați.
Și dacă reușim să facem acest lucru, dacă putem ajunge la un acord cu toată lumea în modul în care interesele noastre naționale o cer, atunci putem reveni pe vechea cale a creșterii și dezvoltării în 2024.
În cele din urmă, trebuie să spun că, în timp ce jonglăm cu anii aici, să nu uităm că lucrăm de fapt pentru 2030. Am vorbit despre o mulțime de lucruri, iar în acest moment guvernarea maghiară îmi amintește de artiștii chinezi care învârt douăzeci de farfurii în același timp, fără ca vreuna dintre ele să cadă. Aceasta este, în linii mari, sarcina pe care trebuie să o abordăm, dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că, dincolo de învârtirea farfuriilor, cel mai important orizont și limită de timp în gândirea noastră este anul 2030.
Conform analizei noastre, acesta este momentul în care problemele lumii occidentale se vor acumula și se vor multiplica în termeni de tensiune. Va fi o criză foarte gravă în Statele Unite. Dacă tocmai l-am recomandat pe acest autor francez, aș recomanda tuturor cartea analistului american Friedman publicată și în limba engleză, intitulată „Storm before the Calm” (Furtuna dinaintea liniștii n.n.), și care prezintă în linii mari diferitele provocări cu care se vor confrunta SUA, care vor atinge punctul culminant în jurul anului 2030.
Dar, într-un fel, toate problemele din zona euro vor apărea în acest interval de timp, și anume că sudul și nordul au căi de dezvoltare divergente, sudul are datorii, nordul trebuie să le finanțeze, dar acest lucru creează o tensiune care va fi nesustenabilă după un timp, dacă sudul nu se reformează în direcția nordului. Iar aceștia nu se arată prea înclinați să își schimbe brusc cultura, motiv pentru care datoria publică a sudului se situează la un nivel ridicat de 120-150-180%.
Ungaria va deveni al treilea producător mondial de baterii Și apoi, în jurul anului 2030, va exista un nou echilibru al puterii politice în cadrul Uniunii, deoarece europenii centrali, care sunt tratați în felul în care sunt tratați – nu trebuie să mă refer la acest aspect – noi, europenii centrali, vom fi contribuabili neți în acel moment.
Astfel, va veni un moment în care, din cauza dezvoltării mai rapide a Ungariei în comparație cu ei, Ungaria nu va mai primi bani de la UE în ansamblu, ci va contribui la aceasta. Cine plătește mai mult decât primește? Cehii sunt foarte aproape de asta. Dacă polonezii se dezvoltă în modul în care vedem, vor ajunge acolo în curând, în jurul anului 2030, iar noi vom fi acolo undeva în jurul acelei perioade. Acest lucru înseamnă că există un nou raport de forțe: cel care plătește comandă muzica. Acest lucru va schimba, de asemenea, relația noastră, va crea o nouă situație pentru noi în cadrul Uniunii Europene.
Cu alte cuvinte, dragi prieteni, trebuie să fim în formă maximă în jurul anului 2030. Atunci vom avea nevoie de putere. Putere diplomatică, economică, militară și intelectuală. Și, în final, urmând sfatul lui Zsolt, voi enumera factorii care vor ajuta Ungaria să devină o excepție locală într-o recesiune globală.
Primul este că încă mai avem frontierele noastre. În al doilea rând, avem o societate bazată pe familie, ceea ce reprezintă un factor care garantează o mare cantitate de energie și motivație. În acest moment ne desfășurăm activitatea de dezvoltare industrială și militară majoră. Ne diversificăm sursele de energie.
Paranteză: ceea ce dorește Uniunea nu este diversificarea. Diversificarea înseamnă că nu sunteți vulnerabil, deoarece puteți obține energie din diferite locuri. Ceea ce fac ei este o sancțiune, al cărei scop este că nu o poți obține de undeva. Este o cu totul altă poveste. Nu vrem să vă împiedicăm să primiți din Rusia, ci vrem să vă împiedicăm să primiți numai din Rusia.
A cincea opțiune este să profităm de schimbarea tehnologică. Dacă suntem suficient de rapizi, putem câștiga întotdeauna în ceea ce privește schimbările tehnologice. Iată exemplul mașinilor electrice. Facem investiții uriașe în baterii în Ungaria și vom deveni în scurt timp al treilea producător de baterii din lume, al treilea cel mai mare producător de baterii în termeni absoluți, nu în termeni procentuali, și al cincilea cel mai mare exportator din lume. Deci, există nișe în care putem intra.
Intrările de capital străin: aceasta este cea de-a șasea mare oportunitate a noastră. În 2019, sau poate în 2020, Coreea de Sud a adus deja cele mai multe investiții, în anul următor China, iar anul acesta din nou Coreea, în timp ce investițiile germane continuă. Ieri a fost anunțată construcția noii fabrici Mercedes, o investiție de un miliard de euro.
Suntem o țară de tranzit și vrem să rămânem o economie de tranzit. Trebuie să fac observația că, dacă lumea se blochează și se împarte din nou în Est și Vest, noi nu vom fi un punct de întâlnire, o țară de tranzit, nu vom fi un punct de întâlnire, o poartă, un contact care combină avantajele atât ale Estului, cât și ale Vestului, ci, dacă există un blocaj, vom fi la marginea a ceva, la periferie. Și atunci Ungaria nu va fi o Ungarie prosperă, ci o garnizoană prăfuită, un avanpost ca lagărul în care a murit Jenő Rejtő (scriitor, a murit în timpul celui de-al doilea război mondial n.n.)
Prin urmare, trebuie să ne opunem oricărei blocade. Numai în acest fel o țară de tranzit și o economie de tranzit pot fi profitabile.
Următoarea noastră opțiune, a opta, este stabilitatea politică. Pentru că avem o majoritate de două treimi și nu avem dispute de coaliție datorită simplului fapt că nu avem coaliție.
De fapt, în ultima perioadă, poate că ați acordat mai puțină atenție acestui aspect, dar am realizat o schimbare de generație și pe plan național. Să punem acum între paranteze faptul că oameni de vârsta mea abia își încep cariera politică în această perioadă în Occident.
În Ungaria este diferit, sunt pe cale să plec. Și trebuie să ne asigurăm că următoarea generație de după noi va avea același leadership național și emoțional pe care noi l-am oferit Ungariei, motiv pentru care am realizat în liniște o schimbare de generație, al cărei simbol este faptul că o mamă de 44 de ani, mamă a trei copii, este președintele Republicii (Katalin Novak, n.n.), în contrast cu sau alături de un prim-ministru ca mine, care are deja 60 de ani.
Și dacă ne uităm la guvern, vedem miniștri la patruzeci de ani, uneori chiar la patruzeci și ceva de ani, care vor fi capabili să asigure conducerea Ungariei timp de douăzeci sau treizeci de ani. Bineînțeles, schimbarea generațiilor nu este niciodată ușoară, pentru că este diferit dacă cei noi dau cu piciorul căruței sau trag la ea. Cei care te dau afară din ham ar trebui să fie trimiși la circ, iar cei care trag căruța ar trebui să fie implicați în luarea deciziilor politice.
Cea de-a noua cheie a unei strategii de succes în materie de localism este baza intelectuală. Pentru că Ungaria are încă ideea sa națională, sentimentul său național, cultura sa, limba sa capabilă să descrie o lume maghiară completă.
Și, în cele din urmă, al zecelea lucru care ne oferă o șansă de succes este ceea ce eu numesc ambiție. Ungaria are ambiție. Ungaria are ambiții comunitare, chiar și naționale. Are ambiții naționale, chiar și europene.
De aceea, în perioada dificilă care urmează, pentru a ne păstra ambițiile naționale, trebuie să rămânem uniți. Patria trebuie să rămână unită, iar Transilvania și celelalte zone locuite de maghiari din Bazinul Carpatic trebuie să rămână unite.
Și această ambiție, dragi prieteni, este ceea ce ne alimentează, ceea ce ne conduce, este combustibilul nostru. Este vorba de faptul că întotdeauna am dat lumii mai mult decât am primit, că întotdeauna ni s-a luat mai mult de la noi decât ni s-a dat, că avem facturi care nu ne-au fost plătite, că suntem mai buni, mai harnici și mai talentați decât locul în care ne aflăm acum și decât modul în care trăim, și de faptul că lumea ne este datoare, iar noi vrem și vom avea plătită această datorie.
Aceasta este cea mai mare ambiție a noastră. Vă mulțumim că ne-ați ascultat. Hai, Ungaria, hai, maghiari!”
Notă: Textul traducerii de mai sus al discursului ținut de premierul Ungariei, Viktor Orbán, în România, la Tușnad/Harghita în Transilvania, este cel publicat la 24 iulie de ziarul Libertatea. Acuratețea traducerii a fost verificată și, pe alocuri, adaptată de editorul Europei Libere.
