Linkuri accesibilitate

Dl. Toader și dna Safta au cheltuit pe deplasări într-un an cât Lazăr în trei


 Ministrul Tudorel Toader și Marieta Safta ( dreapta) ,secretar de stat
Ministrul Tudorel Toader și Marieta Safta ( dreapta) ,secretar de stat

La interviurile pentru funcția de procuror general, ministrul Toader a sugerat că Augustin Lazăr a cheltuit pe deplasări externe ”frumoasa” sumă de 500.000 lei. Dezinformarea a avut picioare scurte, replica Parchetului General a venit imediat: doar 96.373,51 lei în trei ani și jumătate.

„Mi-aţi prezentat aici şi în raportul dumneavoastră semnele recunoaşterii internaţionale: că aţi fost invitat… Întrebarea este aşa: Dacă aveţi o evidenţă a tuturor deplasărilor (…), cineva îmi spune – şi voi verifica oficial – faptul că toate aceste deplasări pe perioada mandatului dumneavoastră au costat Ministerul Public o frumoasă sumă de 500.000 de euro. Este adevărat?”, l-a întrebat Toader pe Lazăr.

Nu, nu e adevărat, a răspuns oficial Parchetul general printr-un comunicat de presă. Este vorba de 20.241 euro la cursul de acum, bani cheltuiți din 2016 și până în prezent. Lista deplasărilor externe este detaliată pe ani.

Deschizând subiectul, ministrul Toader a vorbit de funie în casa spânzuratului. În vara anului trecut, a devenit subiect de presă când s-a descoperit că era un pasionat călător prin lume. Și nu singur, ci însoțit de doamna Marieta Safta, secretar de stat în minister. Doamna Safta l-a însoțit pe domnul Toader de la Curtea Constituțională, unde era magistrat asistent șef. Și la Curtea Constituțională cei doi călătoreau împreună, diverse surse susținând că motivul de fond era legat de dificultățile cu limbile străine pe care actualul ministru le-ar avea. E drept, puțini l-au auzit evoluând în limba engleză, de exemplu, dar evenimentul nu a fost dintre cele mai plăcute.

Din februarie 2017 până în aprilie 2018, Tudorel Toader a fost în 16 deplasări externe care au costat 140.723 de lei, adică 30.590 euro.

Spre comparație, Augustin Lazăr a fost între iulie 2016 și aprilie 2019 în 22 de deplasări externe, ultima la Bruxelles, costul total fiind de 20.241 euro.

Desigur, ministrul justiției este econom dacă facem comparția cu deputații sau senatorii României. Cheltuielile cu deplasările au costat Camera Deputaților, în 2018, o sumă ”frumoasa” cu adevărat: 560.000 euro. E drept, au fost 226 de vizite, iar deputații sunt 329.

XS
SM
MD
LG