Linkuri accesibilitate

Donald Trump a semnat o lege care pune presiune pe China pentru tratamentul aplicat uigurilor


Un etnic uigur cu mască în timpul unui protest împotriva opresiunii regimului de la Beijing
Un etnic uigur cu mască în timpul unui protest împotriva opresiunii regimului de la Beijing

China a promis că va răspunde după ce președintele american Donald Trump a semnat, miercuri, legislație care prevede sancțiuni privind represiunea comunității musulmane uigure din China, chiar în ziua în care fragmente făcute publice din cartea fostului său consilier pentru securitate națională, John Bolton, îl acuzau că a aprobat detențiile în masă desfășurate de regimul de la Beijing, scrie Reuters.

Legea, pe care Congresul a adoptat cu un singur vot împotrivă, are ca obiectiv să trimită Chinei un mesaj puternic privind drepturile omului prin mandatarea de sancțiuni împotriva celor responsabili de opresiunea desfășurată împotriva comunității uigure.

Națiunile Unite estimează că mai mult de un milion de musulmani au fost încarcerați în tabere din regiunea Xinjiang. Departamentul de stat al SUA a acuzat oficiali chinezi că îi supun pe musulmani la tortură, abuză și „încearcă practic să șteargă cultura și religia lor".

China care neagă orice rele tratamente și spune că taberele oferă pregătire vocațională și sunt necesare pentru a combate extremismul, a oferit un răspuns nervos în fața legii, afirmând că „defăimarea" situației drepturilor omului din Xinjiang este un atac malițios împotriva Chinei.

Cerem din nou Statelor Unite să corecteze imediat erorile sale și să se oprească din a folosi legea legate de Xinjiang pentru a afecta interesele Chinei și a interfera în afacerile interne ale Chinei", a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat de presă.

Altfel, China va lua cu fermitate contramăsuri, iar consecințele care vor apărea ca urmare vor fi suportate în totalitate de Statele Unite", mai adăuga diplomația chineză fără a oferi detalii despre amenințarea făcută.

China și Statele Unite sunt deja pe poziții extrem de conflictuale pe numeroase teme precum pandemia de coronavirus sau sprijinul oferit de SUA pentru Taiwan.

Trump nu a organizat o ceremonie pentru a marca semnarea legii, care a venit în timp ce ziarele au publicat extrase din noua carte a fostului consilier de securitate națională John Bolton.

„La cina din deschiderea summit-ului G20 de la Osaka, în iunie 2019, doar în prezenţa interpreţilor, Xi i-a explicat în linii mari lui Trump de ce a construit lagăre de concentrare în Xinjiang", scrie Bolton. „Potrivit interpretului nostru, Trump a spus că Xi ar trebui să continue să construiască aceste lagăre, despre care Trump credea că este exact lucrul potrivit de făcut", adaugă el.

Casa Albă nu a oferit un răspuns imediat prin acuzațiile aduse în cartea lui John Bolton.

XS
SM
MD
LG