Linkuri accesibilitate

Donald Trump vrea să plece de la Casa Albă cu Air Force One


Donald Trump nu va fi prezent la ceremonia de învestire a noului președinte.

Donald Trump, care încă nu l-a felicitat pe rivalul său democrat pentru câştigarea alegerilor, nu va fi prezent la ceremonia de învestire a noului președinte. Preşedintele american în funcție va părăsi Washingtonul miercuri, cu câteva ore înaintea ca succesorul său, Joe Biden, să-și preia oficial mandatul.

Donald Trump se va deplasa, miercuri în zori, înainte cu câteva ore de încheierea oficială a mandatului, la reședința Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, acolo unde intenţionează să se instaleze. În felul acesta, el va putea pleca cu elicopterul din grădina Casei Albe și va decola spre Florida de la baza militară Andrews, Maryland, pentru ultimul său zbor la bordul Air Force One, aeronava prezidențială, scrie AFP, preluată de Agerpres.

Ceremonia de inaugurare se va desfășura în condiții cu totul și cu totul speciale anul acesta: National Mall, uriaşa esplanadă de la poalele Capitoliului, va fi închisă pentru accesul publicului. Oficialii anunță că doar persoanele acreditate vor putea pătrunde în zona în care, în mod tradiţional, susţinătorii preşedintelui ales se adunau cu sutele de mii pentru ceremonia de inagurare, care va avea loc pe 20 ianuarie.

XS
SM
MD
LG