Fugarul Dorin Lazăr Maior, fost preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, a fost adus din Italia în România, sub escorta poliției, pentru a executa pedepasa cu închisoarea emisă de instanță, a spus ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Avionul în care se va afla acesta a aterizat în jurul orei 17:00 pe Aeroportul Otopeni, de la Roma.
Dorin Lazăr Maior, fost deputat între anii 2000-2004 şi fost preşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, are 63 de ani.
El a fost condamnat definitiv către Tribunalul Braşov, la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
„Nimeni nu e mai presus de lege! (...) În noiembrie 2013, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. A fugit şi la acel moment din ţară, însă a fost prins şi a executat pedeapsa, în 2020 fiind eliberat condiţionat. La data de 19 iulie 2023, acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani şi 1.186 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Pe numele lui a a fost emis un mandat european de arestare”, a explicat Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.
Ministrul a precizat că fostul lider al revoluționarilor din Brașov a fost prins în Italia pe 28 iulie, iar Curtea de Apel Roma a dispus extrădarea sa în România pe 21 septembrie.
Fostul parlamentar va fi transferat la Penitenciarul Rahova, pentru a începe executarea pedepsei de închisoare cu executare.
Fostul deputat PSD și PRM a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Braşov pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, după ce ar fi încercat să obţină o soluţie favorabilă într-un alt dosar în care a fost deja condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru şantaj.
Dorin Lazăr Maior a mai fugit o dată din țară, fiind adus înapoi de poliție pentru a fi încarcerat, în luna aprilie. Maior a fost extrădat din Dubai, unde fugise din 2013.