Linkuri accesibilitate

Doru Mărieș: Prin infirmarea soluțiilor de clasare din dosarul Revoluției se repară o mare nedreptate făcută de procurorii militari


Procurorul general interimar al Parchetului General, Bogdan Licu, a infirmat astăzi ca ”nelegale și netemeinice ”soluțiile de clasare date de procurorii militari în dosarul Revoluției. Doru Mărieș, președintele Asociației 21 decembrie, spune că astfel se repară o mare nedreptate.

Ordonanța de infirmare se referă în principal la clasarea cauzelor care îi vizează pe Petre Roman și Teodor Brateș, dosare în care va fi redeschisă urmărirea penală dacă ea va fi confirmată de judecătorul de cameră preliminară.

Dosarul revoluției a fost trimis în instanță în aprilie anul acesta de fostul procuror general Augustin Lazăr, și are doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, acuzați de crime împotriva umanității.

Nu este însă vorba doar de reluarea urmăririi penale împotriva lui Petre Roman, ci de multe alte sute de persoane care vor trebui să apară în acest dosar, susține Doru Mărieș, unul dintre cei au contestat la vremea respectivă trimiterea dosarului Revoluției în instanță cu doar trei inculpați. Într-o declarație pentru Europa Liberă, Mărieș spune că există riscul ca acest dosar să fie retrimis procurorilor pentru refacere, așa cum s-a întâmplat cu dosarul mineriadei.

”Se repară nedreptatea făcută de către procurorii Cătălin Picu, care a semnat rechizitoriul, Gheorghe Cosneanu, care a confirmat rechizitoriul, și Augustin Lazăr, care a dat comunicatul către țară că acest dosar a fost trimis în instanță. Dosar în care, practic, perioada 16-22 decembrie a fost clasată, adică închisă cercetarea pentru aproape 3000 de victime. Cercetările se vor relua dacă Curtea Supremă va confirma această redeschidere dispusă de procurorul general. În opinia mea, din câte am înțeles din comunicatul Parchetului, practic este redeschisă cercetarea inclusiv până în 31 decembrie, mai puțin cele trei părți care îi privesc pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Ioan Rus. Dosarul se va reîntoarce la parchet precum dosarul 13-15 iunie”.

Doru Mărieș spune că degeaba procurorii militari invocă faptul că 17 persoane cu putere de decizie în acea perioadă, care puteau fi trimise în judecată, sunt decedate, pentru că e vorba de mult mai mulți ”criminali”.

”În opinia mea, cele 17 persoane decedate sunt o minoritate în comparație cu criminalii din decembrie 1989. E vorba de sute de oameni care au ucis în decembrie 1989, nu au tras 17 inși 20 de milioane de gloanțe, câte s-au tras începând cu 16 decembrie și pînă în 31 decembrie. Dacă îi invocăm doar pe cei cei 17 care au decedat nu este corect din punctul de vedere al Curții Europene a Drepturilor Omului, care spune că trebuie să se facă anchetă efectivă pentru fiecare persoană, să se stabilească vinovații, iar victimele să fie despăgubite din punct de vedere material. În opinia mea sunt de ordinul sutelor cei care vor trebui să apară în acest dosar, spune Doru Mărieș pentru Europa Liberă.

Șeful Parchetului Militar, procurorul Gheorghe Cosneanu, cel care a confirmat rechizitoriul spune pentru Europa Liberă că e decizia procurorului general de a infirma clasările, dar că reluarea urmăririi penale trebuie decisă de judecător. ”Dacă așa se va întâmpla, iar judecătorul ne spune ce trebuie să facem în plus, noi facem pentru că ne supunem legii”, susține procurorul Cosneanu.

Dosarul lui Petre Roman, trimis ”de îndată” la judecător

În toate aceste dosare se va redeschide urmărirea penală, care urmează să fie supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, se precizează într-un comunicat al Parchetului General. În 21 octombrie, procurorul general a emis Ordonanța nr.2556/C/2019, în urma examinării din oficiu a soluțiilor de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr.11/P/2014 din 5 aprilie 2019, prin care s-a constat că ”procurorii militari nu au respectat dispozițiile Ordonanței nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici pe cele ale încheierii nr. 469 din 13 iunie 2016 dată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.1483/1/2016, astfel că în cauză nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului intitulat generic ,,Revoluția română din decembrie 1989”, se spune într-un comunicat al Parchetului General.

Prin infirmarea soluțiilor de clasare, vor fi redeschise urmăririle penale împotriva lui Petre Roman și a lui Teodor Brateș ( fost redactor-șef la Televiziunea Română), cu privire la infracțiunile contra umanității, precum și redeschiderea urmăririi penale cu privire la plângerile formulate de 672 de persoane tot cu privire la infracțiuni contra umanității.

Faţă de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală faţă de Roman Petre, care, la data evenimentelor, avea calitatea de membru al Guvernului (prim-ministru) urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.40 alin.(1) Cod procedură penală, dosarul să fie trimis de îndată judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă”, se precizează în comunicatul menționat.

Fostul premier susține, potrivit Mediafax, că instanța de cameră preliminară nu va admite cererea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale în ceea ce îl privește.

„Asta e convingerea mea. Există un rechizitoriu de vreo 520 de pagini pe care eu l-am văzut și care demonstrează între altele și faptul că eu nu aveam cum să fiu implicat în ceea ceea ce s-a vorbit, în ceea ce era acuzația inițială. (...) Există multe argumente și e foarte lămurită acolo, în rechizitoriul care deja a fost trimis la camera preliminară. (...) Ceea ce au trimis ei acum e pur și simplu fals”, spune Petre Roman.

Augustin Lazăr, acum 8 luni: Îmi cer scuze că dosarul a durat 30 de ani

Dosarul revoluției a fost trimis în instanță în aprilie anul acesta de fostul procuror general Augustin Lazăr, are doar trei inculpați: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Rus Iosif, fost șef al Aviației Militare, acuzați de crime împotriva umanității.

”Este un moment important pentru istorie”, spunea Augustin Lazăr atunci. ”Oameni de cultură, politicieni, cercetători au exprimat de-a lungul timpului diverse teorii în legătură cu momentul decembrie 1989. Azi juriștii încheie această provocare, prezentând adevărul judiciar, ca parte a unei investigații complexe, care a pornit de la ideea că responsabilitatea pentru victimele revoluției nu este instituțională, ci este directă, individuală”.

Cu acea ocazie, fostul procuror general și-a cerut scuze în numele Parchetului General pentru faptul că rezolvarea acestui dosar a durat 30 de ani.Soluția emisă e o dovadă de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989”, declara Lazăr.

Rechizitoriul însumează 3330 de volume, dintre care 2030 de volume au fost instrumentate după 13 iunie 2016. Sunt niște cifre ilustrative pentru volumul impresionant de muncă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG