Linkuri accesibilitate

Dosar penal la căminul de bătrâni de stat din Galați, unde au murit 16 vârstnici


Procurorii gălățeni s-au sesizat din oficiu cu privire la situația de la căminul de bătrâni de stat „Sf. Spiridon” din Galați și au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„La data de 06.05.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi – Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, urmare mai multor articole din presa locală, potrivit cărora la nivelul Căminului de Bătrâni „Sf. Spiridon” Galaţi, mai multe persoane au fost infectate cu COVID-19, unele dintre acestea decedând, existând date că nu s-ar fi luat toate măsurile legale pentru prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase”, transmite Parchetul Judecătoriei Galați.

108 de vârstnici au fost infectați, dintre care 16 au decedat, iar alte 28 de persoane din rândul personalului au fost, de asemenea, infectate.

„Din păcate, în ultimele zile, la căminul pentru persoane vârstnice «Sf. Spiridon» au fost înregistrate mai multe cazuri de infectare cu coronavirus. În total, sunt acum 108 beneficiari infectaţi, din care 16 decese, dar şi patru persoane care s-au vindecat. Din rândul personalului avem 28 de persoane infectate, din care şase s-au vindecat. La această oră, toate persoanele infectate au fost extrase din cămin, sunt spitalizate, deşi nu avea niciuna simptome COVID, iar în cămin au rămas 31 de beneficiari, care sunt îngrijiţi de 19 salariaţi. Numărul salariaţilor, deocamdată, este suficient, dar şi în acest caz analizăm posibilitatea de a detaşa de la alte centre de îngrijire”, a declarat Petrica Pațilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, în administrarea căruia se află căminul de bătrâni, pentru Monitorul de Galați.

Din cele 70 de decese înregistrate în județul Galaţi din cauza noului coronavirus, 57 sunt ale bătrânilor din cele două cămine focar COVID-19, „Sf. Ilie“ și „Sf. Spiridon“.

Citește și:

XS
SM
MD
LG