Linkuri accesibilitate

Dosarul Caracal a fost disjuns. DIICOT a transmis Secției Speciale anchetarea faptelor privind apelurile la 112 ale Alexandrei


Procurorii DIICOT anunță că au disjuns dosarul Caracal și au transmis către Secția Specială de anchetare a magistraților cauza care vizează neglijență în serviciu, în privința apelurilor pe care le-a efectuat Alexandra la 112, potrivit Mediafax.

„Procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub aspectul comiterii infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 C.p., cu privire la apelurile telefonice inițiate de victima M.A.M. către Serviciul Unic de Urgență 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situații, având în vedere faptul că pe rolul acestei unități de parchet există deja un dosar penal având un obiect similar”, mai arată sursa citată.

Totodată, DIICOT mai a anunțat că vineri a fost finalizată scanarea solului din curtea imobilului lui Gheorghe Dincă, urmând a fi efectuată, cu un alt dispozitiv specific, activitatea de scanare a zonelor cimentate și zidite. Totodată va fi din nou cercetată mașina lui Dincă în care s-ar mai fi găsit o poșetă albastră care nu ar aparține nici Alexandrei, nici Luizei.

„De astăzi, 26.08.2019, continuă percheziția domiciliară, în baza unui nou mandat emis de către Tribunalul București pentru o perioadă de 15 zile”, mai subliniază DIICOT. Procurorii Secţiei pentru anchetarea magistraţilor au deja un dosar in rem în cazul Caracal, faptele cercetate fiind abuz în serviciu privind modul cum oamenii legii au instrumentat dosarul.

De asemenea, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, a declarat, după discuţia cu procurorul general, Bogdan Licu, că acesta i-a transmis că va fi deschis dosar penal in rem, la PÎCCJ, pentru a fi efectuate verificări la Institutul Național de Medicină Legală privind modul în care instituţia a analizat oasele găsite la Caracal.

„La INML, domnul procuror general a transmis foarte clar că se va constitui dosar penal şi se va dispune începerea urmăririi penale in rem - aşa am înţeles eu. Secţia competentă (...) va fi chiar Parchetul General, prin Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General. Faţă de INML şi faţă de ce am spus, raportat la ce Ministerul Sănătăţii a comunicat, avem un dosar penal care va fi întocmit şi audieri pe care le vor face cei de la Parchetul General, ce vor prelua cauza”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, la ieşirea din Parchet, citat de Mediafax.

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a dispus verificări la INML, după ce Alexandru Cumpănaşu a depus o solicitare în acest sens. Potrivit Raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătății, care a fost finalizat vineri, INML a respectat procedurile în analizarea probelor găsite în casa lui Gheorghe Dincă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG