Germina Nagâț este membră în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și a fost timp de 18 ani directoarea Direcției de Investigații a acestei instituții.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Germina Nagâț explică motivele pentru care deconspirarea Securității a mers atât de greu în România, spre deosebire de Polonia și Ungaria, și de ce influența acesteia se resimte la 30 de ani de la revoluție, dar mai ales de ce raportarea la Securitate continua să fie ”testul adevărului” pentru clasa politică.
Europa Liberă: Există această imagine, această percepție în opinia publică: România a fost o țară cu doar o mână de disidenți. După atâția ani de cercetat dosare ale fostei securități, ce ne puteți spune, e falsă sau nu?
Germina Nagâț: „Este o minciună pe care cred că nu întâmplător au hrănit-o securiștii și propagandiștii lor după revoluție. Avem o imagine greșită despre propria noastră istorie recentă, pur și simplu nu știm despre o mulțime de oameni foarte curajoși care au făcut gesturi eroice, au împrăștiat manifeste, au încercat să înființeze sindicate libere sau alte organizații, au scris în străinătate și și-au riscat libertatea, sunt povești individuale cutremurătoare, și nu din anii 50 în care știm oficial că a fost represiune și că au fost crime. Vorbim acuma de gesturi de rezistență și gesturi de opoziție foarte activă, făcute până în decembrie 1989. Această minciună toxică referitoare la faptul că în România nu a existat nimic, decât o populație indolentă sau o masă amorfă de persoane care aștepta să vină să-i salveze cineva a fost hrănită, după părerea mea, cu un scop, de a susține ideea că nu a existat o revoluție. Și dacă nu a existat o revoluție, a fost o schimbare de regim prin complot, sau a existat o schimbare de regim impusă din exterior. De asta ni s-a tot spus că a fost doar o mână de celebrități care s-a opus, protejate din exterior, de posturile de radio străine, care nu riscau nimic, că până la urmă ce le-a făcut, nu i-a omorât nimeni, au avut niște securiști la poartă câteva săptămâni, n-a murit nimeni din asta. În realitate, sunt oameni complet necunoscuți, nimeni nu a știut de ei, nici măcar noi nu am știut de ei până nu am început să căutăm probe pentru procesul comunismului, dosarul de la parchet, n-am știut câți sunt, nu am știut ce au făcut și nu am știut ce s-a întâmplat cu ei, în sensul că nu au dosare penale, nu au ajuns să fie judecați și nu au condamnări. Nu pot fi nici măcar recompesanți ca foști deținuți politici, pentru că unii dintre ei au fost judecați pentru culpe de drept comun inventate, cum s-a întâmplat în cazul lui Gheorghe Ursu, iar alții, din păcate, au ajuns în azilul psihiatric și despre aceia nu putem reconstitui, noi, ca instituție, nimic. Ne trebuie acte medicale care ar trebui căutate în arhivele spitalelor de neuropsihiatrie. Este îngrozitor, pot să spun că în pregătirea unei expoziții pe care le-am dedicat-o și care sper să fie vernisată în ianuarie la Palatul Parlamentului, se numește ”Eroi fără glorie”, am putut număra zeci de astfel de cazuri doar în doi ani, 1979 și 1980.”
Europa Liberă: Suntem la 30 de ani de la căderea comunismului și încă nu știm ce a făcut Securitatea exact, câte victime au fost și care este influența ei în societatea de acum. Deconspirarea Securității a fost o miză importantă la început, care pare să se fi pierdut pe parcurs. Care a fost rolul instituției la care lucrați, ce a făcut, putea să facă mai mult în acest sens?
Germina Nagâț: „Dacă s-ar fi aplicat legea încă din primul moment al promulgării ei, 9 decembrie 1999, sau, și mai bine, dacă imediat după revoluție arhivele acestea ar fi intrat în circuitul public, sigur că am fi putut face mai mult. Să ne amintim că primul mandat de șase ani al instituției, creată prin legea 87 a fost ratat, noi timp de șase ani am primit mai puțin de 1% din arhivă. Arhiva asta s-a deschis cu adevărat și a început să producă efecte de abia după decizia CSAT din 2005 și mai ales după transferul efectiv al dosarelor care a durat până în 2007, cam 26 de kilometri. Deci, prima frână a fost pusă prin netransferarea corectă și la timp și nedesecretizarea corectă și la timp a acestei arhive uriașe. Este a treia din Europa, la o populație mult mai mică decât au Germania și Polonia.
A doua problemă ține și de construcția legii, care în 2008, în ianuarie, a fost declarată neconstituțională în urma acțiunii unui fost colaborator al Securității, dl. Dan Voiculescu. Deci s-a resetat tot modul de lucru, a trebuit să ne adaptăm cu același număr de angajați la un volum de muncă care a explodat, pentru că acum totul trebuie să treacă prin instanță.
În plus, ne-am trezit cu un munte de dosare care nu a venit cu evidențele fostei securității. Deci noi nu am primit mai nimic din evidențele electronice ale securității, am primit evidența arhivistică primară și cartoteca pe hârtie. Dar instrumentele de căutare, care să-ți permită să te miști cu eficiență în acest munte de hârtie nu le avem, le-am creat noi în timp ce lucram cu o mînă de oameni, care am învățat din mers. În Germania și Polonia instrumentele de căutare s-au dat o dată cu arhiva. În Polonia, cartoteca informatică a venit înainte să vină dosarele.”
Europa Liberă: Putem avea suspiciunea rezonabilă că serviciile secrete continuă să protejeze informatori din perioada ceaușistă?
Germina Nagâț: „Sigur că putem avea această suspiciune, nu știu dacă o putem avea la timpul prezent, dar pentru primii ani de funcționare a CNSAS avem și dovada că s-a întâmplat asta. Au existat răspunsuri venite pe cale oficială la cererile de verificare ale CNSAS că o persoană nu are dosar, că nu există documente, iar ulterior s-a dovedit că avea, am primit efectiv dosarele despre care ni se spunea că nu există. Este vorba despre fapte dovedite. O mulțime de oameni au primit răspunsuri că nu figurează în arhive și nu au dosar și acum ne uităm la dosare. De asemenea, noi am fost puși în situația, ca instituție, în cazul verificărilor de interes public să dăm adeverințe care se contrazic, adică s-au emis decizii de necolaborare pe vechea lege, pe care ulterior, în cazuri notorii, a trebuit să le contrazicem prin acțiuni în instanță.”
Europa Liberă: Se poate întâmpla și pe viitor același lucru, mai ales că s-au primit și se vor primi alți kilometri de arhivă. Nu va fi astfel decredibilizată instituția și ideea de deconspirare?
Germina Nagâț: „Nu trebuie să decredibilizeze CNSAS-ul și nici ideea de deconspirare faptul că apar probe noi despre o persoană, este firesc câtă vreme apar noi documente de arhivă. Pe mine m-a stupefiat și mă stupefiază în continuare reacția unora din media de tipul: de ce acum? Păi, CNSAS-ul s-a înființat la 10 ani după revoluție și de 20 de ani încearcă să-și facă instrumente de lucru și să proceseze această cantitate enormă de informație. În materie de deconspirare în România, totul a întârziat, de ce nu suntem pregătiți să auzim un adevăr, indiferent cât de neplăcut este el ? Oricând un adevăr este binevenit. De ce suntem șocați că s-a mai găsit o notă informativă? Se întâmplă frecvent și în accesul la dosar și în verificările de interes public. În atenția opiniei publice ajung numai celebritățile”.
Europa Liberă: Mai este securitatea o temă de interes public dincolo de aceste cazuri de personalități care suscită interesul public? Securitatea, ca activitate, din punct de vedere al rolului pe care l-a jucat în comunism, mai interesează societatea?
Germina Nagâț: „Tema securității este, dacă vreți, o probă de turnesol, în primul rând pentru clasa politică, pentru că avem de-a face cu chestiunea declarației de necolaborare pe care o dau toți candidații. Este testul sincerității. Mai exact, testul declarației în fals. Ea ar trebui să conteze măcar și pentru faptul că îți devoalează cu cine ai de-a face, pe cine votezi, cine minte și cine semnează declarații false, cine e un impostor și cine nu. Acesta ar fi primul nivel la care ar trebui să ne intereseze relația cu securitatea. Dacă ne uităm la câte sute de persoane, lideri locali, candidați la primării, candidați la parlamentare a deconspirat CNSAS în acești 10 ani, de când este Ordonanța 24, am avea o listă cu persoanele care au mințit cu privire la trecutul lor și care sunt capabile să dea declarații false. Asta ar trebui să spună ceva despre calitatea aleșilor. Apoi, când vedem, în instanță sau în adeverință, o poveste despre trecutul unei mari figuri publice, care a făcut nu doar carieră, a făcut avere după 1990 și vedem că relația cu securitatea este cea care a generat această avere, este relevant ? În maximă măsură. Vedem că cineva care a fost informator sau ofițer de obiectiv, adică a răspuns de o întreprindere, a participat la privatizare, a beneficiat de pe urma privatizării, a preluat contracte, a preluat active și a făcut o avere impresionanță și o carieră fulminantă în viața politică românească, vedem securitatea la timpul prezent, nu mai vedem povești trecute despre securitate. Vedem securitatea și pe urmașii ei în carne și oase la timpul prezent. Avem poveștile de ”succes” care s-au construit în primii ani după revoluție și trăim în consecințele acestor povești, vedem devalizările, privatizările frauduloase, rețelele de influență, corupția, șantajul, minciuna și impostura în viața publică. Prin urmare, asta este Securitatea la concret, nu e nimic simbolic, nimic la timpul trecut.”
Europa Liberă: Deconspirarea nu are însă un efect concret, mai ales în cazul politicienilor. De ce?
Germina Nagâț: „Din păcate, legea electorală nu prevede și pierderea mandatului pentru cineva care a mințit. Surprinzător, funcționarii publici sunt incompatibili, își pierd funcția dacă instanța îi declară colaboratori ai securității, politicienii nu pierd nimic. Deci, singurii lustrați în România sunt funcționarii publici”.
Europa Liberă: Au trecut 30 de ani de la revoluție și nu au fost pedepsite din rândul torționarilor, al securiștilor care au distrus vieți decât două persoane, cei doi șefi de penitenciar comunist, Ioan Ficior și Alexandru Vișinescu, acuzați de crime împotriva umanității și condamnați la 20 de ani de închisoare. Este o problemă care ridică mari semne de întrebare.
Germina Nagâț: „Este o temă care ține și de felul în care arată legislația română în materie de drepturile omului și de cum se comportă și ce înțeleg instanțele din dramele care s-au petrecut în timpul comunismului. Tot ce am trimis parchetului în sprijinul acțiunii procesul comunismului sau în cazuri concrete de morți suspecte, de acțiuni represive violente se duc într-o zonă de clarobscur, pe care cazul Gheorghe Ursu o ilustrează foarte bine. Probațiunea acolo a fost, după părerea mea, impecabilă, făcută de parchet foarte bine, cu martori, cu documente, cum a fost deghizată o acțiune criminală într-un accident petrecut în arestul miliției și o culpă politică deghizată într-o acțiune de drept comun. Suntem în situația de a constata că acea acțiune a parchetului a fost respinsă, mai exact, instanța a considerat că nu sunt nici măcar tratamente neomenoase, nu mai vorbim de crime împotriva umanității. E o problemă legată de cum sunt definite crimele în legislația penală românească, faptul că se prescrie crima, faptul că favorizarea sinuciderii se prescrie, faptul că nu avem niște instrumente juridice bune în a decela tortura psihiatrică. Va trebui să se întâmple ceva și la nivel legislativ, astea sunt niște probleme pe care nu o să le putem rezolva până nu le atacăm frontal. Sunt într-o stare de îngrijorare maximă cu privire la crearea unor precedente de tipul Gheorghe Ursu pentru că nu văd cum următoarele spețe care ar fi trimise de parchet la tribunal pe acuzația de crime împotriva umanității ar mai avea șanse de succes. Singura cale de a condamna securiștii și torționarii din anii 80, deci care sunt în viață și care beneficiază de pensii uriașe, de a-i încadra pe crime împotriva umanității, dacă într-un caz foarte bine lucrat și documentat de parchet se spulberă această speranță, nu știu ce se va întâmpla mai departe cu celelalte spețe care țin de marele dosar al procesului comunismului, nu știu. E o disonanță între viziunea pe care o au victimele, civili și instituțiile de tipul CNSAS, ICCMER, și viziunea pe care o au judecătorii și mie mi-e foarte teamă de această fractură pentru că dacă nu o depășim nu se va întâmpla nimic, vor muri liniștiți în paturile lor, nu vor fi condamnați niciodată”.
Europa Liberă: Trăgând o linie, putem spune că România s-a curățat măcar moral de trecutul comunist și securist?
Germina Nagâț: „Nu putem spune asta, dar putem spune că are instrumentele cu care să înceapă să facă asta.”
Europa Liberă: Nu e cam târziu după 30 de ani?
Germina Nagâț: „Niciodată nu e târziu, am să va spun în ce îmi pun nădejdea, în acțiunile în instanță, așa cum sunt ele, simbolice, fără urmări imediate, dar este o activitate care îi deranjează pe foștii securiști și asta mă bucură, îmi pun nădejdea în copiile care pleacă din CNSAS, care sunt în jur de 800-900 de mii de file în fiecare an, care sunt luate acasă și citite, poate, de oameni care nu știu despre ce e vorba în comunism, sunt prea tineri, și care vor produce efecte în mintea oamenilor nu într-un timp foarte îndepărtat. Dacă această experiență este dusă în toate consecințele ei măcar sub aspectul cunoașterii, este imposibil să nu lase urme. Orice persoană rațională care citește astfel de documente înțelege că a fost îngrozitor și nu trebuie să se mai repete. Asta este lecția fundamentală”.
Facebook Forum