Linkuri accesibilitate

Dragnea a scos lista PSD la europarlamentare. Controversele și proptelele candidaților


 Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și al PSD
Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și al PSD

Cu doar patru zile înaintea termenului limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile europarlamentare, negocierile pentru definitivarea listelor PSD s-au purtat în biroul lui Liviu Dragnea. Din cauza bolii la coloană, desigur.

Ședința Comitetului Executiv PSD, amânată mai mult de o săptămână, are loc pe ultima sută de metri și asta doar grație eforturilor lui Dragnea, care își tratează hernia de disc cu infiltrații. ”Ca oricărui bărbat îi este frică de operație”, a explicat Codrin Ștefănescu, ”sprijinul” lui Dragnea în momentele dificile. De fapt, chiar liderul PSD a recunoscut acest lucru luni când a ajuns la Parlament. ”Pe Codrin mă sprijin tot timpul”, a spus el schiopătând la brațul acestuia cu o mapă în mână în care a spus că se află lista.

Alcătuirea listelor nu e o treabă ușoară pentru niciun partid, cu ațât mai mult pentru unul mare ca PSD, care mizează, potrivit aceluiași Ștefănescu, pe vreo 14 locuri în Parlamentul European. Liberalilor, de exemplu, le-a luat vreo trei luni și tot atâtea amânări până la anunțul final.

Lista pe care Liviu Dragnea a citit-o în ședinta CEX este următoarea:

1. Rovana Plumb

2. Carmen Avram

3. Claudiu Manda

4. Chris Terhes

5. Dan Nica

6. Maria Grapini

7. Tudor Ciuhodaru

8. Dragos Benea

9. Victor Negrescu

10. Andi Cristea

11. Natalia Intotero

12. Gabriela Zoană

13.Bianca Gavriliță

14. Emilian Pavel

15. Doina Pană

”Fiecare candidat a fost supus la vot și votat uninominal. Mâine, împreună cu cele 1 milion 300 de mii de semnături vor fi depuse la BEC”, a spus Dragnea.

Bătălia, evident, s-a dat pe locurile sigur eligibile în număr de 11. Așa că deschizătoarea listei PSD, Rovana Plumb, este singura pe care Liviu Dragnea a anuntaț-o avant la lettre.

Ca și PNL, social-democrații s-au orientat către o ”locomotivă” venită din afara partidului, Carmen Avram, jurnalistă la Antena 3 și soția lui Adrian Ursu, realizatoarea emisiunii ”În premieră”, care se află pe locul doi, ceea ce garantează sprijinul postului Antena 3, dacă se mai punea problema.

Printre ”surprizele”, oferite de listă, poate cea mai mare chiar, se numără încă un nou venit din afara partidului, dar cu clare simpatii PSD și cu poziții identice față de problema aflată în dispută publică: Justiția. Este vorba de pastorul greco-catolic Chris Terheș, susținut de Mihai Gâdea, posesorul unui ONG în SUA, așa numita ”Coaliție a românilor din America”, un obișnuit al emisiunilor Antena 3 și un asiduu contestatar al anticorupției. În acest fel, din partea Antena 3 și a lui Dan Voiculescu există doi reprezentanți pe listă.

Prezența pe poziția a treia a lui Claudiu Manda, președintele Comisiei de control a SRI și soțul Olgușei Vasilescu, nu este o surpriză ăn condițiile în care fosta ministră a muncii trebuia cumva recompensată pentru incapacitatea guvernului și a coaliției de la putere de a i-o impune președintelui Iohannis.

Stire in curs de actualizare

XS
SM
MD
LG