Fost acționar la Dinamo, omul de afaceri Dragoş Săvulescu, dat în urmărire internațională pentru o condamnare primită în afacerea retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța, s-a predat la o secție de poliție din Napoli, transmite Mediafax.
În vârstă de 45 de ani, Săvulescu a fost condamnat în luna februarie a anului trecut, pentru complicitate la abuz în serviciu, la cinci ani și șase luni de închisoare și a fost dat în urmărire internaţională după ce, la scurt timp de la condamnarea sa, a părăsit ţara.
Judecătorii au considerat că a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat care a prejudiciat statul român cu 114 milioane de euro într-un dosar referitor la retrocedarea de plaje şi faleze de pe litoral.
În același dosar au mai fost condamnați: fostul primar al Constanței, Radu Mazăre - la nouă ani de închisoare, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu - la cinci ani de închisoare și fostul acționar al FC Dinamo Cristian Borcea - la cinci ani de închisoare.
Pe 28 octombrie 2008, Dragoș Săvulescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de Radu Mazăre și Cristi Borcea, într-un lot de 37 de inculpați, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul total se ridică la 114 milioane de euro.