Dincolo de răspândirea îngrijorătoare a Coronavirus și obișnuitele greve din Franța, presa a apărut azi după o noapte electorală în Italia, în urma alegerilor de duminică ce au reprezentat un test major pentru coaliția democratică aflată la putere.
Șeful dreptei, rău-perdantul Matteo Salvini, mizase totul pe alegerile regionale de ieri din Emilia-Romagna, care reprezentau un test ce, odată trecut, l-ar fi adus înapoi la putere, împreună cu Lega lui și, poate, întreaga extremă dreaptă.
Lega lui Salvini a pierdut, însă, atât în Emilia-Romagna, cât și în alegerile paralele din Calabria. Corriere della Sera îl citează pe Salvini, care a comentat: “Poporul are întotdeauna dreptate când votează. De acum înainte am să muncesc de două ori mai mult.”
Stânga a condus Emilia-Romagna de la al Doilea Război Mondial încoace, fără întrerupere. Actualul șef al provinciei, creștin-democratul (PD, centru-stânga), Stefano Bonaccini, a fost astfel reconfirmat, cu 51,3%, împotriva candidatei leghiste a lui Salvini, Lucia Borgonzoni. La Repubblica îl citează pe șeful PD, Nicola Zingaretti, care a mulțumit “sardinelor” ("Un grazie enorme alle Sardine").
E vorba de un tip de proteste și manifestații de un gen aparte, domestic, în Italia, cel al “sardinelor”, care continuă din toamnă în multe orașe. După ce șeful Ligii, Salvini, a organizat prin octombrie o manifestație la Bologna, la care el a pretins că au luat parte 100.000 de simpatizanți, când de fapt în piața cu pricina nu încap mai mult de 10.000 persoane, grupuri spontane de oameni au ieșit în stradă pretinzând că și ei sunt sardine, adică înghesuiți în viață într-o manieră sufocantă, cum trebuie să fi fost simpatizanții lui Salvini în piațeta aceea.
Unii manifestanți, majoritatea tineri, poartă pești de jucărie (cf. foto) și scandează „sardini!”, care rimează cu Salvini. Sardinele nu vor să lanseze un partid politic, dar caută să adune în jurul lor cât mai multă lume, iar prima lor mare activitate politică a fost să facă să cadă Liga lui Salvini în aceste alegeri ce au avut loc ieri în Emilia-Romagna.
Salvini a pierdut în ciuda mesajului său apăsat anti-imigrație și a faptului că în această provincie, Emilia-Romagna, întotdeauna guvernată de stânga, cu moștenirea permanentă a partizanilor din al Doilea Război Mondial și unde toată lumea cântă în mod natural "Bella Ciao", Lega lui prezenta o candidată, Lucia Borgonzoni, nepoata unui celebru partizan și pictor din regiune: Aldo Borgonzoni.
Olanda își cere iertare pentru persecutarea evreilor
Tot amintirea celui de-al Doilea Război Mondial marchează astăzi și Olanda, unde pentru prima oară, duminică 26 ianuarie, țara și-a cerut iertare pentru crimele împotriva evreilor în Holocaust, făcând să coincidă asta cu comemorarea astăzi a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului.
Am eșuat cu toții, a spus premierul liberal (Renew Europe) Mark Rutte, potrivit De Telegraaf. Din cei 140.000 de evrei, câți număra Olanda la începutul războiului, 102.000 nu au supraviețuit.
Cu toate astea, chestiunea scuzelor pentru participarea la Holocaust fusese deja evocată în 2012, când Mark Rutte, deja prim-ministru atunci, respinsese dezbaterea, pretextând că nu deține suficiente informații în legătură cu acțiunile Olandei din război în chestiunea evreiască și că nu dispune nici de un « sprijin suficient de mare » pentru a justifica scuze oficiale.
Cotidianul De Volkskrant amintește că Franța și-a cerut deja iertare încă din vremea lui Jacques Chirac (1995-2007). Franța suferise vreme de jumătate de secol de ceea ce istoricul britanic Tony Judt a numit : ‘sindromul Vichy’, prin care refuza să-și asume participarea directă la Holocaust.
Brexit: drapelul UE bun pentru defileuri LGBT
Presa britanică anunță că țara intră azi în ultima săptămână petrecută în UE. In Anglia au fost semnate toate documentele, ultimul pas rămânând cel, la care nu e anticipată nicio surpriză, al ratificării de către Parlamentul European, miercuri 29 ianuarie, a actului ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Foarte pro-europeanul (și total anti-Brexit) săptămânal duminical The Observer (parte din The Guardian), avertiza ieri că după Brexit, Anglia se va scufunda mai repede decât Veneția. Până și conservatorul The Times scrie că festivitățile Brexit vor fi umbrite de supărarea lui Trump pe Boris Johnson pentru faptul că Anglia va oferi firmei chinezești Huawei un important acces la construirea rețelei naționale 5G.
În schimb, The Telegraph, ziarul pro-Brexit în care scrie Boris Johnson, râde de partizanii Europei, așa-numiții Remainers, dintre care unele figuri publice au anunțat că vor refuza să folosească moneda de 50 pence bătută special pentru a celebra Brexitului și că vor prefera să umble cu mai mult mărunțiș la ei decât să pună mâna pe acel ochi al Satanei. (Moneda poate fi văzută aici.)
O mare dispută are loc în legătură cu celebrarea, sau nu, în mod oficial, a Brexitului. O altă problemă, luată foarte în serios, este aceea a viitorului tuturor stâlpilor, hampelor sau catargelor din ambasadele britanice din lume pe care până acum atârna drapelul UE. Ambasadorul britanic la Berlin Sebastian Wood a spus într-un interviu cu tabloidul german Bild că acestea vor fi folosite pentru a ridica drapelul cu curcubeu în timpul defileurilor LGBT.
Bruxelles – un eldorado pentru spioni și minorități
În Bruxelles, orașul care găzduiește instituțiile UE și NATO, cotidianul francofon Le Soir a publicat în numărul de weekend o pasionantă anchetă în comunitatea turcă, în acea parte a capitalei Europei numită “mica Ankara”.
În Bruxelles, comunitatea turcă este comasată compact în cartierele (numite „comune”) Schaerbeek și Saint-Josse, în imediata vecinătate a instituțiilor UE. Majoritatea turcilor din Bruxelles provin din aceeași regiune din estul Anatoliei, din zona Emirdag, și votează în masă pentru Erdogan, păstrând o puternică identitate naționalistă. „Comuna” Saint-Josse din Bruxelles are de altfel particularitatea de a fi singura din Belgia cu un primar musulman (deși orașe europene mult mai mari, cum sunt Londra și Rotterdam, aveau deja un primar musulman), un turc ultranaționalist, Emir Kir, care săptămâna trecută a fost exclus din partidul socialist francofon (PS) din Belgia pentru legăturile sale cu extrema dreaptă turcă, așa numiții „Lupi Cenușii”.
Serviciile secrete ale lui Erdogan sunt foarte active în Bruxelles, în special pentru a supraveghea importanta comunitate turcă. Le Soir notează că în compacta și foarte sudata comunitate turcă, trăitoare pe limba ei la numai câteva străzi de Comisia Europeană și de Consiliul European, domnește legea tăcerii, se vorbește doar turcă, iar dizidenții sunt ostracizați și trebuie să părăsească „comuna”. În acest timp, dincolo de lunga Chaussée de Louvain, eurocrații își duc activitatea fără a-și imagina că ar putea traversa șoseaua pentru a locui în “mica Ankara”, această Chaussée de Louvain constituind un soi de frontieră nenumită.
Tot în Bruxelles, cotidianul economic flamand De Tijd are un mare articol despre infiltrarea spinilor ruși, dar și din țări prietene în serviciile secrete belgiene. De Tijd scrie astfel despre cazul unui funcționar (nenumit) din serviciile secreta ale armatei, cu legături la NATO, care a avut o legătură amoroasă cu o sârboaică bănuită a lucra pentru serviciile rusești.
Pentru a completa această revistă a presei, l-am contactat pe Kristof Clerix, jurnalist belgian flamand specializat în spionaj, autorul cărții Spionage, care scrisese încă de acum mulți ani că americanii ascultă la rândul lor totul în clădirile UE din Bruxelles. El confirmă și astăzi:
„Serviciile secrete belgiene, precum si responsabilii politici locali, stiu de multa vreme că pe teritoriul Belgiei sunt activi un numar de agenti, nu doar ruși, dar și ai CIA si ai Mossadului, si nu întotdeauna din motive militare sau politice.
Țările prietene sunt la fel de active ca si cele inamice în cursa pentru obtinerea unor secrete industriale. Astfel, s-a descoperit recent că firma belgiana SWIFT, care administreaza transferurile internationale de fonduri, precum si tranzactiile interbancare, si care e situată în Ter Hulpe, lângă Bruxelles, le-a permis vreme de ani de zile serviciilor secrete americane să aibă acces la baza de date a firmei.
Tot asa, încă din 2003 se descoperise că o serie de microfoane ultraperformante fuseseră instalate în pereții clădirii securizate Justus Lipsius, unde se țin reuniunile ministeriale ale Uniunii Europene, dar unde aveau loc până recent și întâlnirile șefilor de stat si de guvern ai celor 27 de state din UE…”
În această Mecca a serviciilor secrete și a diferitelor mafii care e Bruxelles (despre mafiile din Rusia, Caucaz și fosta URSS am mai scris chiar astăzi), structurile locale de contraspionaj s-au păzit astfel să investigheze pe față, chiar atunci când s-a descoperit că sisteme de ascultare fuseseră instalate in ziduri încă de la construirea bunkerului Justus Lipsius în care s-au întâlnit ani de zile șefii UE.
Asta nu înseamnă însă că respectivele servicii belgiene sunt ineficace, ci doar că trebuie sa se supună imperativelor politice ale zilei. Clerix mi-a confirmat zâmbind: “Serviciile secrete belgiene sunt una dintre puținele structuri care mai țin țara asta închegată”.
Amin.
Facebook Forum