Doar la Parchetul din Vișeu de Sus, la fiecare două zile lucrătoare, este deschis un dosar penal de tăieri ilegale de lemn, spun procurorii maramureșeni.
Cel mai important dosar penal deschis de anchetatori în ultimii ani este pentru un caz în care peste 4.000 de arbori de fag au fost tăiați ilegal, fără autorizație, așa cum a aflat Europa Liberă de la Garda Forestieră.
În Maramureș, o zonă de pădure cât 600 de terenuri de fotbal a dispărut în ultimii zece ani. Nimeni nu ar ști nici măcar cui aparține suprafața de 200 de hectare.