Linkuri accesibilitate

După 30 de ani, doar 3 inculpați în dosarul revoluției: Iliescu, Voican și Rus. Istoricii sunt nemulțumiți


Fostul președinte Ion Iliescu, trimis în judecată pentru morții de la revoluția din decembrie 1989
Fostul președinte Ion Iliescu, trimis în judecată pentru morții de la revoluția din decembrie 1989

”Crime împotriva umanității”, aceasta este acuza sub care Parchetul general a trimis în judecată doar 3 inculpați în dosarul revoluției. Mulți alții, în frunte cu fostul premier Petre Roman, au scăpat. Istoricii consideră că viciul de fond este neinculpare unor instituții ca Securitatea.

Fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației militare sunt cei trei care vor fi deferiți Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a fi judecați pentru infracţiuni contra umanităţii, prevăzute la articolele 439 și 5 din Codul penal.

Crimele împotriva umanității sunt singurele infracțiuni rămase imprescriptibile după 30 de ani și care necesită un probatoriu puternic ca să reziste în instanță, acesta fiind motivul pentru care s-au clasat dosarele altor învinuiți, cum ar fi fostul premier Petre Roman și prezentatorul televiziunii ceaușiste, Victor Brateș, de exemplu.

Un lucru important în acest sens, procurorii militari, cei care au instrumentat dosarul, fac distincția clară între adevărul juridic, cel care poate fi probat, și adevărul istoric.

Istoricii consultați de Europa liberă au de reproșat rechizitoriului Parchetului General neinculparea Securității și a altor instituții ale perioadei comuniste cu responsabilități în evenimentele din timpul revoluției din decembrie 1989.

” Nu avem nici Securitatea, nici Miliția trase la răspundere în acest dosar unde există doar vinovății individuale și nu instituțioanale. Opinia publică poate trage concluzia că doar trei oameni sunt vinovați pentru crimele de la revoluție, ori nu este așa, au fost implicate instituții”, a declarat pentru Europa Liberă istoricul Mihai Demetriade, cercetător la CNSAS.

24Dec1989, confruntarea cu ”teoriștii” care nu au fost găsiți niciodată
24Dec1989, confruntarea cu ”teoriștii” care nu au fost găsiți niciodată

La rândul său, istoricul Mădălin Hodor susține că dosarul revoluției nu poate fi considerat finalizat, fiind doar un pas în direcția stabilirii responsabililor pentru victimele revoluției.

”În primul rând, rechizitoriul vizează doar factorii decizionali nu și pe cei care au executat ordinele. Dosarul are zeci, poate chiar sute de făptași, de oameni care au executat ordinele și diversiunea. În al doilea rând, lipsește responsabilitatea instituțională, fiind vorba doar de o responsabilitate individuală din cadrul unor instituții. Securitatea este ca și inexistentă în rechizitoriu. În al treilea rând, la motivația diversiunii sunt reținuți doar șefii militari care erau interesați să obțină protecția noii puteri, ca și cum Securitatea nu era parte a acestui pact. Foarte importantă este perspectiva menționată în rechizitoriu- adevărul juridic vs. adevărul istoric”, spune Mădălin Hodor pentru Europa Liberă.

22 Decembrie 1989, momentul în care dictatorul Nicolae Ceaușescu fuge cu elicopterul de pe acoperișul CC al PCR
22 Decembrie 1989, momentul în care dictatorul Nicolae Ceaușescu fuge cu elicopterul de pe acoperișul CC al PCR

Vinovații sunt furioși

”Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).”, se spune în rechizitoriu.

Gelu Voican Voiculescu nu se consideră responsabil pentru crimele comise la revolutie și a ripostat dur, ”sugrumat de indignare”, atacându-l pe Augustin Lazăr, implicat în ultima săptămână într-un scandal de presă din cauza refuzului de a elibera un deținut politic din Penitenciarul Aiud. Voican Voiculescu a vorbit ca și cum procurorul general ar fi acuzat de crime împotriva umanității și nu el. ”Sunt sugrumat de indignare că nu-mi găsesc cuvintele. (…) Acest om, compromis din punct de vedere instituțional, complice la torționarii de dinainte de Revoluție, din epoca comunistă, are îndrăzneala să apară public și să vorbească de revoluție, care este evenimentul fondator al epocii în care trăim”.

PSD, urmaș al FSN, care nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, fie ea și morală, față de morții revoluției, a profitat acum de ocazie pentru a-i ataca tot pe Augustin Lazăr și președintele Iohannis în cheie politică, așa cum a făcut mereu în ultimele zile.

”Este revoltător ca Dosarul Revoluției să fie trimis în instanță de un fost agent al poliției politice comuniste! Este intolerabil ca cel care a ținut în chinuri disidenții anticomuniști să se erijeze acum în făuritorul dreptății anticomuniste. La Revoluție au murit oameni ca astfel de personaje să nu mai ocupe înalte funcții în statul de drept postrevoluționar. Iohannis nu mai poate folosi scuza că nu știa cine e cel pe care l-a numit în funcția de procuror general al României! Acum știe că Lazăr a făcut poliție politică, dar îl protejează”, spune PSD într-un comunicat de presă.

Reamintim că Augustin Lazăr a primit de la CNSAS o decizie de necolaborare cu Securitate în 27 februarie 2019, în urma unei verificări ”la sânge”, după cum a declarat pentru Europa Liberă Germina Nagât, membru al colegiului CNSAS. În urma aparției documentelor prezentate de presa afiliată puterii, CNSAS îl va reverifica pe Lazăr.

XS
SM
MD
LG