Rapoartele de activitate ale TVR au fost ținute la sertar mai bine de trei ani de majoritatea din jurul PSD. De aceea, comisiile de cultură au trebuit să voteze rapoartele instituțiilor media de stat din anii 2017, 2018 și 2019. Comisiile de cultură nu au luat în discuție rapoartele pentru 2020.
Votul din plenul reunit pentru respingerea rapoartelor de activitatea, care se va da săptămâna viitoare, echivalează cu revocarea Consiliilor de Administrație de la TVR și SRR și plecarea din funcție a Doinei Gradea (TVR) și a lui Georgică Severin (SRR). Coaliția a decis că cele două instituții vor avea conduceri interimare până la noile numiri făcute de Parlament.
Senatorul Lucian Romașcanu (PSD) a spus că își face „mea culpa” pentru ținerea la sertar a rapoartelor de activitate, dar că ar trebui să se dea un vot și pentru raportul pe 2020.
„Respingerea rapoartelor este o palmă dată profesioniștilor din TVR, care au suferit destule palme în trecut. Această discuție e un simulacru. Schimbați conducerea cu alta care corespunde actualei majorități parlamentare”, a spus Doina Gradea în apărarea sa. Ea a vorbit despre obiectivitatea televiziuniii publice, care critică Puterea și Opoziția.
„Veniți și ne spuneți că nu știm ce facem. Vorbim de rating, vorbim ca la fotbal. Când nu câștigi cupa, antrenorul e de vină. Eu sunt scârbit de ce văd la TVR Moldova. Îmi spun oamenii cum nu e posibil să vadă producții de la 1950 toamna”, a criticat senatorul Riceard Badea (PNL) mandatul Doinei Gradea ca președinte director general al TVR.
Un discurs dur la adresa conducerii TVR l-a avut deputatul PNL, Gigel Știrbu, fost președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților. Potrivit acestuia, mandatul Doinei Gradea ca președinte director general al TVR a fost un „dezastru”.
„Vă aduc aminte celebra întâmplare cu jurnalista cap de porc, vă aduc aminte că a trebuit să scăpați de Dragoș Pătraru pentru că-l ataca pe Liviu Dragnea. Vă aduc aminte de jignirile aduse jurnalistei care o agasa pe doamna Firea cu întrebările ei. Laudatio care i se aducea lui Liviu Dragnea la Viața Satului. Vă aduc aminte că ați transformat principala emisiune din prime-time a TVR într-o hazna. La ora 9, pe televiziunea publică plătită din banii cetățenilor, timp de trei ani se face o politică partizană deșănțată”, a fost mesajul transmis de Gigel Știrbu la adresa Doinei Gradea.
Liberalul a acuzat-o pe Gradea că are în spate „clanuri care căpușează instituția de zeci de ani”. În replică, Doina Gradea l-a anunțat pe Gigel Știrbu că îl va da în judecată pentru afirmațiile făcute.
Doina Gradea a fost acuzată de Iulian Bulai (USR-PLUS) că postul public difuzează telenovele asiatice, iar în timpul moțiunii de cenzură din 2019, TVR a difuzat un „film chinezesc”.
Președintele director general al SRR, Georgică Severin, a spus că se află la final de mandat, dar că propunerea sa este să existe o singură instituție prin fuziunea TVR, SRR și Societatea Națională de Radiocomunicații.
Doinea Gradea a spus că fuziunea TVR și SRR ar putea avea mai multe plusuri.
„Sunt plusuri, dar sunt și minusuri. Jurnalistul de radio e diferit. O analiză ar putea aduce concluzii. Având în vedere trendul care este posibil, dar asta decideți dumneavoastră”, a afirmat Doina Gradea. Ideea fuziunii a fost respinsă de Maria Țoghină, membru în Consiliul de Administrație al SRR.
Coaliția majoritară vrea să schimbe legea de funcționare a TVR și SRR prin separarea funcției de președinte al Consiliului de Administrație de cea de director general. Cele patru funcții urmează să fie împărțite conform algoritmului politic din Coaliție.
Facebook Forum