În timp ce la București, sub egida și cu încurajarea echipei de organizatori ai Festivalului „George Enescu”, o casă de licitație să străduie să împrăștie cât mai bine în lume piese de patrimoniu național, între care scrisori, fragmente de partituri și fotografii originale enesciene - ca și cum muzeelor românești le-ar prisosi - în Germania conservatorii patrimoniului se dau peste cap în a atrage colecții și donatori capabili să le consolideze prestigiul și bogăția depozitelor.
O ultimă expoziție, vizitată la Muzeul de Artă și Științe Naturale din Wiesbaden, capitala landului Hesse, dedicată Colecției Art Nouveau a lui Ferdinand Wolfgang Neess, o demonstrează cu prisosință. Colecția galeristului german, cu peste 700 de obiecte, a căror valoare materială - lăsând-o la o parte pe cea istorică și artistică - a fost estimată la peste 40 de milioane de euro, a constituit pînă nu de mult unul din cele mai importante florilegii private de piese Jugendstil și Simbolism din Europa.
Donația făcută de Neess în martie 2017, este expusă acum pe o întreagă aripă restaurată special a Muzeului din Wiesbaden, care pune în valoare, într-o prezentare inteligentă, cronologică și pe țări, circa 570 de obiecte, între care piese de mobilier, sticlă, ceramică, lămpi, picturi și obiecte din argint.
O donație de artă la Muzeul din Wiesbaden și un artist angajat, Emil Gallé
Ferdinand Wolfgang Neess și-a strâns colecția timp de 40 de ani, preocupat permanent de idea de a ilustra caracterul inseparabil al artei și vieții de zi cu zi, fiecare piesă fiind achiziționată în ideea de a se integra în structura prestabilită a colecției sale. O simplă enumerare a câtorva nume de autori ilustrează deja amplitudinea și bogăția colecției, de la Franz von Stuck la Alphonse Mucha și Gustav Klimt, de la Emile Gallé la Louis Comfort Tiffany, Michael Powolny ș.a.m.d.
Prin numărul pieselor expuse și nu în ultimul rînd frumusețea lor spectaculară, artistul care se detașează în colecția Muzeului Wiesbaden este de departe Emile Gallé, cunoscut mai bine grație lămpilor sale Art Nouveau, astăzi contrafăcute la scară industrială.
Născut la Nancy în 1846, în familia unui comerciant cunoscut de obiecte de cristal și porțelan, Emile își completează studiile după bacalaureat la Weimar, unde aprofundează cunoașterea limbii germane, a botanicii și mineralogiei, și, în subsidiar, a muzicii de care va fi pasionat întreagă viață.
În 1877, Emile Gallé prelua conducerea întreprinderii familiei sale, care includea și un atelier de sticlărie, și era ales secretar al Societății centrale de horticultură a orașului. Din ce în ce mai cunoscut grație inovațiilor sale și premiilor ce se înlănțuiau la diversele saloane de artă și Expozițiile Universale, Gallé primește titlul de cavaler, apoi ofițer, iar în 1900 de comandor al Legiunii de Onoare.
Se stingea din viață în decembrie 1902, lăsînd în urmă o întreprindere de famile prosperă și, mai ales, faima unuia din cei mai mari artiști ai mișcării Jugendstil/Art Nouveau.
Ceea ce a rămas mai puțin cunoscut nespecialiștilor este atitudinea sa permanentă de artist angajat în cele mai diverse cauze politice ale timpului, cea mai faimoasă fiind afacerea Dreyfus, declanșată în 1894. Emile Gallé - și un documentar special proiectat în expoziția Muzeului de la Wiesbaden o face cunoscut tuturor - s-a angajat trup și suflet în apărarea căpitanului francez evreu, acuzat pe nedrept de trădare într-o epocă în care antisemitismul francez făcea ravagii.
Militantismul lui Gallé se manifestă sub toate formele, de la cele clasice ale semnării de petiții în favoarea căpitanului Dreyfus, la subscripția pentru o medalie oferită lui Zola după publicarea celebrului său pamflet «J’accuse» și editarea unui ziar propriu Etoile de l’Est. Dar, contribuția sa originală o constituie operele de
Grația este o armă în lupta pentru o idee ...
artă pline cu simboluri ale angajamentului în favoarea justiției și cu citate, între care celebru a devenit unul gravat pe platoul unei mese cu intarsii: „Grația este o armă în lupta pentru o idee”.
La Expoziția universală de la Paris, din 1900, Gallé prezenta un ansamblu de lucrări în sticlă cu mesaje simbol în favoarea lui Dreyfus, dispuse în jurul unui cuptor de sticlărie, cu o invocație a poetului antic Hesiod, încheiată cu cuvintele „ca toți să învețe să practice justiția”.
Necunoscut istoricilor români, după cunoștințele mele, este că Gallé a avut alături în lupta sa o bună parte a aristocrației românești instalate la Paris, în frunte cu Prințul Alexandru Bibescu și celebra sa soție, prințesa pianistă Elena Bibescu, mare ausținătoare a tînărului George Enescu (și despre care prof. dr. C.D. Zeletin a scris o memorabilă monografie).
Mai multe scrisori ale lui Emile Gallé către soția sa Henriette descriu ambianța în acei ani de luptă dreyfusardă, una, din 1899, evocând un dineu la prințesa Bibescu la care au participat:
„12 persoane, nu mai mult, între care Prințesa de Caraman-Chimay [i.d. nepoata Elenei Bibescu; V.E.], contesa de Noailles, compozitori, sculptori, pictori, muzicieni. [...] Dar, amuzantă a fost banda de Dreyfusarzi. Noi am făcut cerc aparte, Mad. de Caraman, les Noailles, Bruneau etc. ...
Scunda contesă de Noailles este sora Dnei Brancovan. Este nostimă, de o vivacitate ca a păsării muscă. Această afacere Dreyfus a făcut-o să se separe de jumătate dintre prietenii ei. Această persoană mignonă este sublimă în energia, în entuziasmul ei. Cred că îi cunoști soțul, calm, rece, dar exaltat în interiorul lui.”
Și Emile Gallé își încheia scrisoarea spunînd: „Lucrurile vor merge mai bine când afacerea Dreyfus va fi reglată.”
Facebook Forum