Linkuri accesibilitate

În primă instanță. Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, 8 și 15 ani de închisoare pentru viol


Imagine generică
Imagine generică

Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huşi, au fost condamnaţi de Curtea de Apel Galaţi la opt, respectiv 15 ani de închisoare.

Decizia nu este definitivă.

Jurnaliştii din proiectul „Să fie lumină” au anunţat condamnarea celor doi, informaţii despre dosar nefiind disponibile pe portalul instanţelor, scrie News.ro.

„Să fie lumină” a relatat pe larg despre abuzurile sexuale sistematice petrecute la Huşi sub conducerea episcopului Cornel Onilă, precum şi despre complicitatea tăcută a oamenilor şi forurilor BOR.

Cornel Onilă a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală asupra elevilor de la seminar.

Fostul arhimandrit Sebastian Jitaru a primit o pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Victimele ar urma să primească despăgubiri de 50.000 de euro fiecare.

Episcopul (retras) Cornel Onilă şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru au fost trimişi în judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise împotriva unor elevi de seminar.

Rechizitoriul întocmit în cauză dispunea şi chemarea în instanţă, ca părţi responsabile, a instituţiilor BOR care au găzduit şi tolerat abuzurile, conform jurnaliştilor din proiectul „Să fie lumină”, care afirmau că este pentru prima oară în istoria Bisericii Ortodoxe Române când un arhiereu este trimis în judecată pentru viol.

O altă premieră este aceea că o eparhie BOR, Episcopia Huşilor, era chemată să răspundă în instanţă pentru agresiunile sexuale comise de ierarhul care o conducea şi de un călugăr cu cel mai înalt rang, protejat al episcopului.

Onilă a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Iaşi, care-l acuză de viol şi agresiune sexuală asupra unui băiat care-i era elev la Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur”, din Huşi.

Alături de Onilă a fost judecat şi fostul călugăr arhimandrit Sebastian Jitaru, acuzat că l-a violat la rândul său pe acelaşi elev abuzat de Onilă.

Monahul Jitaru ar mai fi violat alţi doi seminarişti, pe unul de cel puţin nouă ori într-un an, iar pe celălalt timp de aproape doi ani, uneori şi de două ori pe săptămână, relata site-ul „Să fie lumină”.

Cele trei victime ale abuzurilor sexuale comise în tandem de episcopul şi arhimandritul BOR le-au cerut agresorilor daune însumând 500.000 de euro.

Jitaru nu are proprietăţi, iar Onilă şi-a retras sume mari din conturi după ce sechestrul asupra conturilor sale a fost ridicat.

Pentru a se asigura că daunele solicitate în procesul penal vor fi acoperite, procurorii au introdus în dosar, la cererea victimelor, conform procedurii, Episcopia Huşilor şi Seminarul Teologic „Ioan Gură de Aur” din Huşi, în calitate de părţi responsabile civilmente.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG