Linkuri accesibilitate

EURO 2020, care urma să se desfășoare și la București, a fost amânat din cauza coronavirusului


România urma să găzduiască patru meciuri la Campionatul European
România urma să găzduiască patru meciuri la Campionatul European

UEFA a decis să amână cu un an organizarea Campionatului European de Fotbal din cauza extinderii pandemiei de coronavirus pe continentul european.

Bucureștiul era una din cele 12 gazde ale competiției sportive, pe Arena Națională fiind programate patru din meciurile de la EURO 2020.

UEFA a precizat că se va păstra perioada de desfășurare a competiției (12 iunie - 12 iulie), dar anul viitor - 2021.

Propunerea de amânare a fost prezentată celor 55 de federaţii membre, Asociaţiei Cluburilor Europene, European Leagues şi FIFPro, care au fost de acord cu ea.

EURO 2020, ediţie aniversară care urma să celebreze 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

Decizia luată de UEFA se înscrie în seria de măsuri luate din cauza pandemiei de coronavirus. Au fost amânate toate campionatele de fotbal din Europa, plus cele mai importante competiții intercluburi.

XS
SM
MD
LG