Președinția germană a UE începe astăzi și va dura până la sfârșitul anului, iar Die Welt anticipează toate provocările cu care se va confrunta Angela Merkel.
În numărul său pe săptămâna aceasta, foarte britanicul săptămânal The Economist scrie că: Germania este condamnată să conducă Europa. The Economist rezumă astfel paradoxul german în UE: „De obicei, puterea germană la Bruxelles este echivalentul politic al materiei întunecate: e invizibilă, greu de măsurat, dar se află peste tot. Acum, însă, germanii sunt stele și staruri, strălucind atât de tare că nu-i poți ignora. Dar nu a existat nici o uneltire teutonică pentru a prelua puterea. Ursula Von der Leyen își datorează poziția [în fruntea Comisiei Europene] lui Emmanuel Macron, președintele Franței, mai degrabă decât patronajului Berlinului. (Macron a împins-o pe von der Leyen pentru că nu suporta ideea că Manfred Weber, tot un german, ar putea să înhațe slujba.) Nu e vina lui Merkel că niciun președinte francez n-a câștigat un al doilea mandat de când a venit ea la putere, sau că cei mai mulți premieri ai Italiei n-au reușit să termine măcar un singur mandat. Hazardul calendarului i-a dat Germaniei președinția rotativă. De voie, de nevoie, mâini germane țin acum manetele puterii chiar în momentul în care UE se reface pentru a înfrunta criza covid-19.”
Cu Angela Merkel la comenzi (Mutti, cum i se spune cu afecțiune, prin antifrază, dat fiind că nu are copii), cu Ursula von der Leyen în fruntea Comisiei Europene și Annegret Kramp-Karrenbauer ca ministru german al apărării (anterior șefă peste Bundeswehr fusese von der Leyen), câteva femei conduc acum Germania și Europa.
Tocmai legat de ministerul german al apărării, Süddeutsche Zeitung revelează existența în Bundeswehr a unor trupe de elită (Kommando Spezialkräfte KSK) din care cel puțin 20 de membri sunt afiliați unei grupări de extrema dreaptă. Ministra Kramp-Karrenbauer a promis o anchetă temeinică.
Realismul nemagic: UE expulzată din Venezuela
În întreaga lume hispanofonă, știrea zilei este anunțul expulzării misiunii diplomatice a Uniunii Europene din Venezuela. Nicolás Maduro a luat această măsură ca represalii în urma sancționării de către UE a unir diplomați venezuelieni.
Maduro a dat luni 72 de ore diplomaților europeni pentru a părăsi țara, altfel zis ei trebuie să plece astăzi. În Spania, El Diario scrie despre reacția opoziției din Venezuela, condusă de Juan Guaidó, cel pe care UE (dar și SUA) îl recunoaște ca fiind liderul de facto interimar al țării, care a condamnat decizia lui Maduro. Ambasadorul UE în Caracas este o diplomată portugheză, Isabel Brilhante Pedrosa, iar la Lisabona Diário de Noticias notează că aceasta se afla în post la Caracas încă din 2008.
Represiune în Hong Kong
Presa britanică se ocupă îndeaproape de evoluțiile din fosta colonie Hong Kong, unde China, căutând să reprime cu totul mișcare de protest pro-democratică, a impus măsuri securitare care echivalează cu o permanentă stare de asediu. The Guardian scrie despre poziția comună a UE, care numește măsurile luate de China „regretabile” (deplorable) și estimează că este vorba de un autentic test diplomatic pentru UE, pentru care China e unul din principalii parteneri comerciali.
Dar este un test la fel de mare și pentru diplomația britanică și șeful ei Dominic Raab. Deocamdată, China a angajat o firmă de PR din Londra care, contra sumei de cinci milioane de lire, va încerca să îmbunătățească imaginea Pekinului în străinătate, cel puțin în lumea anglo-saxonă.
The Times estimează însă că nimic nu este încă jucat definitiv și că populația din Hong Kong încă păstrează capacitatea de a reacționa și învinge.
Combo belgian
În Belgia, Le Soir își pune întrebarea dacă colonizarea din Congo, încheiată prin independența acestei țări în urmă cu exact 60 de ani, poate fi considerată un genocid sau o crimă împotriva umanității. Asta vine după publicarea, ieri, a scrisoarea adresată de regele Philippe președintelui din Congo (RDC), Félix Tshisekedi, cu ocazia aniversării a 60 de ani de independență a fostei colonii belgiene.
Philippe este primul suveran belgian care își exprimă public «regretele profunde» pentru deceniile în care uriașul teritoriu african a fost supus exploatării de către colonii belgieni, după ce înainte fusese posesiunea personală a regelui Belgiei Léopold al II-lea.
Șefa diplomației congoleze, Marie Ntumba Nezeza, a spus că gestul Belgiei «a pus bazele unei schimbări profunde».
Michel Onfray: „mătura Panzer a suveranismului”
Era evident că Charlie Hebdo, ajuns în chioșcuri astăzi, nu putea să nu se ocupe de noua revistă a dreptei suveraniste: Front Populaire, revista permanent arțăgosului filozof Michel Onfray („omul care arată direcția vântului”, chicotește Charlie), al cărei prim număr a apărut zilele trecute.
Revista, o masivă publicație trimestrială de 160 de pagini, fără publicitate și care se autofinanțează prin comenzi și abonamente, e ceea ce se numește un mook (cuvânt-valiză format din magazineși book), revistă al cărei prim număr a ajuns deja zilele acestea în chioșcuri..
Front Populaire („mătura Panzer a suveranismului”, cum o numea Charlie înainte de apariție) a lui Onfray își propune să reunească suveraniștii din ambele extreme, atât dreapta cât și stânga. Cotidianul catolic francez La Croix scrie că este de altfel ambiția formulată deschis de Onfray de a reuni populismul de dreapta și cel de stânga împotriva „mașinăriei birocratice de la Bruxelles”.
În analiza pe care o face primului număr, Charlie Hebdo constată că tonul articolelor este anti-liberal, anti-european, anti-islam (deși Onfray a putut face pe alocuri jocul fundamentalismului musulman), anti-imigrație și răzbunător, dar că nu este câtuși de puțin vorba de un manifest neofascist, așa cum se anticipase.
Charlie Hebdo acordă însă revistei „sărutul morții” scriind că este în realitate foarte „corectă politic”.
Rock around the racist clock
În Rusia, cotidianul din opoziție Moskovski Komsomoleț (MK) anunță că unul dintre cei mai celebri artiști rock, Serghei Șnurov, liderul grupului de ska punk Leningrad, a devenit producător general al RTVI, televiziunea internațională de limbă rusă. Șnurov a intrat încă din februarie în partidul de dreapta Партия Роста, al omului de afaceri Mihail Prohorov, care nu este reprezentat în Duma, în parlamentul federal. MK precizează că prin cooptarea lui Șnurov se caută lărgirea audienței RTVI în SUA, unde trăiește principalul acționar, Mihail Israelian, dar și în țări ca Georgia și Armenia.
În sfârșit, rămânând în domeniul rockului, dar și al actualelor dezbateri despre rasism, The Telegraph, la Londra, oferă o fascinantă scurtă istorie a rockului modern și contemporan, arătând în ce măsură această dimensiune culturală fundamentală a occidentului a fost clădită pe rasism inerent și formulat dezinvolt și natural.
Tineri interpreți de rock sunt obliterați astăzi pentru cel mai mic pas greșit, scrie The Telegraph, când generațiile vârstnice de rockeri se scăldau în cel mai pur rasism. Articolul, lung și savuros, reia nu doar bine-cunoscuta filiație a rockului, ieșit din mult-disprețuita, pe atunci, muzică a negrilor din SUA, așa cum a putut fi interpretată de albi precum Elvis Presley, ceea ce i-a deschis accesul la radiouri și televiziuni, sau rolul major, primordial, pe care l-a jucat rockul britanic, care a importat și prelucrat această muzică peste ocean, în Europa, ci trece în revistă și rasismul pur al versurilor multor mari hituri ale rockului clasic.
Nu e vorba doar de versuri evidente, violente, precum de pildă cele din Brown Sugar, de Rolling Stones, dar până și faimosul hit Get Back, de Beatles, a pornit de la ideea că pakistanezii iau slujbele britanicilor, de unde și refrenul „Get back”, deghizat ulterior în altceva.
Ca o paranteză, jazzul însuși a trebuit să traverseze un proces similar, trecând mai întâi printr-un refuz total, chiar și astăzi fiind puțin cunoscut, de pildă, dezgustul violent al unui intelectual rafinat ca Aldous Huxley pentru jazz.
Facebook Forum