Linkuri accesibilitate

Video | Evaluare Națională 2021, Limba şi literatura română: „Am făcut tot!”


131.177 de elevi de clasa a VIII-a au susținut, marți, proba de Limba şi literatura română a Evaluării Naționale 2021.
131.177 de elevi de clasa a VIII-a au susținut, marți, proba de Limba şi literatura română a Evaluării Naționale 2021.

La prima oră a dimineții, în fața Școlii nr. 188 din Capitală, câțiva părinți nerăbdători așteptau să vadă ce au primit copiii lor la proba de română de la Evaluarea Națională 2021. Este prima dată când elevii de clasa a VIII-a au primit subiecte după model PISA. La ora 11:00, niciun elev nu ieșise încă din examen.

UPDATE ora 15.00 Ministerul Educației a publicat subiecte și baremele pentru subiectele de la limba și literatura română de la Evaluarea Națională:

Descarcă de aici Barem Română - Evaluare Națională 2021

Descarcă de aici Subiecte Română - Evaluare Națională 2021

Le-a zis profesoara de română că dacă ies mai devreme de ora 11:00 vine cu nuiaua”, glumește una dintre mamele care așteaptă la poarta școlii. Fiica ei, Cristina, este în clasa a VIII-a A și a lucrat toate testele de pregătire pe care Ministerul Educației le-a publicat săptămânal. Cristina a rezolvat testele și împreună cu mama, dar și la meditații.

Evaluarea Națională 2021 | Ce spun elevii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:29 0:00

Primul care iese din examen este Mario. „Am făcut tot! Am scris la toate subiecte. Cred că iau un 8 cel puțin. A fost mai ușor ca la simulare”, îi spune băiatul mamei care îl așteaptă la poartă.

Și pentru Alexandra Chișu, a doua elevă care a ieșit din examen, subiectele au fost simple. „Mie mi s-a părut ușor, parcă a fost mai ușor ca la simulare. Am primit două texte – unul de pe internet și altul dintr-o carte. Cred că o să iau în jur de 9”, spune Alexandra, care nu a făcut meditații.

Între timp, vin și profesoarele de limba română ale copiilor, care discută cu ei rezolvarea subiectelor ce circulă deja pe internet.

La diftongi ce ați făcut? Ați pus punctul C la răspuns?”, îl întreabă una dintre profesoare pe unul dintre elevii care tocmai a ieșit din examen.

Profesoarele de limba română au verificat împreună cu elevii subiecte primite la Evaluarea Națională 2021
Profesoarele de limba română au verificat împreună cu elevii subiecte primite la Evaluarea Națională 2021

Am pus bine la cazurile derivate!”, strigă un alt elev după ce verifică subiectele cu profesoara.

Printre ultimii candidați a fost Cristina. „Eu am lucrat acest model de subiecte tot anul, așa că m-am obișnuit cu el”, spune eleva. „Aș vrea să dau mai departe la Mate Info, dar nu-mi fac planuri până nu văd rezultatele. „O să fie intensiv engleză” completează mama fetei.

Profesoară de limba română: Probabil cerința 6 de la subiectul I B a creat unele probleme

Profesoara de limba română Monica Halaszi, de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița a comentat pentru Europa Liberă subiectele pe care le-au primit elevii la proba de română. Profesoara spune că printre cerințele primite de elevi au fost și unele mai dificile, care necesitau atenție.

Subiectul a fost bine calibrat și a respectat programa, sarcinile de lucru având niveluri de dificultate și de complexitate diverse. Acestea au vizat identificarea unor informații explicite din text, realizarea de inferențe, compararea textelor sub raportul conținutului, susținerea unui punct de vedere, redactarea unei compuneri sau au solicitat rezolvarea unor cerințe privind probleme de limbă. Lectură atentă a textelor și a sarcinilor de lucru era esențială”, a spus Monica Halaszi.

Profesoarele de limba română au verificat împreună cu elevii rezolvarea subiectelor
Profesoarele de limba română au verificat împreună cu elevii rezolvarea subiectelor

Profesoara de limba română susține că „au existat itemi mai accesibili și alții care presupun un oarecare efort cognitiv”.

Este firesc având în vedere că vorbim de o evaluare națională, nu de un examen sau de un concurs și că miza este măsurarea nivelului de competențe. Probabil cerința 6 de la subiectul I B a creat oarecare probleme, fără să fi fost dificilă, aceasta fiindcă tendința elevilor este de a folosi cuvântul acesta cu valoare de adjectiv pronominal - cartea aceasta - și nu de pronume - cartea acestora, într-o construcție în care ar trebui să aibă funcția sintactică de atribut. Subiectul al II-lea a evaluat competențele de redactare ale elevilor, iar cerința a fost previzibilă și facilă, având în vedere că li s-a solicitat redactarea unei compuneri imaginative în care trebuiau combinate trei tipare textuale: narativul, descriptivul și dialogatul”, a completat Monica Halaszi.

Părinții elevilor care au susținut Evaluarea Națională au stat ore bune în fața școlilor
Părinții elevilor care au susținut Evaluarea Națională au stat ore bune în fața școlilor

Evaluarea Națională 2021 continuă joi, 24 iunie, cu proba de matematică.

Calendar Evaluare Națională 2021

  • 22 iunie 2021 – proba de Limba şi literatura română
  • 24 iunie 2021 – proba la Matematică
  • 25 iunie 2021 – proba de Limba şi literatura maternă
  • 29 iunie 2021 (până la ora 14,00) – afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG