Linkuri accesibilitate

EXCLUSIV. PSD a cumpărat „pachete turistice” de aproape 200.000 de euro, liderii USR și-au plătit diurnă dublă


Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a cumpărat din bani publici pachete turistice și mâncare pentru angajații săi.
Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a cumpărat din bani publici pachete turistice și mâncare pentru angajații săi.

Partidele au cheltuit ilegal sau fără să poată justifica o parte din banii publici pe care îi primesc subvenție de la stat. Unele au folosit banii din subvenția de la stat pe cheltuieli care nu sunt acoperite de legea finanțării partidelor. PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, a dat banii pe turism și mese calde pentru angajații săi, liderii USR și-au acordat plafonul maxim de diurnă pentru deplasările externe, iar liberalii și-au achitat datoriile istorice din campaniile electorale, fără însă a justifica integral cu documente plățile.

Banii publici au fost folosiți de partide fără respectarea în integralitate a prevederilor legale, se arată în Raportul Curții de Conturi și Autorității Electorale Permanente, obținut de Europa Liberă. Partidele erau obligate ca, pe lângă facturi, să depună și documentele aferente fiecărei plăți, pentru ca auditorii să poate verifica dacă sumele au fost cheltuite conform legii.

Europa Liberă a prezentat cum PSD a fost campionul neregulilor în 2018, multe contracte neavând în spate documentele necesare pentru ca AEP și Curtea de Conturi să nu aibă obiecții asupra modului în care au fost plătite anumite sume. Raportul de audit a fost încheiat la finalul anului 2019.

Misterioasele pachete turistice ale PSD

  • PSD a cumpărat „pachete turistice” în 2018, pentru care partidul a plătit, din banii publici primiți ca subvenție de la stat, 878.249 de lei. La cursul mediu din anul respectiv, era vorba de circa 190.000 de euro.

În Raportul Curții de Conturi și AEP se precizează că „PSD nu a transmis, în toate cazurile, documente din care să rezulte informații suficiente pentru a analiza corelativ sumele datorate rezultate din documentele emise de prestator și cele achitate de beneficiar”.

Practic, PSD a prezentat doar facturi de plată, fără să precizeze cine s-a deplasat, unde, pentru câte zile și în ce scop pentru a se vedea dacă au fost cheltuite legal sumele din subvenția primită de social-democrați de la buget.

PSD era condus în 2018 de Liviu Dragnea, cel care îndeplinea la acea dată și funcția de președinte al Camerei Deputaților. Astfel că multe deplasări externe ale acestuia apar ca fiind plătite de instituția pe care o conducea, nu de partid. Dragnea s-a deplasat de mai multe ori în Israel, dar s-a dus și în Elveția, în calitate de președinte al Camerei Deputaților. În acea vizită a fost însoțit și de iubita sa, Irina Tănase, care a distribuit pe Instagram poze din Elveția, în timp ce vizita o fabrică de ceasuri.

Liviu Dragnea și prietena sa, Irina
Liviu Dragnea și prietena sa, Irina

PSD nu a explicat vreodată dacă a plătit vreo sumă de bani pentru această deplasare externă din perioada 29 – 31 mai.

Camera Deputaților informa în 2018 că a plătit 22.000 de lei pentru cinci vizite externe ale lui Liviu Dragnea. Suma este departe de cea cheltuită de PSD în 2018 pentru pachete turistice. Deplasările externe în Israel ale Vioricăi Dăncilă și Liviu Dragnea apar ca fiind suportate financiar de Guvern și Camera Deputaților, dar nu se știe dacă partidul a alocat sume de bani pentru alte persoane care au fost alături de cei doi în aceste vizite.

Masă caldă pentru PSD

  • O altă sumă cheltuită incorect de PSD a fost legată de acordarea unei mese zilnice pentru angajații săi din bani publici.

„Referitor la cheltuielile de protocol, s-a constatat că partidele politice nu s-au încadrat la reglementările legale. În acest domeniu, menționăm contractul de servicii de catering încheiat de PSD pentru „deservirea angajaților/personalului sau pentru diverse evenimente ce urmează a fi desfășurate”, respectiv „masa de prânz... pentru un număr de 60-80 de persoane timp de cinci zile pe săptămână”, contract cu valabilitate un an, respectiv 04.01.2018 – 31.12.2108, cu posibilitate de prelungire cu acordul părților prin contract adițional. În baza acestui contract, PSD a efectuat plăți în sumă totală de 593.611 de lei”, se arată în Raportul Curții de Conturi, obținut de Europa Liberă.

În documentul de audit se precizează că anumite cheltuieli făcute de social-democrați au fost încadrate greșit. O centrală telefonică pentru care PSD a plătit 43.317 lei a apare ca fiind înregistrată la materiale pentru întreținerea și funcționarea sediilor, un calculator IMac de 15.175 de lei e trecut la cheltuieli cu telecomunicațiile, iar un Laptop Asus – stație grafică în valoare de 21.590 de lei a fost evidențiat pe destinația cheltuieli pentru birotică.

USR și-a dat diurne maxime din bani publici

Raportul Curții de Conturi și AEP mai arată că partidele politice și-au decontat contravaloarea biletelor de avion și a serviciilor de cazare, dar USR a acordat și indemnizații de deplasare.

Astfel, liderii USR care au plecat în afara granițelor au beneficiat de o diurnă zilnică, care a fost stabilită înmulțind diurna stabilită prin lege pentru o deplasare externe cu un coeficient de 2,5. Acesta este plafonul maxim prevăzut de lege pentru acordarea diurnelor în deplasările în afara țării.

Cu toate acestea, legea finanțării partidelor nu acoperă o astfel de cheltuială, din subvenția acordată de la stat.

PNL a plătit cele mai multe datorii istorice, probleme la înregistrarea documentelor

Peste 8,2 milioane de lei (1,75 milioane euro) au plătit partidele parlamentare ca penalități pentru datoriile istorice. Cele mai mari sume au plecat din vistieria PNL – 8,02 milioane de lei, penalitățile fiind pentru datoriile înregistrate în perioada 2009 – 2015.

Curtea de Conturi și AEP a constatat că liberalii nu au prezentat documente justificative pentru toate plățile efectuate.

„PNL nu a anexat documente din care să rezulte calcul/valoarea penalităților reprezentând diferența dintre debitul rămas neachitat în urma tranzacție din 29.03.2016, în sumă de 4.061.629 lei și valoare achitată de 5.000.000 lei aferentă actului adițional din 18.05.2018, respectiv pentru diferența în sumă de 938.370 lei. Pentru suma de 45.000 lei, achitată în mod eronat de două ori în cadrul tranzacțiilor încheiate nu au fost prezentate până la finalizarea acțiunii de audit documente din care să rezulte recuperarea și reîntregirea în mod corespunzător a subvenției de la bugetul de stat”, se arată în Raportul obținut de Europa Liberă.

Un alt semn de întrebare se ridică asupra unei datorii a PNL în valoare de 428.400 de lei, pentru ca nu s-au prezentat până la finalizarea acțiunii de audit „facturi aferente debitului principal în vederea identificării obligației de plată inițiale”.

Curtea de Conturi a emis o serie de recomandări pe care Autoritatea Electorală Permanentă le-a transmis partidelor partidelor parlamentare. În funcție de îndeplinirea acestora până la 31.01.2020 se va stabili ce sumă urmează să fie suportată de fiecare partid din veniturile proprii în urma neregulilor descoperite în finanțe.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG