Linkuri accesibilitate

Exploziile de la Crevedia | Al patrulea pacient cu arsuri grave a murit la Spitalul Floreasca


Numărul morților în urma exploziilor de la Crevedia a ajuns la 4.
Numărul morților în urma exploziilor de la Crevedia a ajuns la 4.

Al patrulea pacient cu arsuri grave în urma exploziilor de la Crevedia a decedat la Spitalul Floreasca din București, anunță Ministerul Sănătății. Pacientul se afla în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% din suprafața corpului.

Până acum 35 de pacienți răniți în urma exploziilor de la Crevedia au fost externați, arată cel mai recent raport al Ministerului Sănătății.

În total 12 pacienți au fost transportați la spitale din străinătate.

Duminică, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Raed Arafat a anunţat că în urma exploziilor de la Crevedia 50 de persoane au fost duse cu elicopterul sau cu ambulanţele la spitale, ulterior alte opt persoane civili şi pompieri, prezentându-se la camerele de gardă ale spitalelor.

Un pacient rănit în urma exploziilor de la Crevedia care se află internat la Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni" şi alţi 5 care au fost transferaţi în străinătate sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.

Dintre cei 14 pacienţi internaţi aflaţi în stare medie sau uşoară, 6 sunt la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 2 - la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni", 5 - la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, unul la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Conform sursei citate, au fost externaţi 27 de pacienţi, iar patru au decedat. 12 răniţi în exploziile de la Crevedia au fost transferaţi în străinătate.

Dintre aceştia, un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, el fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă, arată MS.

Cel de-al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă.

Unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor. Starea sa este una critică. Cel de-al doilea pacient transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, este intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă.

Cei doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală.

Alţi doi pacienţi transferaţi la Graz, în Austria, respiră spontan, prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, sunt stabili hemodinamic.

Pacientul transferat la Viena, în Austria, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore.

Cei doi pacienţi transferaţi la Lubeck - Germania sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.

Pacientul transferat la Bergen - Norvegia respiră spontan, este stabil hemodinamic, iar starea sa de sănătate s-a ameliorat.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG