Linkuri accesibilitate

SUA speră că acordul de pace va fi agreat. Bombardamentele continuă în Gaza


Luptele în Fâșia Gaza între trupele israeliene și Hamas continuă, în ciuda apelurilor internaționale pentru încheierea unui acord de pace.
Luptele în Fâșia Gaza între trupele israeliene și Hamas continuă, în ciuda apelurilor internaționale pentru încheierea unui acord de pace.

Dacă Hamas va accepta acordul de pace prezentat de președintele Joe Biden, Israelul va face la rându-i acest pas, spune purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate al SUA, John Kirby. Bombardamentele israeliene au continuat, în timp ce la Cairo au avut loc discuții pentru redeschiderea graniței Raffah.

„Aceasta a fost o propunere israeliană. Avem toate așteptările că, dacă Hamas este de acord cu propunerea, așa cum le-a fost transmisă, o propunere israeliană, Israelul va spune da", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby pentru ABC News, citat de agenția France Presse (AFP).

Planul a fost transmis Hamas joi seară, a spus oficialul american la postul de tv american, adăugând că „așteptăm un răspuns oficial din partea Hamas.”

Gruparea militantă a transmis până acum că privește „pozitiv” planul care prevede trei etape.

Potrivit anunțului făcut vineri de președintele american Joe Biden, planul de pace ar urma să înceapă cu o fază de șase săptămâni care ar trebui să ducă la retragerea forțelor israeliene din toate zonele populate din Fâșia Gaza și să includă un schimb inițial de prizonieri.

Apoi va urma o etapă a negocierilor pentru încetarea pe termen lung a focului, care nu va fi redeschis pe perioada discuțiilor, potrivit președintelui american, care a spus că este timpul ca „acest război să înceteze.”

Sâmbătă, premierul israelian Beniamin Netanyahu a insistat că Israelul va continua războiul până când va distruge Hamas.

El a insistat, potrivit AFP, că, potrivit „schemei exacte propuse de Israel”, tranziția de la o etapă la alta a fost „condițională” și concepută pentru a permite Israelului să-și mențină obiectivele de război.

Agențiile de presă relatează că veteranul policii israeliene este pus sub presiune, în condițiile în care se sprijină pe o majoritate care îi asigură guvernarea destul de fragilă, iar unele din formațiunile cu tentă extremistă care o alcătuiesc amenință că ar putea părăsi Coaliția dacă premierul va încheia un acord de pace.

Pe de altă parte, liderul opoziției israeliene a transmis că îi va acorda susținerea politică a formațiunii sale dacă Netanyahu va urma planul de încetarea a focului. Rude ale persoanelor ținute încă ostatice de Hamas au făcut de asemenea un apel pentru încetarea ostilităților, în speranța că cei dragi vor reveni cât mai curând în Israel.

Simultan, protestatari care militează pentru eliberarea imediată a ostaticilor s-au adunat din nou sâmbătă la Tel-Aviv, cerându-i premierului să accepte un acord de pace.

John Kirby spune că Hamas a salutat propunerea prezentată de Joe Biden și speră că tratativele vor avansa.

„Așadar, ceea ce sperăm că se va întâmpla este că vor fi de acord să înceapă prima etapă cât mai curând posibil, iar faza întâi ar permite unor ostatici, bătrâni, bolnavi, femei ostatice să iasă pe o perioadă de șase săptămâni”, a spus el.

Oficialul american a mai adăugat, conform sursei citate: „fără lupte, mai multă asistență umanitară și, în timp ce toate acestea se întâmplă, cele două părți s-ar așeza și ar încerca să negocieze cum ar putea arăta faza a doua și când ar putea începe.”

Numărul persoanelor ucise în Gaza a ajuns până în prezent la 36.439, majoritatea civili, potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, controlată administrativ de Hamas.

Gruparea militantă a provocat declanșarea războiului după atacul fără precedent din 7 octombrie 2023, în urma căruia au murit 1.189 de persoane, conform bilanțului realizat de AFP pe baza datelor armatei israeliene.

În urma atacului militanții Hamas au luat 252 de ostatici, dintre care 121 sunt încă în Gaza. Între aceștia s-ar afla și 37 de persoane care ar fi decedat, conform armatei.

Noi bombardamente, Negocieri pentru redeschiderea graniței Raffah

Armata israeliană a continuat să bombardeze Fâșia Gaza și să înfrunte gruparea Hamas, în cursul nopții și al zilei de duminică, potrivit armatei israeliene, care a transmis că ar fi lovit „30 de ținte teroriste” în ziua precedentă.

Orașul de graniță Raffah, din sudul Fâșiei Gaza, a devenit ținta majorității luptelor în ultima perioadă după ce forțele israeliene au trimis tancuri și soldați, chiar dacă foarte mulți civili erau refugiați acolo.

Agenția ONU pentru Refugiații Palestinieni a transmis că toate cele 36 de adăposturi umanitare sunt goale și că aproximativ un milion de palestinieni ar fi părăsit orașul. Circa 1,7 milioane de palestinieni ar fi refugiați în prezent în orașul Khan Yunis, tot din sud și în zone centrale.

Granița cu Egiptul de la Raffah, principalul punct de intrare al ajutoarelor umanitare, a fost închisă după preluarea acesteia de către trupele israeliene, accentuând și mai mult criza umanitară cu care se confruntă sute de mii de palestinieni din Fâșia Gaza, mulți dintre ei femei și copii.

Duminică la Cairo au avut loc discuții pentru redeschiderea graniței, între oficiali americani, israelieni și egipteni, însă rezultatul acestora nu a fost făcut încă public.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG