Linkuri accesibilitate

Femeile din AUR, despre declarațiile misogine ale liderilor: „Nu văd nicio problemă. Pe Creangă l-ați citit integral?”


Familia, Patria, Credința, Libertatea - aceștia sunt cei patru piloni ai programului partidului AUR. După alegeri, ies la lumină declarații dure, din registrul extremist, ale unor lideri AUR.

Copreședintele Claudiu Târziu susținea pe blogul său că vaccinarea anti-HPV a tinerelor trebuie oprită, pentru că fetele ar fi cobai. Deși, potrivit statisticilor oficiale, în România mor anual în jur de 2 mii de femei de cancer de col uterin, țara europeană cu cea mai mare mortalitate la acest capitol.

Iar Sorin Lavric, proaspăt expulzat din Uniunea Scriitorilor, scria că femeile care își dau unghiile cu ojă sau care se uită în oglindă când probează haine îi provoacă dezgust.

Europa Liberă le-a întrebat pe două lidere AUR din teritoriu, Letiția Aman (președintă la Caraș-Severin, profesoară de liceu) și Smaranda Lup (președintă la Cluj, psiholog) cum citesc astfel de declarații și cum se împacă patria și credința cu feminismul și dreptul femeilor de a fi libere să se dea cu ojă.

Letiția Aman: AUR a apărut ca urmare a nemulțumirii poporului român față de conducătorii din ultimii 30 de ani. Deci în 30 de ani nu s-a reușit practic o democrație autentică. Credem în libertatea omului, liber exprimată. Nu trebuie să i se impună nimic cetățeanului. (...) Această libertate trebuie păstrată cu orice preț. Orice om trebuie să hotărască singur soarta lui, nu să i se impună.

Smaranda Lup: Succesul AUR este George Simion, autenticitatea, sinceritatea, carisma lui. Și vectorul de propagare, Facebook. Presa ne-a ignorat în general, la comandă. Munca, în al doilea rând. Fiecare am străbătut până la cel mai îndepărtat sat din fiecare județ pentru a face cunoscut mesajul nostru. Valorile și un statut al partidului foarte bine conturate.

Europa Liberă: Sunteți pro sau contra dreptului la întreruperea de sarcină, dreptului la avort?

Letiția Aman: Dacă am spune că suntem împotriva dreptului la avort, am încălca pilonul nostru Libertatea. Am spus că în concepția AUR libertatea individului este foarte importantă. Individul trebuie să decidă singur ce face cu viața lui. Dar bineînțeles noi considerăm viață încă din timpul concepției omului. Dar nu vom trece peste libertatea omului care decide să păstreze o sarcină sau nu. Familia respectivă va decide singură dacă va aduce sau nu un copil pe lume. Creștinește, știți foarte bine, omul este om din momentul conceperii.

Smaranda Lup: Sunt pro viață încă de la concepție. Consider că femeile trebuie informate înainte de a lua o decizie "fatală" poate.. Ajutate psihologic, social, financiar. Decizia finală rămâne la femeie.

Europa Liberă: Copreședintele AUR, Claudiu Târziu, scria la un moment dat pe blogul său că trebuie stopată campania de vaccinare anti-HPV, pentru că tinerele ar fi folosite drept cobai și pentru că nu s-ar cunoaște efectele adverse ale vaccinului, lucru altfel contrazis de cercetările medicale. Dvs. ce credeți despre vaccinarea anti-HPV?

Letiția Aman: La fel, noi nu considerăm libertate acolo unde există impunere. Nu există libertate atât timp cât suntem obligați, sechestrați sau șantajați. Așa că nu putem spune că e libertate, în momentul în care tu nu poți să decizi singur soarta.

Smaranda Lup: Nu există studii concludente cu privire la acest vaccin. Nu agreez experimentele pe oameni. Nu sunt medic, dar rețin că și bărbații sunt purtători de HPV. Nefiind specialist, mă rezum aici.

Vaccinarea anti HPV în România

În perioada 2008-2010, vaccinul anti HPV, care fusese lansat pe piață în 2006, s-a dorit a fi introdus în programul național de vaccinare din România.

Eșecul a fost răsunător din cauza lipsei unei campanii coerente de comunicare pe această temă. Guvernul de la acea vreme a achiziționat peste 300.000 de doze de vaccin anti HPV.

Doar 2,5% din aceste doze au fost folosite, iar restul au fost distruse. AICI puteți citi un articol excelent despre experiența recentă a unei tinere femei din România, care dorea să se vaccineze împotriva HPV.

Prin comparație, începând cu 2006, Australia a introdus acest vaccin în schema sa națională. În 2016, la 10 ani de la debutul campaniei, incidența cancerului de col uterin din Australia scăzuse la jumătate.

Europa Liberă: Un alt lider important al AUR, domnul Lavric, spune că sunt trei împrejurări în care “priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”. Cum comentați declarațiile colegului dvs., în primul rând ca femeie?

Letiția Aman: Nu pot să accept lucrurile astea. În final, femeia este liberă să-și vopsească unghiile sau nu. A vopsi unghiile sau părul zic eu că ține mai mult de igienă personală. Ca femeie nu pot să-i dau dreptate. Dar orice individ are dreptul să gândească și să-și contureze oarecum principiile, după forma lui. Și dvs, poate că folosiți un anumit săpun. Sau un anumit gel de duș.

Smaranda Lup: Poate fi un extras dintr-un roman, o ficțiune. Nu văd nicio problemă. Pe Creangă l-ați citit integral?

Europa Liberă: Dvs. vorbiți de patrie, valori morale, principii. Cum îi vedeți pe tinerii progresiști? Generația tânără, care are inclusiv componenta de feminism?

Letiția Aman: Eu lucrez și în învățământ și sincer vă spun că i-am cunoscut pe tinerii noștri. Predau la liceu și am văzut în acești tineri valori ale patriei noastre. Sunt foarte deciși să schimbe tot ce este murdar, tot ce a fost compromis, în ceva curat. Nu sunt de acord cu cei care spun că tinerii sunt indolenți și nepregătiți. Am promovat la mine în județ președinți de organizații locale de la 20 de ani în sus. La Oravița am președinte de 20 de ani, la Caransebeș de 25 de ani, la Oțelul Roșu de 21 de ani.

Smaranda Lup: Nu agreez ideile segregaționiste, nici măcar pe criterii de sex. Femeile trebuie sa iubească bărbații, nu să se constituie în mișcări separate față de ei. Bărbatul e un partener, un prieten, în niciun caz un motiv de segregare sau constituire de mișcare feministă. Femeia poate fi suficient de emancipată lângă un bărbat, nu separat de el.

Europa Liberă: Dar dacă tinerii nu vor să fie ștanțați cu naționalism și cu valorile AUR?

Letiția Aman: Eu nu am dat peste tinerii despre care vorbiți. Elanul lor patriotic a crescut, când au aflat rezultatele noastre. Vor dreptate, să fie concursuri curate, să ocupe pe drept locurile în instituțiile publice. Tinerii au fost învățați să fie marginalizați.

Smaranda Lup: Tinerii trebuie să gândească înainte. Să nu luam din Occident toate tendințele, fie rele, fie bune. Familie, patriotism, educație, cinste, corectitudine, muncă, dreptate, deschidere spre lume, dar în spirit critic-analist.

Europa Liberă: Cum vedeți dezbaterea referitoare la drepturile minorităților sexuale și la parteneriatul civil?

Letiția Aman: Vă dați seama că având pilonul Credința și cunoscând morala creștină...și avându-l copreședinte pe domnul Simion, unul dintre militanții pentru familia creștină, poziția noastră este lesne de înțeles. Nu putem trece în afara Bibliei, părerea mea. În afara Sfintelor Scripturi și Sfinților Părinți.

Smaranda Lup: E urgent să vă spun asta? Noi suntem pentru familia clasică, nu respingem minoritățile sexuale. Dar dorim să nu fie promovate, mai ales în școli. Nu este nevoie de o propagandă agresivă, acerbă fără rost.

Europa Liberă: Tocmai pentru că sunt foarte mulți tineri care aleg libertatea de a nu-și duce viața după Biblie și Sfintele Scripturi, în Parlament AUR va depune proiecte care să le garanteze libertatea individuală, pilonul partidului sau AUR va promova proiecte legislative restrictive? De exemplu în ceea ce privește parteneriatul civil.

Letiția Aman: Întrebarea asta probabil că va trebui să mai aștepte un răspuns. Practic aceasta este o provocare pe care mi-o dați. Nu știm în viitor în ce situație vom fi puși. Mai mult, cei care vor lua decizia vor fi domnii copreședinți. Dar oricum, libertatea individului rămâne o piesă importantă pentru noi.

Smaranda Lup: Suntem oamenii construcției, ai înțelegerii, nu ai ciocnirilor. Toate se rezolvă prin educație, chiar și răzvrătirile. "Cum ți-i crești, așa îi ai!" Cu da sau nu nu vreau să răspund la întrebarea referitoare la parteneriatul civil. Probabil „Nu”, vom vota împotrivă, dar nu este un răspuns final. Trebuie o analiză.

Europa Liberă: Dacă ajungeți în Parlament, care e primul proiect pe care l-ați propune?

Letiția Aman: Primul proiect este foarte greu să-l prioritizez. Pentru că sunt atât de multe de maximă urgență, că nici nu mai știi cu care să începi. Cu sănătatea, cu economia, cu protejarea femeilor și a familiilor! Pentru că familiile românești se confruntă cu niște probleme fantastice acum, din punct de vedere financiar.

Smaranda Lup: Promovarea economiei rurale, sătești.

Europa Liberă: Care este principalul drept de care ar trebui să beneficieze femeile în România și nu beneficiază?

Letiția Aman: Nu știu dacă ar trebui să privim chiar așa, într-o parte, dacă vrem noi sau nu ceva. Femeile românce sunt în primul rând femei harnice, culte. Femei gospodine, de ce să nu recunoaștem? Femeile românce încă știu să facă o tocăniță, un compot, o zacuscă la borcan. Deci nu cred că femeia este această militantă, care numai „vrea”. Femeia româncă a înțeles misiunea sa foarte clară în cadrul familiei și a societății. Deci nu cred eu că trebuie să cerem în mod deosebit ceva.

Smaranda Lup: Aveți ceva cu femeile. Mi-ați pus multe întrebări despre ele. Pentru femei, în principal, consiliere. Multe boli provin din dezechilibre psihice. Eu sunt psiholog. Constat că femeile în pragul pensiei au o rată de suicid mai mare ca a bărbaților. Aș pune accent pe consilierea psihologică.

Europa Liberă: Femeia născută în România „știe” să încaseze și un pumn, de multe ori.

Letiția Aman: Acolo este dureros. Deci sunt legi, de ce să nu foarte bune, dar care nu se aplică. Asta este o problemă de Justiție. Plecăm deja într-o altă discuție. Vă mulțumesc.

Smaranda Lup: Primul om pe care îl are în jur o femeie agresată este medicul de familie. Când o vede albastră, e și depresivă. Automat o femeie agresată intră în probleme psihice. Să o trimită pe bune la un psiholog, care să o trateze. Sau la consiliere de cuplu și oamenii se împacă. Acele femei care vor să se despartă să fie ca în străinătate: femeile singure să aibă ajutor și casă de la stat.

Senatorul Lavric și controversele create

Uniunea Scriitorilor din România l-a exclus din rândurile sale pe Sorin Lavric, secretarul AUR, după ce presa a făcut publice fragmente insultătoare ale sale la adresa femeilor și romilor. Despre ultimii a susținut că sunt o „plagă socială” iar despre femei că „o mie de femei erudite” nu fac cât una care are „privilegiul nurilor”.

Fragmentele de text cu replici misogine sau insultătoare erau vechi, dar surpriza provocată de AUR în alegeri a readus atenția asupra lui Sorin Lavric. El a devenit senator AUR de Neamț.

El a scris în cartea „Decoct de femeie" (apărută la Editura Ideea Europeană) că "niciun bărbat nu caută în femeie deşteptăciunea, profunzimea sau luciditatea". Despre romi spune că sunt o "plagă socială".

În opinia lui Lavric, rostul femeii este de a deveni muză, după ce nu mai are atribute pentru a fi amantă, iar gândirea este apanajul exclusiv al bărbaților, pentru că este „cuvenită intelectului masculin”.

„Nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”, spune AUR-istul Lavric.

„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”, este de părere Sorin Lavric.

El face și un inventar al posturilor în care femeia „culminează în dezgust”.

„Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”, spune absolventul de Medicină și Farmacie Sorin Lavric, devenit de curând senator AUR.

CNCD a fost sesizat de USR pentru afirmațiile sale discriminatorii la adresa femeilor și romilor.

Uniunea Scriitorilor se dezice de afirmaţiile lui Sorin Lavric şi anunţă că acesta „în mod firesc" nu va mai face parte din organizaţie.

Conducerea Uniunii Scriitorilor din România „a luat act cu stupoare de declaraţiile politice radicale pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfăşoară viaţa politică din ţara noastră. Respectivele opinii şi atitudini reprezintă punctele de vedere personale ale lui Sorin Lavric şi nu angajează în niciun fel Uniunea Scriitorilor din România”, se arată într-un comunicat al Uniunii Scriitorilor.

Menţionăm că, în urma implicării sale politice, relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista „România literară”, în mod firesc şi necesar, iau sfârşit. Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituţie democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în ţara noastră, ale căror drepturi le apără şi le promovează. Uniunea nu face politică partizană”, potrivit comunicatului Uniunii Scriitorilor.

Imediat, mai mulți scriitori au luat poziție publică și au condamnat faptul că Sorin Lavric a fost parte a Uniunii Scriitorilor și a colaborat la „România Literată" atâția ani fără ca derapajele sale să fie penalizate.

Mi-ati luat-o inainte. Prima mea reactie a fost "Ce mai cauta asta la Romania Literara? - pe hirtie ca si in praesentia..."( Normal ar fi sa ne intrebam si ce va fi cautat pina acum?) Dar cred ca ati uitat ceva, domnule profesor : dinsul este si coordonatorul programelor/unor programe interne ale Uniunii Scriitorilor. Acolo are ce cauta????? categoric nu! Ar trebui sa protestam. Si de asemenea sa ne intrebam daca conducerea Uniunii n-a stiut ce hram poarta dinsul.(Fiindca e de mult la A.U.R. si cinta de mult asemenea refrene, dar abia acum, cu alegerile, a ajuns informatia in spatiul public.) Nu credeti ?", a scris, pe Facebook, Monica Spiridon.

Nu pentru că va fi senator și deci foarte ocupat - știm bine cât de harnici sunt parlamentarii noștri -, nu din acest motiv domnul Sorin Lavric va trebui să părăsească “România literară”, ca să nu spun că nu mai are ce căuta acolo. Motivul este altul. Oricât de șubrede ar fi partidele noastre, a le dizloca, adică a le face să dispară, așa cum își propune domnul Sorin Lavric, tot îi va da de furcă. Așa că noi, cititorii revistei, vrem-nu vrem, ca să nu spun că nici nu e de conceput altă soluție, ne vom lipsi de prezența sa în paginile revistei", a venit și reacția lui Livius Ciocârlie.

O reacție de condamnare a venit și de la Mihaela Miroiu care a subliniat că excluderea lui Lavric nu s-a făcut, precum ar trebui, ca urmare a pozițiilor sale misogine ci doar pentru că a devenit parlamentar.

Misoginii cei mai roși de complexele unei bărbații precare și penibile si-au gasit, în mod deschis, întruchiparea parlamentara in senatorul de AUR, Sorin Lavric. Tot în el și în cei asemenea si-au gasit întruparea rasistii, sovinii și xenofobii. (Spre onoarea ei, Uniunea Scriitorilor l-a dat afara, dar nu pentru misoginism).", a scris Mihaela Miroiu pe Facebook.

Conform news.ro, Lavric este născut în Turnu-Severin, la 27 noiembrie 1967, a urmat Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila” (1987-1993) şi Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti (1991-1996). Are un doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (2005) și a publicat mai multe cărți: „Cartea de Crăciun” (Humanitas, 1997); „Ontologia lui Noica. O exegeză” (Humanitas, 2005); „Noica şi Mişcarea Legionară” (Humanitas, 2007), Traduceri (împreună cu Bogdan Mincă): Martin Heidegger, „Parmenide” (Humanitas, 2001); „Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei” (Humanitas, 2006).

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG