Linkuri accesibilitate

Finanțarea spitalelor private, o alternativă la jaful din spitalele publice. Interviu cu șeful Asociației Pacienților



Proiectul Ordonanței de urgență care permite accesul nelimitat al spitalelor private la decontări din banii publici ai programelor naționale de sănătate a generat polemici aprinse în societate și în mediul politic. Părerile sunt pro și contra, iar acuzele curg de o parte și de alta. Europa Liberă a încercat să afle care este opinia pacienților, cei care ar trebui să fie beneficiarii preconizatei schimbări.

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, susține că Ordonanța guvernului privind accesul spitalelor private la programele naționale de sănătate va fi în interesul pacienților pentru că situația din spitalele publice este dezastruoasă atât din punct de vedere al calității actului medical, cât și al numărului mare de pacienți, căruia nu-i fac față. Va fi introdusă competiția între public și privat, iar pacienții nu au decât de profitat din asta, spune el.

Cu toate acestea, există riscul major ca pacienții să nu poată suporta costurile la un spital privat, deși, teoretic, programele naționale sunt gratuite, din cauza Ordonanței 24/2019 privind coplata din timpul guvernării Dăncilă. Acesta trebuie abrogată urgent, susține Vasile Barbu în interviul acordat Europei Libere.

Europa Liberă: Ordonanța privind programele naționale a reaprins disputa legată de spitalele publice și cele private. Este vorba de o privatizare mascată și în ce măsură vor fi afectate spitalele publice de această schimbare?

Vasile Barbu: ”Nu este vorba de o privatizare a programelor naționale de asigurări de sănătate ci de o extindere a accesului furnizorilor privați la programe, care au și în prezent acces. Este foarte adevărat, spitalele private nu vor mai fi o completare la ceea ce nu reușesc să facă spitalele publice. Adică, nu va mai fi în funcție de numărul de cazuri, de lista de așteptare, iar dacă spitalele publice nu fac față restul pacienților sunt preluați de spitalele private. Acest lucru s-a eliminat și eu cred că e bine. În prezent marea majoritatea a cazurilor de oncologie, de exemplu, din programele naționale sunt efectuate tot de privați. Deci, nu va mai exista o discriminare între privați și publici”.

Europa Liberă: Cum vor intra aceste spitale private în programele naționale pe noile prevederi ale Ordonanței?

Vasile Barbu: ”Spitalele care vor să se înscrie vor fi evaluate mai întâi în funcție de numărul de paturi, de aparatura necesară, de numărul de specialiști, de standardele de calitate, va fi un dosar întreg, vor fi multe criterii în funcție de care se va stabili accesul la programele naționale, apoi vor încheia contracte pentru furnizarea de servicii. Toate aceste lucruri se vor face în limita unor plafoane în funcție de capacitate. Nu cred că va fi o problemă pentru că se va crea o concurență între spitalele publice și private, cele publice vor fi obligate să se alinieze la standardele unor furnizori privați și invers”.

Europa Liberă: Totuși, faptul că spitalele private vor avea acces nelimitat, nu ca până acum, la fondurile destinate programelor naționale de sănătate nu va fi o problemă?

Vasile Barbu: ”Nu-i adevărat. Sigur va fi plafonat. Alocarea banilor se va face în funcție de acele criterii de care vă spuneam, în primul rând numărul de paturi. Dacă Sanador, de exemplu, are 10 paturi pe oncologie si vrea să intre pe programul național, suma care i se va da va fi în funcție și de acest criteriu. Dacă cei de la Institutul Oncologic București (IOB) au 300 de paturi, li se va da în funcție de numărul acesta de paturi, plus, desigur, alte criterii. Numărul de paturi este reglementat prin lege. Este adevărat, că spitalele private ar putea să depășească IOB pe alte criterii, pe radioterapie, pe accesul la alte tratamente inovative. Rămâne să se pună în dezbatere un ordin al ministrului și al președintelui Casei Naționale de Asigurări prin care se vor stabili aceste criterii și care este valoarea fiecărui criteriu”.

Europa Liberă: Există temerea în spațiul public că prin acest sistem spitalele publice vor rămâne fără bani.

Vasile Barbu: ”Nu cred că există riscul ca spitalele private să ia banii iar cele publice să rămână fără bani, asta e o chestie populistă care vine din zona PSD, dar și din rândul unor manageri de spitale care în loc să se ocupe de calitatea serviciilor sau de dotarea spitalelor iau banii degeaba. Este un jaf uriaș în spitalele publice în ce privește fraudarea fondurilor din programele naționale și, în general, a banilor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Casa nu face față la validarea dosarelor, Casa este furată și prin acel indice mediul de complexitate a cazurilor și prin faptul că sunt internați pacienți în mod abuziv, ca să justifice paturi și să justifice de multe ori domnii profesori universitari, ”umefiștii”, că au nevoie de 25 de paturi în loc de 10, paturi în care își internează clientela și pilele. Ăsta e adevărul în spitalele publice și nu spun o noutate, că simte tot românul pe pielea lui. La IOB, Secția medicală 1, de exemplu, mergeți acum acolo să vedeți ce grozăvie e, în ce condiții sunt cazați pacienții și în ce condiții lucrează medicii. E mizerie. La fel la Elias. Iar la Municipal știți câți pacienți mor cu zile din cauza proastei îngrijiri. Dacă aceste spitale vor ajunge la fel de curate ca unul privat, atunci pacientul se va duce la ele”.

Europa Liberă: Va fi această schimbare un lucru bun sau nu pentru pacienți?

Vasile Barbu: ”Să nu uităm un lucru, pacienții asigurați au dreptul la aceste programe care sunt gratuite, cum au și acum. Dacă se tratează prin programele naționale la un spital privat beneficiază de gratuitate, nu plătesc nici chimioterapie, radioterapie sau alte analize de monitorizare. Cu excepția unor servicii care nu sunt cuprinse în program, dar care sunt servicii de suport. Cu siguranță vă spun, ca un om care de 12 ani parcurg toate spitalele și am acces la date statistice, informații, la execuția bugetară, că pentru pacient va fi un lucru bun. S-a oferit posibilitatea să existe alternativă pe programe naționale, mai mult, să avem acces la programe naționale de calitate. Să nu uităm, multe dintre intervențiile medicale din programele naționale nu pot fi făcute de spitalele publice. Și vă dau exemplu: neurochirurgia, care în spitalele publice este un dezastru. Ca pacient, nu mă puteam duce, de exemplu, la Monza, unde este doctorul Stoica pe programe naționale, pentru că e Bagdasar Arsenie, care are un singur medic pe neurochirurgia epilepsiei, care este pe program național. A fost monopolizată de coordonatorul de program de la Bagdasar Arsenie. Noi avem acum peste 260 de pacienți care poartă în cap niște dispozitive medicale cărora li s-au terminat bateriile și care au funcționat prost de la început. E un program care nu a fost controlat niciodată. Astea sunt anomaliile din programele naționale pe public”.

Europa Liberă: Ați fost consultați înainte ca această Ordonanță să fie pusă în dezbatere publică sau s-a întâmplat ca la ordonanța privind coplata?

Vasile Barbu: ”Noul ministru nu ne-a consultat pe această problemă, cum nu ne-a consultat nici doamna Pintea când a dat acea Ordonanță 24/2019 privind coplata, care este o bombă socială. Iar această nouă Ordonanță ar fi foarte bună dacă nu ar exista OUG privind coplata, care spune că spitalele și laboratoarele private de analize pot să ceară oricâți bani vor pacientului, nu mai au o limită. Până atunci puteau încasa de la pacient doar suma decontată de Casă nu aveau voie să mai ia bani în plus. Doamna Dăncilă cu doamna Pintea, în cârdășie cu unele spitale private, au pus de o afacere serioasă încât toți furnizorii privati pot percepe de la pacient taxe suplimentare. Dacă poți controla raportul dintre public și privat prin numărul de paturi, acest lucru nu se mai întâmplă pe laboratoarele de analiză, pentru că 94,6% dintre furnizorii de analize medicale, fie imagistice, fie de laborator, sunt privați. Deci, ca pacient, unde să te mai duci pentru analize? Aici este marea problemă. A trecut un an de zile de la acea Ordonanță și toată lumea tace, inclusiv presa”.

Europa Liberă: Nu există riscul unor costuri suplimentare, de cazare, pentru diverse alte servicii, în așa fel încât aceste programe naționale derulate prin spitalele private să devină de fapt inaccesibile marelui public? Să se ajungă ca accesul pacienților să fie limitat la programele naționale exact de costurile ridicate de la spitalele private?

Vasile Barbu: Nu, în primul rând, acele costuri suplimentare nu sunt cuprinse în programele naționale. Toate serviciile sunt gratuite, că d-aia sunt programe naționale. Nu este ca la pachetele de servicii decontate parțial de Casă. Dincoace, indiferent că e vorba de hepatita C, de HIV, care pot fi tratate și în ambulatoriu, nu numai în spital, pe programe naționale, tratamentul este gratuit în totalitate. Iar premierul Orban a spus că nu va exista coplata la programele naționale. În plus, va exista un control. Deocamdată, statul nu este capabil să asigure servicii medicale de calitate, să garanteze siguranța pacientului, nici din punct de vedere financiar, nici logistic. Lucrurile trebuie privite obiectiv, nu populist și după diversele interese ale sistemului public, care, e la pământ, s-o recunoaștem.

Europa Liberă: Care sunt riscurile acestei Ordonanțe?

Vasile Barbu: ”Sunt două mari riscuri, unul e OUG 24 care spune că privatul poate să ne taxeze și care nu face diferența între pachetele de servicii și programele naționale, iar al doilea ca pacientul să fie târât prin programul național la cabinetul privat sau spitalul privat. În aceste privințe trebuie să se ia o decizie”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG