Linkuri accesibilitate

Florin Cîțu: Statul ar putea investi în unele firme private


Romania- Florin Cîțu- ministry of Finance

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a arătat că una din măsurile luate în considerare pentru a gestiona criza economică generată de pandemia de coronavirus este ca statul să investească direct în unele companii private.

Mă uit la măsuri care sunt folosite în ţări ca Elveţia, cele care au trecut de criza din 2008. Ce probleme au companiile în perioada de criză? Multe dintre ele nu mai sunt bancabile. Indicatorii se înrăutăţesc şi nicio bancă nu mai vrea să îţi dea împrumut, Cum ajutăm aceste companii? Poţi să le ajuţi cu împrumut, cu garanţii, cu subvenţii sau sa mergi ca partener o perioada în sensul de a cumpăra, de a investi, de a da cu împrumut, care se poate converti în acţiuni în viitor. Este o măsură pe care am văzut-o în SUA, Anglia, care ajuta companiile să treacă peste această perioadă. Statul aduce lângă companie bonitatea statului, garanţia statului, dar nu numai printr-un instrument ci faptul că intră în acţionariat. Este o măsură care poate fi folosită şi o măsura la care mă gândesc. În SUA, când statul dă împrumuturi unor start-up-uri merge pe acest principiu, partener, şi dacă iese profitabil amândoi câştigăm, dacă nu, pierdem amândoi", a declarat, duminică seara, ministrul Finanţelor, la Digi 24.

Oficialul arată că lucrează alături de instituții internaționale pentru obținerea unor plafoane cât mai mari.

Nu este ceva la care lucrez eu singur ci cu instituţii internaţionale care au făcut asta chiar şi în România. În prezent, eu negociez plafoane cât mari la garanţii cu toate aceste instituţii. Nu ar trebui să fie o limită deocamdată, ar trebui să fie un plafon cât mai mare şi pe urmă vedem cum se duc aceşti bani, în funcţie de proiecte. Vor fi mult mai sofisticate produsele pentru acele companiile mari care au şi departamente sofisticate, iar pentru IMM-uri va fi IMM Invest", a explicat Cîţu.

După ce va înceta măsura şomajului tehnic, ministrul arată că se lucrează la un program similar cu IMM Invest, dar pentru companiile mari.

Similar cu acest IMM Invest am făcut un produs pe care acum îl revizuiesc la Eximbank, tot cu subvenţionare de dobânzi, tot cu garanţii ale creditului de la stat, dar pentru companii mari, care au nevoie de capital de lucru şi au nevoie să investească", a subliniat ministrul Finanțelor.

Cîțu a menţionat că după ce va trece criza din sănătate, banii se vor duce numai către acele sectoare profitabile din economie.

Pentru revenirea economică este nevoie să injectezi bani în sistem, iar după ce va trece criza din sănătate banii se vor duce către acele sectoare profitabile din economie. Acum nu am avut niciun criteriu. Am dat bani pentru a susţine toată economia, pentru a susţine pe toată lumea. După această perioadă trebuie să revenim la principii liberale, pentru că o criză economică are şi partea ei bună, cei care s-au folosit de sistem, nu au fost buni platnici, au încercat sa fenteze, evazioniştii, de obicei crizele curăţă sistemul economic de aceste companii", a adăugat ministrul.

În opinia sa, economiile nu vor mai arăta la fel după această criză, nu numai în România ci peste tot în lume, însă România are şansa să iasă printre primele din această criză.

Nu cred că vor arăta la fel economiile după această criză. Cred că nu numai în România ci peste tot în lume vom vedea altfel de economii. Vom vedea economii care vor investi mai mult în tehnologie, vom vedea economii care vor folosi mai mult tehnologia. Vrem, nu vrem, această criză a fost ca un şoc care ne îndreaptă într-o altă direcţie. Este o direcţie pe care mulţi o anticipam, mulţi o doream, tehnologizarea vroiam să vină mai repede. A venit prin această criza de sănătate, oarecum indirect, dar cred ca aceasta este economia viitorului. Foarte mulţi care au pariat pe economia viitorului vor ieşi în faţă. România are o şansa foarte mare pentru că are nevoie de investiţii foarte mult. Pe de o parte, sectorul privat a investit în tehnologie, are tehnologia, sectorul public vine din urmă, facem această legătura şi cred că România are şansa să iasă printre primele din această criză", a adăugat ministrul Finanţelor Publice.

XS
SM
MD
LG