De prevederile ordonanței de urgență care prevede suspendarea, pentru nouă luni, a plății ratelor la bănci nu pot beneficia decât cei afectați, în veniturile obținute, „direct sau indirect” de criza provocată de virusul SARS-CoV-2, a anunțat joi seară ministrul Finanțelor Florin Cîțu, după adoptarea OUG în ședința de guvern.
Plata ratelor se poate suspenda la cererea debitorului, persoană fizică sau juridică, timp de cel mult nouă luni, fără a depăși, însă, data de 31 decembrie 2020, iar cererea poate fi transmisă electronic sau telefonic, fără a fi nevoie de semnarea unor acte adiționale și poate fi făcută doar cât durează starea de urgență, prevede ordonanța de urgență adoptată joi de guvern.
„De la data intrarii în vigoare a OUG se poate suspenda plata ratelor la cererea debitorului cu până la 9 luni, dar nu mai mult de 31.12.2020. Deci ordonanţa spune cu până la nouă luni, dar nu mai mult de 31 decembrie. Debitorul poate opta să suspende obligaţia de plată a ratelor scadente, aferente imprumutului pe o perioadă cuprinsă între una şi nouă luni. Am făcut acest lucru pentru că s-ar putea să fie persoane care doresc doar să suspende pe perioade de o lună, dăuă sau trei luni”, a spus Florin Cîțu.
Cât privește plata dobânzilor aferente ratelor pentru care se cere suspendarea, aceasta va fi eșalonată pe toată durata creditului.
„Articolul 4 a stipulat: dobânda datorată de debitori, corespunzătoare sumelor scadente a căror plată este suspendată se capitalizează la soldul creditului existent. Deci, se vor adăuga creditului, dar se eșalonează pe toată durata creditului. Efortul nu va fi foarte mare imediat pentru a plăti această sumă. Excepție la creditele ipotecare pentru care se plătește eșalonat până la maxim cinci ani”, a mai spus ministrul Finanțelor.