Linkuri accesibilitate

Focar de coronavirus la Institutul Oncologic din Cluj


Coronavirus - imagine generică
Coronavirus - imagine generică

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a confirmat, luni, că 20 de persoane, dintre care și trei cadre medicale, au fost infectate cu coronavirus la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.

„La Institutul Oncologic s-au testat în total 947 persoane până în prezent. S-au descoperit 20 de pozitivi asimptomatici, dintre care 3 cadre medicale (2 asistente medicale şi psihologul). Trebuie menţionat că toate kiturile de testare utilizate pentru aceste teste au fost achiziţionate din sponsorizări. Este în curs o anchetă epidemiologică sub coordonarea Direcţiei de Sănătate Publică", a declarat Mircea Abrudean, potrivit Digi24.

Anterior, directorul medical al Institutului Oncologic, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat, pentru Agerpres, că testarea personalului medical şi a pacienţilor va continua.

Am respectat toate regulile impuse de lege, de la începutul epidemiei. Am făcut riguros triajul impus, pe definiţia de caz. Am testat pacienţii care se încadrau în definiţia de caz şi personalul care se încadra în definiţia de caz. În urmă cu trei zile, evaluând la nivelul Comitetului director al IOCN evoluţia epidemiei şi creşterea numărului de cazuri şi ţinând cont de faptul că pacienţii noştri au particularităţile legate de imunitate, de prezenţa bolii neoplazice, am hotărât în Comitetul director testarea personalului şi a pacienţilor prin PCR, prin metoda cea mai sensibilă. Au fost şi cazuri pozitive şi este vorba în totalitate de cazuri asimptomatice, cu declaraţii prin care îşi asumau că nu au avut contacte. Deci triajul a funcţionat foarte bine. Au fost şi situaţiile de personal, dar care au fost asimptomatice în totalitate. Asta este în acord şi cu analiza prin PCR care a arătat doze mici spre medii de încărcătură virală, deci cazuri asimptomatice", spunea, vineri, directorul medical al institutului.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a confirmat că a dispus o anchetă la Institutul Oncologic din Cluj, unde s-au îmbolnăvit cu coronavirus 17 pacienți și 3 cadre medicale.

„Am sesizat atât Inspecția de Stat cât și Corpul de Control. Am cerut o anchetă, fiindcă acolo sunt mai multe lucruri de verificat”, a transmis Nelu Tătaru pentru actualdecluj.ro.

Până în acest moment, ancheta Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj fiind în derulare, nu se știe cine a fost pacientul zero de la Institut, fiind cazuri venite din toată țara, unii dintre ei numai la tratament, fără a fi internați. Autoritățile așteaptă răspunsul DSP, dar deja se consideră că este transmitere comunitara.

XS
SM
MD
LG