Linkuri accesibilitate

Focar la spitalul din Ploiești, 30 de cadre medicale și pacienți infectați, 4 secții închise


Patru secții ale spitalului județean din Ploiești au fost închise după ce peste 30 de cadre medicale şi pacienţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Primul caz a fost depistat în urmă cu 10 zile, la un medic de la Interne pentru ca testările ulterioare să permită identificarea altor cazuri: 3 medici, 7 asistente, 3 infirmiere și 3 pacienți, motiv pentru ca secția să fie închisă iar pacienții neinfectați au fost externați, cei infectați fiind preluați de spitalele Covid.

Ulterior a fost închisă și secția de boli de nutriție, care se afla pe același tronson cu cea carantinată, fără să poată fi izolată. și care nu putea fi izolată, și cea de ortopedie, unde au fost testați pozitiv un medic, 5 asistente, o infirmieră și un brancardier, ceea ce a dus și la închiderea ambulatoriului secției, transmite Digi 24 care o citează pe medicul Violeta Tănase, purtător de cuvânt al spitalului.

După ce la secția de Chirurgie 1 au fost testați pozitiv 5 pacienți s-a suspendat și activitatea acestei secții pentru dezinfecție.

Ancheta epidemiologică continuă și în rândul membrilor familiilor personalului medical, care va fi testat integral.

XS
SM
MD
LG