Linkuri accesibilitate

Miliardul de rezervă | Topul județelor după alocarea pe cap de locuitor. Harghita și Covasna pe primele 2 locuri


PSD și USR l-au acuzat pe premier că a împărțit banii din Fondul de rezervă pentru a plăti voturile obținute la Congresul PNL din 25 septembrie. Imagine de la Congresul liberalilor cu Florin Cîțu.

Modul în care Guvernul a împărțit un miliard de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziția premierului a declanșat o revoltă printre primarii PSD și USR. O analiză realizată de Asociația Comunelor arată cât a primit fiecare județ în funcție de numărul de locuitori.

Primarii și președinții de Consilii Județene de la PSD au protestat față de împărțirea arbitrară a banilor din Fondul de rezervă. Ei au prezentat situația fiecărui municipiu care nu a primit vreun leu de la Guvern, dar și a comunelor PSD care au primit fonduri insuficiente. Mesajul central a fost că premierul Cîțu și-a plătit votul de la Congres prin modul în care a alocat banii în teritoriu. A fost depusă o plângere penală împotriva premierului, dar a fost atacată în instanță Hotărârea prin care s-a realizat împărțirea banilor.

Un discurs critic a venit și din partea reprezentaților USR, care au remarcat modul chirurgical în care a operat Guvernul. Municipii importante conduse de primarii Uniunii, precum Timișoara, Alba, Brașov sau Bacău, nu s-au regăsit pe lista realizată la Guvern. Zero lei a fost alocare pentru acestea. Nici primăriile mai mici conduse de USR nu au avut mai mare succes. Din 47 de primării conduse de membri USR, doar cinci au primit sume de bani.

Asociația Comunelor din România a realizat un top al sumelor trimise în fiecare județ, indiferent de culoarea politică a aleșilor. Topul are la bază populația din fiecare județ și cât s-a alocat.

Se remarcă că primele două județe ca alocare pe cap de locuitor sunt conduse de reprezentanții UDMR, aceeași culoare politică cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Harghita și Covasna au primit sume importante dacă ne raportăm la populația celor două județe.

Ministrul Dezvoltării a apărat modul în care s-au împărțit banii și a reamintit că și alte guverne au procedat la fel.

„Nu se poate acuza Guvernul că a dat cu o anumită intenţie. Orice resursă financiară pentru o comunitate locală înseamnă, ori acoperirea cheltuielilor de funcţionare, ori cheltuieli pentru cofinanţare de proiecte europene sau naţionale, ori, pur şi simplu, cheltuieli urgente”, a declarat Cseke Atilla pentru Digi24.

Ce nu spune ministrul este cum a reușit Palatul Victoria să ocolească primăriile USR și PSD de la alocarea resurselor financiare.

Președinta Senatului, Anca Dragu (USR), a inițiat un proiect legislativ prin care se elimină posibilitatea folosirii discreționare a Fondului de rezervă.

„Sumele distribuite către administrația locală din Fondul de rezervă au crescut constant, însumând miliarde de lei risipiți fără a fi folosiți pentru urgențe naționale, fără să știm unde s-au dus acești bani. Banii publici trebuie să fie distribuiți în funcție de criterii clare și transparente, în mod responsabil. Un premier nu poate folosi banul public pentru a-și cumpăra susținere politică”, a fost poziția Ancăi Dragu.

Alocarea decisă la Palatul Victoria a nemulțumit și asociațiile primarilor din țară. Nemulțumirea Asociației Comunelor urmează să fie transmisă și la Congresul Puterilor locale și Regionale, la Strasbourg. Asociațiile Comunelor, Orașelor și Municipiilor se vor întâlni pentru a lua poziție față de banii trimiși de la centru în teritoriu. Asociația Comunelor intenționează să ceară o nouă monitorizare pentru România din cauza alocării resurselor în mod discreționar, după criteriul politic, pentru sărăcirea satului românesc și salarizarea discriminatorie a personalului de la nivelul comunelor.

Topul alocărilor pe județe în funcție de numărul de locuitori

Nr.
crt.

Județ

Populație
la 1 ianuarie 2021,
conform INSSE

Suma alocată

Alocare
pe cap de locuitor

[mii lei]

[lei]

1

Covasna

224.735

31.981

142,31

2

Harghita

328.733

38.238

116,32

3

Satu Mare

384.119

40.974

106,67

4

Sălaj

242.105

25.756

106,38

5

Giurgiu

266.120

26.394

99,18

6

Alba

370.821

36.723

99,03

7

Constanța

760.169

71.437

93,98

8

Teleorman

359.865

27.959

77,69

9

Mureș

587.224

42.508

72,39

10

Vâlcea

391.894

27.621

70,48

11

Caraș -Severin

311.758

21.534

69,07

12

Mehedinți

274.276

18.076

65,90

13

Bihor

614.001

38.870

63,31

14

Gorj

351.707

21.758

61,86

15

Tulcea

231.433

14.151

61,15

16

Suceava

763.452

46.293

60,64

17

Călărași

303.288

16.841

55,53

18

Arad

467.718

24.840

53,11

19

Sibiu

468.831

23.626

50,39

20

Neamț

561.352

27.864

49,64

21

Hunedoara

447.761

21.493

48,00

22

Cluj

739.293

33.213

44,93

23

Prahova

779.437

34.736

44,57

24

Maramureș

517.608

22.452

43,38

25

Botoșani

454.026

19.629

43,23

26

Ilfov

465.806

18.384

39,47

27

Timiș

759.819

29.226

38,46

28

Olt

425.595

15.803

37,13

29

Vaslui

504.378

18.647

36,97

30

Ialomița

282.320

10.216

36,19

31

Vrancea

379.779

13.188

34,73

32

Dolj

681.584

22.766

33,40

33

Buzău

455.733

14.466

31,74

34

Bistrița-Năsăud

326.580

9.797

30,00

35

Bacău

732.530

20.405

27,86

36

Galați

627.403

16.601

26,46

37

Argeș

626.489

15.372

24,54

38

lași

971.989

20.478

21,07

39

Brașov

638.702

12.638

19,79

40

Dâmbovița

514.582

10.147

19,72

41

Brăila

336.027

6.365

18,94

T O T A L

19.931.042

1.009.466

50,65

Cum au fost evitate municipiile conduse de USR, PSD și oamenii lui Orban

  • Județul Alba: municipiul Alba Iulia (USR) - 0 lei, municipiul Blaj (PNL) - 2.000.000 de lei
  • Județul Arad: municipiul Arad (PNL) - 0 lei
  • Județul Argeș: municipiul Pitești (PNL - tabăra Orban) - 0 lei
  • Județul Bacău: municipiul Bacău (USR) - 0 lei
  • Județul Bihor: municipiul Oradea (PNL - apropiat Bolojan) - 0 lei
  • Județul Bistrița Năsăud: municipiul Bistrița Năsăud (PNL - tabăra Orban) - 800.000 de lei
  • Județul Botoșani: municipiul Botoșani (PSD) - 0 lei
  • Județul Brașov: municipiul Brașov (USR) - 0 lei
  • Județul Brăila: municipiul Brăila (PSD) - 0 lei
  • Județul Buzău: municipiul Buzău (PSD) - 0 lei
  • Județul Caraș Severin: municipiul Reșita (PNL) - 1.600.000 de lei
  • Județul Călărași: municipiul Călărași (PSD) - 0 lei
  • Județul Cluj: municipiul Cluj Napoca (PNL)- 0 lei
  • Județul Constanța: municipiul Constanța (PNL) - 10.000.000 de lei, municipiul Medgidia (PNL) - 23.000.000 de lei
  • Județul Covasna: municipiul Sfântu Gheorghe (UDMR) - 8.000.000 de lei
  • Județul Dâmbovița: municipiul Târgoviște (PSD) - 0 lei
  • Județul Dolj: municipiul Craiova (PSD) - 0 lei
  • Județul Galați: municipiul Galați (PSD) - 0 lei
  • Județul Giurgiu: municipiul Giurgiu (PNL) - 5.000.000 de lei
  • Județul Gorj: municipiul Târgu Jiu (PNL) - 5.000.000 de lei
  • Județul Harghita: municipiul Miercurea Ciuc (UDMR) - 5.064.000 de lei
  • Județul Hunedoara: municipiul Deva (PNL - tabăra Cîțu) - 1.500.000 de lei
  • Județul Ialomița: municipiul Slobozia (PNL) - 0 lei
  • Județul Iași: municipiul Iași (PNL) - 0 lei
  • Județul Ilfov: orașele Buftea și Măgurele : fiecare 1.000.000 de lei (PNL)
  • Județ Maramureș: Municipiul Baia Mare - 0 lei
  • Județul Mehedinți: municipiul Drobeta Turnu-Severin (PSD) - 0 lei
  • Județul Mureș: municipiul Târgu Mureș (susținut de UDMR) - 1.720.000 de lei
  • Județul Neamț: municipiul Piatra Neamț (PNL) - 5.000.000 de lei
  • Județul Olt: municipiul Slatina (PSD) - 0 lei
  • Județul Prahova: municipiul Ploiești (PNL) - 5.000.000 de lei
  • Județul Satu Mare: municipiul Satu Mare (UDMR) - 5.000.000 de lei
  • Județul Sălaj - municipiul Zalău (PSD) - 0 lei
  • Județul Sibiu - municipiul Sibiu - 0 lei
  • Județul Suceava - municipiul Suceava ( PNL) - 15.000.000 de lei
  • Județul Teleorman - municipiul Alexandria (PSD) - 0 lei
  • Județul Timiș - municipiul Timișoara (USR) - 0 lei
  • Județul Tulcea - municipiul Tulcea (PNL) - 1.500.000 de lei
  • Județul Vaslui - municipiul Vaslui (PSD) - 0 lei
  • Județul Vâlcea - municipiul Râmnicu Vâlcea - 0 lei
  • Județul Vrancea - municipiul Focșani (PSD) - 0 lei

Facebook Forum

Pandemia, din ambulanță | Am stat două zile alături de paramedicii SMURD
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:58 0:00
XS
SM
MD
LG