Linkuri accesibilitate

Cine sunt cei patru foști președinți ai României de după 1990


Palatul Cotroceni este sediul Președinției României.
Palatul Cotroceni este sediul Președinției României.

A mai rămas doar o săptămână până la primul tur al alegerilor prezidențiale – 24 noiembrie. România post comunistă a avut doar patru președinți. Trei au „domnit” câte zece ani, unul patru ani.

Rămâne de văzut dacă numele noului președinte va fi cunoscut peste o săptămână. Cel mai probabil, pe 9 decembrie, după al doilea tur de scrutin, România își va alege cel de-al cincelea președinte.

Înainte de a intra în cabina de vot, românii trebuie să știe ce vor de la noul președinte și unde vor să ajungă țara. Iar ca acest act să fie unul rațional și justificat e nevoie ca alegătorii să știe istorie. Istoria celor trei decenii și jumătate de democrație, din perspectivă prezidențială.

Ion Iliescu a rămas singurul reprezentant al stângii care a ajuns la Cotroceni. De atunci, PSD a pierdut toate bătăliile electorale în ultima rundă, în fața candidaților dreptei.

De numele fiecărui fost președinte al României se leagă evenimente din mandatele lor care au marcat istoria recentă.

  • Ion Iliescu – mineriadele anilor '90 și „Măi, animalule!”, dar și intrarea în NATO;
  • Emil Constantinescu – parteneriatul strategic cu SUA, cererea de aderare la Uniunea Europeană ori „M-a învins Securitatea”;
  • Traian Băsescu – intrarea în Uniunea Europeană, criza economică și lupta anticorupție, „Ce blestem o fi pe țara asta să aibă de ales între doi comuniști”;
  • Klaus Iohannis – pandemie de Covid-19, războiul din Ucraina, turismul prezidențial.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG