Linkuri accesibilitate

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat la 3 ani și 10 luni închisoare cu executare. Poliția nu l-a găsit acasă


Daniel Dragomir, fost ofiter SRI, chemat la audieri în dosarul Black Cube
Daniel Dragomir, fost ofiter SRI, chemat la audieri în dosarul Black Cube

Curtea de Apel București a decis, joi, condamnarea fostului colonel SRI Daniel Dragomir la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare pentru fapte de corupție.

Soția sa, Zoica Dragomir a primit 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare. Celor doi li se confiscă puțin peste 2 milioane de lei. Decizia este definitivă.

UPDATE: Daniel Dragomir va fi dat în urmărire generală.

UPDATE: Potrivit poliției, Daniel Dragomir nu a fost găsit acasă.

„În baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat verificări la mai multe adrese în vederea depistării unui bărbat de 42 de ani, condamnat definitiv.
Având în vedere că cel în cauză nu a fost găsit, se fac demersurile legale pentru a fi dat în urmărire”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea soților Dragomir cu majoritate de voturi, magistratul Ciprian Alexandru Ghiță optând pentru păstrarea pedepsei de la fond, adică un an de închisoare cu suspendare pentru fostul ofițer. Ceilalți doi judecători care au înclinat balanța sunt Mariana Constantinescu și Ovidiu Năstase Richițeanu.

În decembrie 2016, Daniel Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi cerut şi primit peste 460.000 de euro de la un om de afaceri pentru a-i proteja afacerile, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri, în acelaşi dosar fiind condamnată şi soţia sa, tot la un an de închisoare cu suspendare.

Șpagă pentru protecție

Procurorii spun că, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef de grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combaterea Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii, beneficiind de ajutorul soţiei sale, a pretins şi, ulterior, a primit de la omul de afaceri Rami Ghaziri, administrator al Agroli Crevedia, suma totală de 462.567 de euro.

Suma era compusă, potrivit anchetatorilor, din 374.078 euro, bani primiţi într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane, 70.575,87 euro reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionarii unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne şi 18.000 euro, reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soţia lui Dragomir, Marinela Zoica, în calitate de administrator al firmei nou înfiinţate.

„Sumele de bani menţionate mai sus au fost pretinse şi primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-şi folosi influenţa, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară”, au arătat procurorii DNA.

În sarcina lt. col. (r) Daniel Dragomir s-a mai reţinut că, în perioada octombrie 2012 - 15 februarie 2013, cât şi ulterior, a folosit datele şi informaţiile având caracter clasificat obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al SRI, prin prisma atribuţiilor de serviciu, în mod direct şi în interes personal, în scopul ilicit - propus şi realizat - al obţinerii unor sume de bani şi alte foloase necuvenite şi a permis martorului denunţător accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia”, a mai arătat DNA în cursul urmăririi penale.

Arestat și în Black Cube

Daniel Dragomir a stat în arest preventiv din 14 septembrie până în 29 decembrie 2016 și în dosarul „Black Cube", în care este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată şi instigare la violarea secretului corespondenţei. Dosarul se află încă în faza de cercetare la DIICOT.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

XS
SM
MD
LG