Cu războiul la graniță, parada militară de Ziua Națională a României din 2022 a fost un moment care a atras destui oameni, în pofida vremii proaste. Pe ploaie și vânt, oficiailii și cetățenii Bucureștiului au venit la Arcul de Triumf pentru a vedea noua tehnică militară adusă de aliații din NATO. Potrivit MApN, la paradă au participat peste 1.500 de militari români, 150 de militari străini din cadrul unor detașamente din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Țările de Jos, plus 120 de mijloace tehnice. Cele 40 de aeronave care ar fi trebuit să fie încântarea copiilor nu au mai decolat din cauza vremii vitrege.