Povestea spusă de Cătălin e așa: „În vara lui 1989, am avut o discuție teribilă cu un prieten venit din Germania. Mi-a spus atunci că ar muri dacă s-ar închide granițele, că nu ar putea trăi într-o astfel de țară. Am fost intrigat de spusele lui, fiindcă iată, eu trăiam, chiar dacă granițele României erau închise pentru mine. Discuția asta m-a urmărit”.
Acesta a fost intenția lui Cătălin: să fotografieze revolta, o transformare care ar fi recuperat în ochii prietenului din Germania ceva din demnitatea sa rănită de tânăr crescut într-o țară cu granițe ferecate. Mai departe, evenimentele în care a plonjat au fost pe cât de neașteptate, pe atât de imprevizibile.
Primele fotografii le-a făcut Cătălin pe 18 decembrie 1989: ele suprind niște civili care păreau securiști cu armă sub haină.
Ce l-a făcut să creadă că erau securiști era că „aveau o îmbrăcăminte cumva specifică, geacă de piele, precum și un mers mai sigur”.
S-a dus împreună cu niște colegi în centrul orașului, unde erau sparte vitrinele. A luat o imagine de la distanță, lumea fugise de la fața locului, rămăseseră doar soldații.
„Am început să fac fotografii de sub geaca la care lăsasem fermoarul deschis. Îmi era frică să scot ostentativ aparatul, mă gândeam că m-ar fi arestat sau chiar m-ar fi împușcat. Am decis că e mai sigur să pozez din scara unui bloc sau de pe un bloc. Cu un prieten ne-am urcat la etajul 11 al unui bloc de la intersecția cu Circumvalațiunii și am fotografiat soldații care făceau filtre”.
Decembrie 1989. Cronolgia Revoluției de la Timișoara
15 decembrie: În fața Bisericii Reformate din Piața Maria mai mulți enoriași protestează pașnic cu lumânări în mâini împotriva deciziei de evacuare a pastorului Tőkés László. Li se alătură un grup de baptiști, apoi alți cetățeni ai orașului. Securitatea intervine, sechestrând familia pastorului și împrăștiind lumea.
16 decembrie: Numărul cetățenilor din fața Bisericii Reformate crește. Sunt oprite tramvaiele și se strigă „Jos comunismul!”, „Libertate!”. Grupuri masive se îndreaptaă către centru.
17 decembrie: În zori, pastorul și familia sa sunt deportați la Mineu, iar cei care îi însoțeau sunt arestați. Autoritățile se pregătesc pentru reprimarea manifestațiilor. Sunt trimise trupe de grăniceri cu muniție de război, cu ordinul de a se trage, venit de la Nicolae Ceaușescu. Generalii Victor Atanasie Stănculescu și Virgil Chițac sunt trimiși la Timișoarea pentru coordonarea acțiunilor militare. Sunt trimiși și alți generali la Timișoara: Nuță, Mihalea, Macri, Coman, Gușe. După-amiaza începe masacrul civililor după ce se lansează ordinul „Radu cel Frumos”, care însemna alarmă de luptă parțială. Sunt uciși 59 de manifestanți și câteva sute suferă răni.
18 decembrie: În timp ce granițele sunt închise și comunicațiile întrerupte, dictatorul Nicolae Ceaușescu face o vizită în Iran. Protestele de la Timișoara nu se opresc, iar Elena Ceaușescu își exprimă dorința ca orașul să fie ras de pe fața pământului. Cad alte victime sub gloanțele armatei, Miliției și Securității. Se fac în continuare sute de arestări. De la Spitalul Județean, 40 de victime împușcate sunt transportate cu o autofrigorifică la Crematoriul Cenușa de lângă București și arse, pentru a se șterge urmele crimelor.
19 decembrie: Întreprinderile timișorene se pregătesc să intre în grevă generală. Generalii trimiși de Ceaușescu nu reușesc să oprească muncitorii. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”.
20 decembrie: Angajații întreprinderilor se îndreaptă în flux compact spre centrul orașului. Armata este retrasă în cazarmă, iar Frontul Democratic Român (FDR), format atunci, proclamă Timișoara ca „primul oraș liber”. Sunt eliberați arestații. Încep negocieri la Comitetul Județean al Partidului Comunist Român (PCR) cu primul ministru Constantin Dăscălescu. FDR formulează manifestul în zece puncte intitulat „A căzut tirania!”. La întoarcerea din Iran, Ceaușescu vorbește la televiziune și afirmă că timișorenii ieșiți la proteste sunt „huligani” și trebuie reprimați.
21 decembrie: La Timisoara, sunt trimise din Oltenia cu trenul gărzi patrotice pentru repersiune, dar oamenii pactizează cu revoluționarii. Revoluția se extinde în țară, iar la București se organizează un miting de sprijin a regimului Ceaușescu, care va duce la căderea dictatorului. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, la București se trage în oameni și manifestanții sunt arestați.
Victime la Timișoara: 112 morți, 392 răniți, peste 800 arestați.
22 decembrie: După ora 10.00, la București, mari coloane de manifestanți se îndreaptă spre Piața Palatului iar gen. Victor Atanasie Stănculescu, (fost) om de casă al Ceaușeștilor, cere trupelor să intre în cazărmi. Demonstranții pătrund în piață fără opoziție. În jur de ora 12.00, pătrund și în clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, fără să fie opriți. Soților Ceaușescu, care erau în clădire, se spune că trebuie să se lase evacuați spre propria protecție și ca să organizeze rezistența. Elicopterul cu soții Ceaușescu la bord decolează de pe acoperișul CC al PCR la ora 12 și 12 minute. Regimul comunist din România se prăbușește.
Patru filme foto, 120 de clișee în zilele Revoluției
„Nu am developat filmele imediat, ci după mai mult de o săptămână. Tata avea un laborator cu cameră obscură, așa că nu am dus filmele la un atelier foto. Ne-am uitat la ele cu oarecare entuziasm și totodată cu dezamăgire, fiindcă multe erau neclare, mișcate”, a relatat Cătălin.
Tatăl i-a mărturisit că i-a dat un aparat mai vechi, care nu funcționa foarte bine, cu gândul că pozele nu vor fi clare în caz că fiul va fi prins, arestat, deci nu vor putea fi folosite ca dovezi împotriva lui.
Deși s-a aflat la poarta Înterprinderii ELBA când s-a tras și o femeie a căzut, nu a fotografiat episodul fiindcă instinctul de conservare a fost mai puternic: „M-am aruncat la pământ, nu mi-a stat gândul atunci, sub gloanțe, la poze. Îmi era frică să nu mor”, își amintește Cătălin Regea.
Nu s-a dus la cazare în cămin în zilele când se trăgea. De altfel, auzise că, printr-un ordin al conducerii, căminele studențești erau închise.
Mai târziu, după 22 decembrie, a putut face fotografii fără să se ascundă. A surprins exaltarea oamenilor, mulțimea îngenunchiată pentru rugăciune, balconul Operei din Timișoara, devenit simbolic.
O vreme pozele au stat în sertare
Câțiva ani, Cătălin și-a ignorat fotografiile, furat de trepidația vieții de după Revoluție. Nu era conștient de valoarea lor documentară. A intrat într-o asociație de revoluționari și a început să activeze în societatea civilă.
„Abia prin 1994, când am văzut imagini făcute de alții, mi-am dat seama că și ale mele aveau importanță. Un procuror mi-a cerut pozele în care se vedeau tancuri pentru a le identifica. Și diverși membri ai asociației din care făceam parte mi-au cerut pozele să le folosească pentru a obține certificate de revoluționar. Fotografiile au intrat într-un fel de circuit, au început să fie cunoscute”, a mai spus Cătălin Regea.
L-am întrebat dacă, după ani, și-a evaluat fotografiile. „Sunt două sau trei tipuri de fotografii: imagini de departe, unde am surprins mulțimea în masivitatea ei. În 22 decembrie am pozat din balconul Operei mulțimea atât spre Catedrală, cât și lateral, spre muzeu, pentru a cuprinde cât mai mult.
Niște fotografii de care sunt mândru sunt cele luate invers, de pe treptele catedralei spre Operă. Cred că sunt unice, fiindcă dovedesc cât de multă lume era în Piața Operei, până pe trepte, scuarul din fața catedralei fiind și el complet ocupat de oameni”.
Alt grup de imagini este cu poze de aproape, cele mai dragi autorului fiindcă includ empatia sa. Se văd figurile entuziaste ale revoluționarilor, gesturile de învingători, apropierea care indică solidaritate, bucuria victoriei.
„Cred că al treilea grup de fotografii ar fi cel realizat cu balconul Operei, la 10-12 metri de balcon, destul de rare. Însă aș mai adăuga trei fotografii nu foarte reușite tehnic, dar deosebite ca moment surprins. Apăruse deja psihoza cu teroriștii și am observat soldați care se camuflau sau treceau în fugă dintr-o parte în alta”.
Există o imagine aproape cinematografică, care spune ceva despre iubire, la fel de importantă ca libertatea: pe o stradă golită de oamenii care fug, doi tineri se țin liniștiți de mână. În zare se vede un TAB.
Fotografiile-document s-au întâlnit cu arta
Cătălin Regea a făcut în timp expoziții cu fotografiile sale, dar a rămas cu o nemulțumire: „Am expus și gata, fotografiile astea sunt irepetabile, sunt aceleași ori de câte ori le-ai prezenta. Totuși, parcă lipsea ceva”, ne-a mărturisit.
În pregătirea evenimentelor de aniversare a celor 35 de ani de la Revoluție, s-a gândit să ceară colaborarea unui artist plastic cu vocație pentru caricatura politică, Adrian Florin Pop. Așa s-a născut o expoziție neobișnuită în clădirea vechii garnizoane austriece din Timișoara, cu intervenții pe fotografiile mărite cu ajutorul Inteligenței Artificiale, la scara de 2 metri pe 1,5 metri.
„La dimensiunea asta, imaginile au un impact uriaș”, a observat Regea.
„Curatorii Cristina Daju și Mihai Toth au resemnificat spațiul vechii Comenduiri a Garnizoanei situate în simbolica Piață a Libertății, unde Revoluția și-a dat jertfa sa. Prin experiența directă, autorii explorează problematici complexe, plasând privitorul într-un context în care acesta este provocat să reflecteze la dinamica puterii, la interacțiunile pierdute, la anxietățile sociale, la realitățile multiplicate de starea actuală de fapt”, se arată în descrierea expoziției numite simplu „35”.
Vechea Garnizoană din Piața Libertății este o clădire-monument construită de austrieci în 1727, cu funcțiune militară. Până în urmă cu cinci ani, clădirea a aparținut MApN și era închisă pentru public. În 2019, Comenduirea garnizoanei s-a demilitarizat și clădirea a fost predată Ministerului Culturii, pentru a fi transformată într-un Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste. Cu toate că ministrul de atunci anunța că s-au primit peste 3 milioane de euro pentru acest proiect, nici până în 2024 nu s-a mișcat nimic, iar clădirea s-a degradat.
Artiștii plastici au văzut în bătrâna clădire străjuită de stejarii plantați de de Regina Maria și de Regele Ferdinand un potențial special. Dumitru Gorzo a dedicat luni de zile unei expoziții create in situ, anume pentru acest spațiu. Artiști invitați la Bienala Art Encounters au realizat aici expoziții spectaculoase.
Pozele au primit o a doua viață
Pe o suprafață de 800 metri pătrați, într-un labirint situat pe două nivele, expoziția 35 reprezintă o provocare pentru oricine parcurge itinerariul. Este o formulă multimedia, cu sunet, imagine video din trecutul comunist și proiecții.
Au trecut pragul expoziției de la 1 decembrie până în prezent peste 3.000 de vizitatori.
Este acolo satiră politică cu personaje actuale, de la președintele Iohannis, la Ion Iliescu, de la Liviu Dragnea până la „galeria primarilor”. Omniprezente sunt imaginile satirizate ale lui Nicolae și ale Elenei Ceaușescu, reinterpretate în tehnici de obiect, pictură, caricatură.
Șocantă este o sală în care afișele electorale ale alegerilor din 2024 sunt lipite pe pardoseală, ca un covor pe care vizitatorii calcă. Unii își aleg câte un portret pe care calcă cu sete, ca revanșă față de politicieni iresponsabili sau indiferenți la strigătul oamenilor.
Soluția este provocatoare și deci disputată: „Nu de asta am ieșit la Revoluție, să călcăm în picioare democrația. Am vrut atunci alegeri libere, acum le sfidăm”, ne-a declarat profesorul universitar de jurnalism Lucian Ionică, el însuși fotograf de talent.
Mulți vizitatori din generația în vârstă își caută febril în fotografii propriile figuri, uneori vin cu nepoții pentru a le arăta că acolo, la Revoluție, au fost și ei în tinerețe.
Mesajele social-politice sunt prezente în fiecare sală, aducând o critică aspră clasei politice actuale.
Nu este doar satiră în sălile care trebuie parcurse toate, pentru o exorcizare a trecutului. Intervențiile artistului Adrian Florin Pop pe imaginile fotografice pun accente dramatice, de comemorare a celor dispăruți.
Artistul arată o preferință pentru fotografiile mai puțin reușite tehnic, unde simte o mai mare libertate de a interveni. Pe fotografia luată din cel mai înalt punct, în care se vede marea de oameni din Piața Operei, se revarsă din partea de sus un val de culoare roșie, pentru a aminti de sângele vărsat pentru libertatea câștigată.
Pe 17 decembrie, invitatul special al evenimentelor asociate expoziției „35” este Neculai Constantin Munteanu, una din vocile Europei Libere din zilele Revoluției devenite simbolice.
Cătălin Regea este astăzi un reușit om de afaceri, revoluționar, om al cetății, membru al Societății Timișoara și tatăl unui băiat, care înțelege de la părinți despre Revoluția din 1989 mai mult decât din cele 14 rânduri din manualul de liceu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
