Linkuri accesibilitate

Peste 1.000 de civili ucraineni au fost uciși sau răniți de la începerea războiului ordonat de Vladimir Putin

Ucraina acuză că forțele ruse au lansat sute de rachete și atacuri de artilerie în ultimele zile în întreaga țară, inclusiv lansarea de bombe puternice asupra zonelor rezidențiale din Cernihiv, un oraș situat la nord de capitala Kiev.

Armata ucraineană a declarat că duce „lupte crâncene” cu forțele rusești la marginea orașului Nikolaiev din sudul țării, care controlează drumul spre orașul Odesa, oraș cheie la Marea Neagră. De asemenea, forțele ruse au continuat bombardamentele în suburbiile Kievului, inclusiv în Irpin, care a fost lipsit de electricitate, apă și încălzire timp de trei zile.

„Rusia continuă să efectueze lovituri cu rachete, bombe și artilerie asupra orașelor și așezărilor din Ucraina. Invadatorii continuă să folosească rețeaua de aerodromuri din Belarus pentru a efectua lovituri aeriene asupra Ucrainei”, a precizat Statul Major General al Ucrainei.

ONU afirmă că cel puțin 364 de civili au fost confirmați ca fiind uciși de la începutul invaziei, la 24 februarie.

XS
SM
MD
LG