Nori negri se strâng deasupra marilor rezoluții în chestiunea climatului, iar majoritatea ziarelor nu au prins în edițiile tipărite decizia lui Donald Trump de a se retrage din Acordul de la Paris, chiar dacă toate o fac pe site-ul lor web.
Franța, prin Emmanuel Macron, a regretat de îndată decizia, dat fiind că acel acord, chiar și prin faptul că e numit „de la Paris”, este pentru Franța o chestiune de interes major și de glorie națională. De altfel, SUA sunt singura țară care se retrage din acest acord semnat de 197 de țări, practic de întreaga planetă.
Notre tour dans votre Goncourt: premii în « Republica Literelor»
Luni a fost ziua premiilor. Începutul lunii noiembrie deschide sezonul premiilor literare în Franța, cu tot ceea ce implică asta în « Republica Literelor ». În Franța, atribuirea premiului Goncourt e chiar mai urmărită decât Nobelul: dacă se știe că Nobelul literar e distribuit potrivit unor algoritmi politici, care țin cont de buna repartizare geografică și sexuală a onorurilor, Franța are în schimb ca titlu de glorie aceea că premiază doar marea calitate, cu toate că și aici funcționează o împărțire a premiilor în funcție de niște algoritmi deloc misterioși, ajungându-se la un soi de lottizzazione, cum zic italienii, la o împărțire a premiilor între marile edituri.
Pentru Goncourt, premiul a fost astfel sistematic acordat până acum autorilor publicați de monstrul poreclit Galligrasseuil (cele trei mari edituri: Gallimard, Grasset și Seuil). Din cele circa zece premii atribuite anual în noiembrie, două au fost deja anunțate luni 4 noiembrie, cele mai mari: Goncourt pentru Jean-Paul Dubois și Renaudot lui Sylvain Tesson.
L’empire des clercs
Trebuie spus că în Franța, intelectualii și scriitorii au beneficiat întotdeauna de un rang aproape preoțesc, pe care si l-au pierdut doar recent, după dispariția ultimilor pontifi ce au fost Sartre, Foucault, Derrida sau Bourdieu. Intelectualii și marii scriitori erau acei clercs (clerici, spus metaforic) a căror trădare în mari momente a fost amar deplânsă. După dispariția lui Bourdieu, rămăsese un gol în preoția spiritului, care a fost umplut de specialistul inegalităților, Thomas Piketty, iar în domeniul literelor, de Michel Houellebecq.
Goncourt a fost așadar acordat anul acesta lui Jean-Paul Dubois, despre al cărui roman « Tous les hommes n’habitent pas le monde de la même façon » Le Monde scrie că este un roman « despre eșec, arta de a-ți rata viața și felul în care morții ne însoțesc ». Personajul, Paul, pe care îl întâlnim de la început într-o închisoare din Montreal, își sabotează în permanență existența, iar narațiunea, scrie Le Monde, e presărată cu scântei de burlesc, onirism și chiar... șamanism. Mai aflăm despre autor că a văzut lumina zilei în 1950 la Toulouse și că trăiește și astăzi în casa în care s-a născut.
Libération ne spune că președintele academiei Goncourt, Bernard Pivot, a zis despre autor că «dacă romanele lui Jean-Paul Dubois ar fi fost traduse din engleză, el ar fi avut în Franța un statut comparabil cu cel al lui John Irving sau William Boyd».
Cei de la Le Figaro, cu cunoscuta lor inventivitate, numesc romanul lui Jean-Paul Dubois „bouleversant”. Dar tot Le Figaro scrie și despre premiul Goncourt pentru eseu, acordat luni cărții-manifest a lui Éric Neuhoff despre trista stare a cinematografie franceze de azi: (Très) cher cinéma français (Eric Neuhoff, Albin Michel), unde cher are sensul dublu și ambiguu al românescului scump, lectură care îi va satisface pe mulți sătui de prețiozități ridicole.
Celălalt mare premiu, Renaudot, i-a fost acordat tot luni lui Sylvain Tesson, pentru romanul « La Panthère des neiges », publicat de Gallimard, alegere considerată o surpriză, cu toate că Sylvain Tesson mai primise un Goncourt pentru nuvele în 2009, premiul Médicis pentru eseu în 2011, și Prix des Hussards en 2015. Este o alegere-surpriză pentru că Sylvain Tesson nici măcar nu figura pe lista oficială a celor selecționați și aflați în competiție. El e un scriitor-călător, specie care nu este, de fapt, atât de rară pe cât s-ar crede. Cronica din Le Monde nu o spune, dar punctul de plecare al cărții, ideea de a pândi și vâna un leopard al zăpezilor în Tibet, amintește cartea autobiografică, deloc romanțată, a lui Peter Matthiessen The Snow Leopard, inclusiv titlul. E foarte posibil însă ca el să se fi inspirat în mod explicit de acolo. În Un été avec Homère (2018), el face o parabolă a Odiseei în care sirenele ticăloase care îl ademenesc pe Ulise sunt de fapt GAFA (Google, Apple, Facebook și Amazon).
Dovadă că influența culturală a Franței nu este chiar atât de mult în declin pe cât se spune, decernarea premiului Goncourt (mai puțin, însă, Renaudot) găsește un ecou în toată presa spaniolă, italiană sau germană. În Spania, El Pais scrie că favorita premiului fusese în mod limpede belgiana Amélie Nothomb, care de mai bine de un sfert de secol publică un mini-roman pe an, dar că votul în favoarea lui Dubois, deși câștigat la limită, a fost decis în doar cinci minute.
Dar și Spania celebrează literatura, prin acordarea celui mare premiu național de dramaturgie lui Alberto Conejero, pentru piesa și spectacolul La geometría del trigo, Geometria grâului, despre criza unui cuplu care traversează Spania de azi.
În sfârșit, pentru a încheia cu premiul Goncourt, o altă particularitate franceză este aceea că premiul nu e însoțit de un cec substanțial, ca alte mari premii (Nobelul, de pildă, care vine cu un milion de euro). Totuși, premiul Goncourt înseamnă bani, foarte mulți bani, cum a amintit-o președintele academiei Goncourt, Bernard Pivot, pentru că orice premiu Goncourt se vinde în Franța întotdeauna în sute de mii de exemplare, iar autorul primește în medie 15%.
Pe sub Mânecă, alte preocupări
Presa de peste Canalul Mânecii, în Marea Britanie, are cu totul alte preocupări. Paginile ziarelor și cele virtuale ale site-urilor web sunt încărcate de Brexit și Trump, precum în The Guardian: transcrierile conversațiilor arată că Trump plănuia într-adevăr să-l încolțească pe Biden punând în pericol securitatea națională; sau: un tribunal dezvăluie că Trump trebuie să dezvăluie formularele de taxe și impozite pe ultimii opt ani; ori: Franța regretă că Trump se retrage din acordul de la Paris; sau: o femeie, jurnalistă la Elle, îl dă în judecată pe Trump pentru comentarii făcute de acesta după ce ea l-a acuzat public că ar fi violat-o acum un sfert de secol. Trump a negat că asta s-ar fi întâmplat spunând: “Cu tot respectul respectul: ea nu e genul meu”...
... dar și: Boris Johnson blochează raportul care dovedește amestecul Rusiei în politica internă a Marii Britanii.
Italia fără benzină și „cherchez la femme”
Presa italiană are la rândul ei alte preocupări, mult mai domestice și cu impact imediat. Miercuri și joi, 6 și 7 noiembrie, după cum anunță Corriere della Sera, toate pompele de benzină din Italia vor fi închise, în principiu fără excepție, vreme de 48 de ore. Sindicatele au decis asta din pricina devalorizării meseriei pompiștilor, a birocrației și sarcinilor care apasă pe ei și a tăcerii statului în urma protestelor trecute și repetate.
În sfârșit, la Bruxelles, site-ul revistei americane specializate în afaceri europene Politico, analizează pe scurt efectul sosirii la putere în România a PNL-ului „noului Orban” asupra configurației de la Bruxelles dintre Comisie și Parlamentul European. Asta nu pune capăt necazurilor Ursulei von der Leyen, estimează Politico, deoarece ea nu a reușit să-și respecte marea promisiune care era aceea de a avea o paritate totală femei-bărbați în Comisie. Asta deschide calea atacurilor din partea euro-parlamentarilor, cu atât mai mult cu cât socialiștii europeni nu pot fi deloc mulțumiți de faptul că unii de-ai lor au fost înlăturați de la putere și nu este deloc sigur că viitoarea Comisie va fi gata pe 1 decembre, dată la care ea fusese deja amânată. Oricum, pentru a rămâne în domeniul frumuseții literare franțuzești, nu mai e vreme de cherchez la femme.
Facebook Forum