Linkuri accesibilitate

Franța, Germania și Marea Britanie inițiază un canal comercial cu Iranul


Franța, Germania și Marea Britanie sunt inițiatoarele unui canal de schimburi comerciale cu Iranul, care va fi destinat unor scopuri umanitare, au anunțat miniștrii de externe ai celor trei țări, în cadrul reuniunii informale de la București.

Cele trei țări doresc ca tranzacțiile să nu fie făcute în dolari. Noul mecanism, care va fi coordonat de la Paris, va avea în vedere susținerea companiilor care vor dori să-și deschidă afaceri în Iran. Diplomații celor trei țări au precizat că inițiativa comercială nu exclude îngrijorările exprimate la nivelul Uniunii Europene referitoare la programul nuclear al Iranului și nici sancțiunile pe care Uniunea ar intenționa să le impună Teheranului.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru diplomație, Federica Morgherini, a salutat planul dezbătut în cadrul reuniunii de la București.

XS
SM
MD
LG