Linkuri accesibilitate

Franța intră în carantină generală, Germania în carantină parțială


Franța și Germania vor institui carantina, generală și parțială, pentru toată luna noiembrie.

Franţa va intra în carantină generală începând de vineri până pe 1 decembrie, a anunțat președintele Emmanuel Macron, transmit agențiile internaționale de știri.

„Am decis că trebuie să reintrăm începând de vineri în izolarea care a stopat virusul. Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul naţional", a declarat şeful statului într-o alocuţiune televizată.

„Virusul circulă cu o viteză pe care nici cele mai pesimiste estimări nu au anticipat-o. Ca toţi vecinii noştri, suntem depăşiţi de creşterea bruscă a răspândirii virusului", a declarat Macron în discursul său.

„Suntem cu toţii în aceeaşi situaţie: depăşiţi de un al doilea val despre care ştim că va fi mai greu, mai letal decât primul", a adăugat el.

Carantina va intra în vigoare începând de vineri iar oamenii vor ieși din casă doar pentru achiziționarea de bunuri esenţiale, pentru vizite la medic deplasărilor la medic sau pentru o oră de mișcare în aer liber, în baza unei declarații pe propria răspundere.

Barurile, restaurantele şi magazinele neesenţiale vor fi închise.

În cazul în care până la 1 decembrie situația epidemiologică se va îmbunătăți, guvernul va evalua posibilitatea redeschiderii unor magazine considerate neesenţiale.

Spre deosebire de carantina anterioară, școlile vor rămâne deschise iar oamenii vor merge la serviciu dacă angajatorul va considera că este imposibil să lucreze de acasă.

Franţa riscă să înregistreze cel puţin 400.000 de decese suplimentare în următoarele câteva luni dacă nu se face nimic împotriva epidemiei de COVID-19. El a respins posibilitatea imunizării colective, spunând că „Franţa nu va adopta această strategie" care ar presupune o triere a pacienţilor și a sacrificare a vârstnicilor.

Franţa a raportat marţi 523 noi decese de noul coronavirus într-o singură zi, cel mai ridicat bilanţ zilnic din aprilie.

Germania va intra începând cu 2 noiembrie în carantină parțială toată luna.

Cancelarul Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile germane instituirea unor noi restricţii care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise, însă școlile vor funcționa în continuare.

Întrunirile vor fi limitate la maximum 10 persoane din două gospodării diferite.

„Numărul noilor infectări s-a dublat într-o săptămână. Trebuie să acţionăm acum (...). Sistemul nostru sanitar astăzi încă poate face faţă acestei provocări, dar în ritmul actual al infectărilor va ajunge la limitele capacităţilor sale în câteva săptămâni'', a spus cancelarul Merkel.

Populaţia este îndemnată să evite călătoriile neesenţiale iar cazările la hotel sunt permise doar în scop profesional.


Cancelarul a anunţat de asemenea un nou program de ajutor de urgenţă, în valoare de zece miliarde de euro, pentru companiile afectate de restricţiile antiepidemice.

În ultimele 24 de ore Germania a înregistrat 14.964 de noi cazuri de COVID-19 şi 85 de decese, menţinând în continuare rata infectărilor şi a deceselor sub cea a multora dintre ţările vecine.

XS
SM
MD
LG