Linkuri accesibilitate

Franța își recheamă ambasadorii din SUA și Australia ca protest față de semnarea acordului Aukus


Președintele francez Emmanuel Macron a făcut un gest neobișnuit între aliați: a rechemat ambasadorii din SUA și Australia pe fondul semnării acordului Arkus. Acesta ar avea rolul să constracareze inflența Chinei în Marea Chinei de Sud.
Președintele francez Emmanuel Macron a făcut un gest neobișnuit între aliați: a rechemat ambasadorii din SUA și Australia pe fondul semnării acordului Arkus. Acesta ar avea rolul să constracareze inflența Chinei în Marea Chinei de Sud.

Franța a decis să-şi recheme pentru consultări ambasadorii din SUA și Australia în semn de protest față de acordul de securitate semnat joi de SUA, Marea Britanie și Australia pentru contracararea influenței Chinei, potrvit Reuters.

Ministrul francez de externe a declarat că „decizia excepțională” este justificată de „gravitatea excepțională” a situației.

Numit Aukus, acordul prevede în primul rând transferul de tehnologie americană către Australia, care va construi astfel submarine cu propulsie nucleară. În aceste condiții, Australia a rupt contractul de 66 miliarde de dolari semnat cu compania franceză de stat DCNS, care ar fi trebuit să construiască 12 submarine convenționale cu propulsie diesel-electrică.

Între timp, China a acuzat cele trei puteri implicate în pact că au o „mentalitate de război rece”.

Acordul este văzut ca un efort de a contracara influența Chinei în Marea Chinei de Sud și a fost anunțat miercuri de președintele american Joe Biden, de prim-ministrul britanic Boris Johnson și de omologul său australian Scott Morrison. Franța a fost informată despre alianță cu doar câteva ore înainte de anunțul public.

Într-o declarație de vineri seara, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a spus că Franţa se consideră „înjunghiată pe la spate” și că ambasadorii sunt revocați la cererea președintelui Emmanuel Macron.

Acordul „constituie un comportament inacceptabil între aliați și parteneri ale cărui consecințe afectează direct viziunea pe care o avem despre alianțele noastre, despre parteneriatele noastre și despre importanța Indo-Pacificului pentru Europa”, a spus dl Le Drian.

SUA nu au făcut eforturi de a purta consultări cu Macron în prealabil, lucru care tensionează relația sa de prietenie cu Washingtonul, a mai declarat ministrul de externe francez.

Un oficial de la Casa Albă a declarat că administrația Biden regretă această mișcare și că în zilele următoare vor fi angajate discuții pentru a rezolva diferendul.

Vorbind la Washington, ministrul australian de externe, Marise Payne, a declarat că a înțeles „dezamăgirea” din Franța și speră să continue colaborarea cu această țară pentru a se asigura că înțelege „valoarea pe care o acordăm relației bilaterale”.

Rechemarea ambasadorilor este extrem de neobișnuită între aliați și este probabil pentru prima dată când Franța a recurs la un asemenea gest. Diplomații francezi de la Washington au anulat deja o gală de celebrare a legăturilor dintre SUA și Franța, care era programată vineri.

XS
SM
MD
LG